liberinteleorman.ro

Primăria Alexandria face achiziții directe de milioane. Care sunt companiile „cu lipici” la banul public?

17 septembrie 2019

Orașul Alexandria pare să stea bine de tot cu banii noștri. De asta îi și cheltuie într-o veselie. Și, ca să nu piardă timp în procesul de a-i direcționa exact acolo unde trebuie, instituția a mers preponderent pe rețeta achizițiilor directe, licitațiile impunând exigențe peste care nu e chiar simplu de trecut. Ca atare, licitațiile constituie numai 15% din procedurile municipalității, în timp ce achizițiile directe ocupă 25% din practici. Adică peste 5 milioane de lei. Printre abonații direcți la banul public se numără familia Tatu (prieteni de familie ai lui Victor Drăgușin), care, prin firma Tweenlight încasează cât de des poate bani publici. Prin achiziție directă, că e complicat cu licitațiile. De pildă, pentru amenajarea unui teren sintetic, firma de familie a lui Nae Tatu a încasat aproape 400.000 lei. Și n-ar fi prima dată. Pentru construirea unei toalete publice în 2017, aceeași firmă încasa 212.985 lei, iar în anul 2018, Tatu câștiga un contract de modernizare a unei grădinițe din localitatea Vitănești, lucrare estimată la 428.911 lei. TWEENLIGHT SRL este trecută pe numele lui Tatu Alexandru-Daniel, născut în 1985.

Alte companii cu lipici la ahizițiile directe sunt UTI Group SA, care asigură servicii de întreținere a sistemelor de comunicații cu 82.400 lei, Eurocerad International SRL, care a făcut un studiu de fezabilitate pentru amenajarea peisagistică a fostei unități militare din Alexandria în schimbul a 83.000 lei sau Dolex Com pentru achiziția directă de hârtie și alte articole de papetărie.

Advertisement

1 Comment

Dă-i un răspuns lui MuiePSD Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Răzbunare în stil pesedist. Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, și-a pierdut mandatul

Următorul articol

Nicolae Bădănoiu ripostează la amenințările PSD Teleorman: „Vă asigur că ceea ce se relatează este o schimonosire a adevărului”

Cele mai recente articole de Actualitatea politică