Primăria Alexandria cheltuie 37.500 de lei pe bușeuri cu icre de crap, crochete de carne și cotlet frăgezit în vin. Tot din banii noștri…

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Pe 1 octombrie, Primăria Alexandria pregătește o petrecere grandioasă la restaurantul unui prieten afacerist al primarului Victor Drăgușin. 500 de persoane sunt așteptate să savureze bucatele pregătite de specialiștii în alimentație publică, începând cu ora 12. E drept că în acest moment nu ne este nici nouă foarte clar ce vor sărbători la restaurantul menționat cei 500 de invitați ai Primăriei Alexandria, pentru că noi am căutat pe Google și pe 1 octombrie se celebrează Ziua Internațională a Cafelei. Și știm sigur că nu despre asta e vorba, câtă vreme în meniul bogat al localului, comandat de primărie, vedeta petrecerii nu e cafeaua, ci icrele de crap, crochetele de carne, cotletul frăgezit în vin, cartofii cu usturoi și ierburi aromatice, dar și prăjiturile.

Later Edit: Ziua de 1 octombrie este dedicată persoanelor vârstnice, celebrarea pensionarilor din Alexandria fiind, după toate probabilitățile, intenția primarului pesedist, care pregătește din timp un rezultat bun la alegerile locale.

Vrem să fie clar încă de la început că noi nu avem nimic împotriva distracției, atâta vreme cât ea se plătește din bani personali. Dar când petrecerea costă 37.500 de lei din bani publici, începem să ne punem întrebări.

Potrivit unei achiziții făcute de Primăria Alexandria în mod direct (că ai noștri nu se mai complică cu licitațiile), vorbim despre 500 de meniuri de o valoare individuală de 75 de lei. Cumpărarea directă s-a realizat astăzi de la firma S.C. Rofal SRL, deținută de un cunoscut om de afaceri local, aflat în relații de prietenie cu primarul orașului Alexandria, Victor Drăgușin. Cei 500 de invitați vor dispune de terasă acoperită și grădină, dar și de un meniu bogat, constând în bucate alese, pe care le puteți vedea detaliat în prezentarea din SEAP. Neștiind scopul și durata mesei, acum nu putem decât să ne declarăm surprinși de generozitatea cu care cheltuie unii banul public al orașului, aruncând taxele și impozitele noastre pe mese la restaurant, în loc să rezolve problema canalizării într-un oraș care se transformă în Veneția la fiecare ploaie mai puternică. Bine că de două luni nu mai plouă!

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*