Poștașii din Teleorman, operatori de sondaj pentru PSD, care vrea să dezlege misterul “reducerii pârțurilor”

în Actualitatea politică

Carmen Dumitrescu

Ziarul electoral al “Patrioților în Europa”, pus la dispoziția oamenilor din Teleorman chiar de către angajații Poștei Române, deveniți peste noapte agenți electorali ai PSD, cuprinde în partea sa de final și un sondaj de opinie. Cu întrebări halucinante. Printre acestea se numără și întrebarea de referință pentru nivelul de dezvoltare intelectuală al propagandei pesediste: “Sunteți de acord cu propunerea USR-PLUS cu o suprataxă la fasole pentru reducerea pârțurilor care ar polua prea mult aerul?”. Da, e cazul să respirați adânc și să conștientizați că acesta este gradul de inteligență al “creierelor” pesediste. Odată cu asta se vor prefigura și alte concluzii, legate de faptul că dacă așa zisele “creiere” pot numai atât, atunci nivelul mediocrilor trebuie să fie sub nivelul școlii ajutătoare.

Întrebările următoare fac referire la europarlamentarii PNL și USR, vinovați din punctul de vedere al propagandiștilor de “votarea rezoluției împotriva României în Parlamentul European” și de “suspendarea dreptului de vot al României în Uniunea Europeană”. Trecând peste faptul că întrebările sunt aberații în sine, propagandiștii pesediști n-au luat nici măcar în calcul varianta în care oamenii ce ajung să le citească elucubrațiile știu deja că USR NU ARE EUROPARLAMENTARI, aceste alegeri europarlamentare fiind primele din istoria partidului relativ nou înființat.

Dar, mai grav decât toate acestea este faptul că poștașii, deveniți agenți electorali ai PSD, au acum și rolul de operatori în cadrul sondajului de opinie despre care v-am povestit mai sus. Practic, când poștașul se duce la teleormănean cu pensia, alocația sau ajutorul social, el vine înarmat cu un ziar de campanie al PSD și, din vorbă în vorbă, îl roagă pe om să completeze sondajul de opinie și să-l decupeze, pentru a-l da mai departe la partid. Potrivit surselor noastre din interiorul Poștei Române, majoritatea oficiilor poștale au primit indicații privitoare la procedura de colectare a răspunsurilor populației la sondajul PSD, iar angajații Poștei Române au devenit operatori oficiali de sondaj pentru partidul roșu. Nu putem decât să sperăm că PSD va dezlega misterul “reducerii pârțurilor” în cele din urmă și va aplica rețeta chiar propriilor membri de partid, ca să nu mai fie așa încordați în campanie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*