Prin contribuţia benevolă a fiecărui pompier militar teleormănean, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, s-a reuşit achiziţionarea mai multor produse tradiţionale pentru copiii aflaţi în centrele de plasament din judeţul nostru, dar şi pentru copiii proveniţi din familiile aflate în dificultate.
Pe lângă produsele tradiţionale (cozonaci, fructe, sucuri și dulciuri), au fost achiziţionate şi produse de strictă necesitate care să sprijine această activitate de îngrijire a celor mici, respectiv îmbrăcăminte şi articole de lenjerie, în cuantum total de 2501 de lei.
În afara instituţiilor care au primit sprijinul pompierilor, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, cu cele două centre „Alexandra Violeta” şi „Maria Ioana” și Centrul de asistență a persoanelor abuzate în familie, din municipiul Roșiorii de Vede, anul acesta au fost ajutate şi familiile unor pompieri militari teleormăneni, care au trecut prin momente grele, unul dintre ei lăsând în urmă anii trecuţi, prin trecerea în nefiinţă, trei minori, iar altul, prin pierderea soției sale, răpusă de o boală necruțătoare, având în grijă trei copilași.
Cadourile oferite de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman au fost însoţite de urări de sănătate, fericire și gânduri bune!