În urmă cu 112 ani, în plină vară, se năştea filozoful Constantin Noica, la Vităneşti, judeţul Teleorman. Cărţile lui Constantin Noica au fost o hrană spirituală foarte preţioasă pentru generaţii întregi, mai ales în perioada de după 1989, atunci când se forma o elită a tineretului. Ieşiţi din comunism cu foame şi sete de cultură, dar şi de spiritualitate, de sensuri noi, cu trimiteri profunde, tinerii au găsit în cărţile lui Noica împlinirea perfectă a acestor nevoi.
Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909 în comuna Vitănești, județul Teleorman. A început gimnaziul în București, în perioada 1924-1928 a urmat Liceul „Spiru Haret” și a obținut bacalaureatul în 1928, iar apoi, între 1928 și 1931, cursurile Facultății de Litere si Filosofie din București. Ca licean, a debutat în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
A făcut studii pentru specializare în Franța și a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din București, cu teza Schită pentru istoria lui cum e cu putință ceva în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost referent pentru filosofie în cadrul Institutului româno-german de la Berlin și a editat, împreună cu C. Floru și Mircea Vulcănescu, patru cursuri universitare ale profesorului Nae Ionescu și anuarul „Izvoare de filosofie”.
A avut între anii 1949-1958 domiciliul fortat la Cîmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 – august 1964 a fost deținut politic. S-a retras la Păltiniș în anul 1975. Începând cu 1965 a fost cercetător principal la Centrul de Logică al Academiei Române, până la pensionare în 1975. În 1988 i-a fost acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit Membru Post-mortem al Academiei Române.
Amintim Mathesis sau bucuriile simple (1934), Pagini despre sufletul românesc (1944), Rostirea filosofică româneasca (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Sentimentul românesc al ființei (1978), Povestiri despre om (1980), Devenirea întru ființă (1981), De dignitate Europae (1988), Introducere la miracolul Eminescian (1992), parte din opera sa, „hotar de preț filosofiei românești”.
Acum, când numărăm 34 de ani de la moartea sa, vedem cum casa sa zace în paragină. Conacul de la Vităneşti se află într-o stare avansată de degradare, după ce de-a lungul timpului a trecut din proprietatea familiei Noica, în cea a lui Victor Antonescu, om politic și fost director al Băncii Naţionale a României, apoi a fost confiscat de regimul comunist, transformat în sediu de IAS, pentru ca, după 1989 să intre în proprietatea Interagro, societatea administrată de omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat la închisoare cu executare pentru cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.
Conacul în care s-a născut Noica este în prezent acoperit de buruieni, cu poarta ruginită și zidurile gata să cadă în județul în care există un potențial cultural uriaș, pe care nimeni nu e interesat să-l exploateze…
