Carmen Dumitrescu
Între noi fie vorba, nu e nimic mai confortabil decât mediocritatea. Trăind în lumea asta, printre cei care se luptă continuu pentru obţinerea unei poziţii sociale solide, de natură să le asigure glorie şi bani de buzunar, este foarte clar că există o singură cale să ajungi sus în societatea noastră extrem de viciată: agresivitatea. Gândurile agresive, mesajele agresive, atitudinile agresive, toate acestea fac parte din paleta comportamentală a oamenilor de succes, a celor care înţeleg să lupte pentru propriile idealuri…
Trăim într-un oraş mic, în care toţi ne cunoaştem cu toate. În care pedeliştii şi pesediştii trăiesc perpetuu momente în care sunt puşi laolaltă. În baruri, cluburi sau pe la diverşi prieteni apolitici… Cu toate astea, ne e frică să fim prieteni unii cu alţii. Pentru că nu e în regulă ca un liberal să discute deschis cu un socialist (şi în nici un caz, în văzul lumii), după cum nu e în regulă ca un democrat-liberal să aibă discuţii private cu un conservator. Pentru că fiecare membru de partid, oricât de mic şi neimportant ar fi în ierarhia de partid, îşi ia extrem de în serios condiţia de membru şi refuză orice portiţă de prietenie, de comunicare cu adversarii politici. De asta, şi când eşti pe Facebook, e greşit să dai un amărât de „Like” celui care nu se subsumează principiilor partidului din care faci parte. E greşit să fim prieteni! E greşit să înţelegem argumentele celuilalt, dacă ele vin dintr-un imbold care contravine partidului nostru de suflet. Chiar dacă, de cele mai multe ori, nici nu înţelegem principiile partidului în care credem. Pentru că puţini dintre cei care au optat pentru calitatea de membru în variatele partide politice au făcut-o pentru că se simt conservatori, liberali sau democraţi. Pentru că partidul e o rampă de lansare profesională şi nimic mai mult. De ce să credem? De ce să luptăm pentru proiecte reale, care nu pot izvorî din mentalităţi unilaterale? De ce să fim prieteni şi să ne dăm mâna pentru o societate mai bună, în virtutea faptului că fiecare dintre noi, dacă e stimulat, îşi poate aduce aportul la o construcţie imensă, de care toţi avem nevoie?
NU! Mai bine să ne luptăm cu fiecare, numai pentru că au feţe socialiste sau numai pentru că i-am văzut vreodată trecând pe lângă Niţulescu prin Prefectură! Să îi urâm pe toţi cei care ţin la diplomaţie şi schimb liber de idei! Să le demonstrăm că sunt doar nişte viermi! Să îi ţinem la pământ, să se târască în faţa noastră pentru doi lei împuţiţi! Pe ei! Pe ei! Pe mama lor!
