Tribunalul Teleorman

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman își deschide porțile

în Actualitate
Tribunalul Teleorman

Miercuri, între orele 10.00 – 14.00, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, se va organiza Ziua Porţilor Deschise. Cu ocaia Zilei Europene a Justiției, publicul va avea acces în zonele de interes ce prezintă relevanţă pentru activitatea instituţiei.

Scopul celebrării acestei zile este de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i informa cu privire la drepturile ce le sunt conferite de lege şi de a asigura o mai bună înţelegere şi transparenţă sistemului judiciar, a informat un reprezentant al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Așadar, la zi de sărbătoare, se permite accesul în unitate al oricărei persoane, pe baza documentului de identitate, a grupurilor organizate de elevi și studenți, pentru a lua cunoștință despre specificul activității instituției, rolul și importanța activității procurorilor pentru apărarea ordinii de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*