liberinteleorman.ro

Actualitate

Publicitate


Politică

Publicitate


interviu

Publicitate


Eveniment

Publicitate


O poziție în Teleorman

Publicitate


Dănuţ Cuclea – primarul fără însuşiri

cucleaCarmen Dumitrescu
Despre Dănuţ Cuclea n-au o părere bună nici ai lui… Ai lui din partid… Şi e firesc să fie aşa, pentru că Dănuţ Cuclea are sentimentul că Turnu Măgurele e moşia lui personală, de care nimeni n-are dreptul să se atingă. Poate Dragnea ar fi o excepţie, dar cunoscându-i ezitările, n-am paria nici măcar pe asta. Singurul lucru remarcabil la primarul Dănuţ Cuclea e… secretara. Şi cei care doresc să se convingă de acest lucru nu trebuie decât să-i facă o vizită la birou, pentru a o întâlni pe cea care îi intermediază relaţiile cu exteriorul, o fată frumoasă şi, în mod cert, foarte inteligentă, care ştie cum să se comporte cu outsiderii, astfel încât să nu se simtă jiigniţi de refuzurile lui Cuclea. Pentru că, traumatizat de propriile eşecuri, primarul de la Turnu Măgurele evită dialogul cu oamenii care i-ar putea face reproşuri, în mod direct sau indirect.

Înainte de a fi primar la Turnu, Cuclea ocupa a doua poziţie din administraţia locală, eclipsat de Mohanu şi, din ceea ce se vede, starea de fapt din acele timpuri i-a plăcut. Şi pentru că îi place anonimatul, lui Cuclea nu-i place nici presa. E firesc! Din punctul lui de vedere, poziţia de ales al poporului este una din care poţi face ceea ce tu vrei, atunci când vrei, fără să dai nimănui socoteală. De altfel, deviza vieţii politice a lui Cuclea ar fi: “De nimeni nu depand!”. Evident, atunci când alţii depind de tine, ar fi bine să le mai dai şi socoteală, din când în când. Dar când eşti pesedist în Teleorman, distanţa dintre ceea ce ar trebui să faci şi ceea ce te taie capul să faci e, în general, extrem de semnificativă. Avem, însă, o certitudine: Dănuţ e şi el din categoria “tinerilor” cu nume “grele” promovaţi de Dragnea în politica de după plecarea lui la Bucureşti, astfel că se încadrează foarte bine printre ionuţii, dănuţii, petricii şi vlăduţii care fac actualmente regulile în Teleorman. Şi, în plus faţă de toţi ceilalţi, el e singurul care chiar are o secretară deosebită. Singurul la biroul căruia ţi-e drag să mergi numai ca să stai minute în şir în anticameră, pentru că acelea sunt singurele minute în care ai realmente o companie plăcută.

Ne întrebăm cum n-au remarcat-o până acum liderii mai de seamă ai partidului roşu, pentru că dacă era cineva în Primăria Turnu Măgurele care chiar merita promovare, atunci nu avem nicio îndoială că secretara lui Cuclea era cam singura opţiune de luat în calcul. Dar ea e încă tânără şi lucrurile se pot schimba de la o zi la alta în mod substanţial. În ceea ce-l priveşte cu Dănuţ Cuclea, opţiunile lui viitoare par a fi din ce în ce mai înguste. Nedigerat de colegii din partid şi respins cu sete de către turneni, fostul viceprimar şi actualul primar va fi rapid înlocuit cu un personaj ceva mai deschis spre colaborarea cu organizaţia judeţeană. Şi cumva, lucrurile se vor cerne singure, aşa cum se întâmplă mereu în viaţă. Sperăm, totuşi, ca în clipa în care va cădea Cuclea să se găsească vreun pesedist cu suflet care să-i ridice secretara. Pentru că lipsa de însuşiri a lui Cuclea a fost mereu compensată de multitudinea de calităţi ale secretarei. Şi cineva trebuie să recompenseze asta! Mai ales în Teleorman!

Timotei Stuparu – povestea ursului păcălit de… vulpi

stuparuCarmen Dumitrescu

În mod cert, senatorul Timotei Stuparu nu poate fi comparat cu niciunul dintre parlamentarii actuali ai Teleormanului. Personajul politic despre care vorbim de această dată, are verb, are atitudine şi are suficientă înţelepciune ca să cadă în picioare în urma oricărei încleştări. Ce-i lipseşte, de fapt, unuia dintre puţinii pesedişti de bun simţ ai judeţului, e curajul de a se lupta cu un sistem pe care l-ar fi putut pune la punct, cu foarte puţin efort. Pentru că nici Marian Fişcuci, nici Adrian Gâdea, nici Valentin Boboc, nici Adrian Simionescu şi nici mulţi alţi pesedişti de marcă ai judeţului nu au o credinţă reală în valorile social-democrate şi nici o structură intelectuală de natură să le indice calea corectă, pe care principiile social-democrate o clamează în fiecare minut. Doar că aşa social-democrat adevărat cum este, dintr-un anumit punct, Stuparu s-a plictisit să mai lupte…. Aşa că s-a lăsat dus de val şi a început să creadă, şi el, că ordinele de partid nu se discută, ci se execută, oricât de multe şi de mari ar fi efectele asupra stimei de sine. Pentru că nu poate fi uşor pentru un social-democrat pur sânge să îndure ifosele celor care doar poartă masca roşie a social-democraţiei de dragul înavuţirii rapide şi a succesului social. Şi pentru că n-a crezut niciodată în ideea că poate  şi de unul singur, Stuparu s-a plafonat şi a ajuns să fie purtătorul de cuvânt al unui partid care îi respectă doar vechimea în politică şi capacitatea de a fi coerent în discurs. Pentru că – da, e trist! – la ora aceasta, în PSD Teleorman, singurul care poate vorbi fără discursul scris de vreun consilier amator e Stuparu. E greu de bănuit în ce măsură Stuparu mai crede în ceea ce spune, având în vedere că linia partizanilor puşi pe înavuţire şi glorie a fost deja trasată prin sute de dovezi numai în această campanie electorală, dar pornind de la premisa unei bune intenţii, e posibil ca doar entuziasmul de campanie să fie responsabil pentru avântul pe care senatorul şi l-a luat atunci când şi-a uitat propriile păreri şi le-a îmbrăţişat pe ale altora. Care n-au nimic în comun cu social-democraţia pe care unii o preţuiesc din punct de vedere doctrinar şi ideologic. Cu părere de rău, remarcăm faptul că în politica ultimelor săptămâni, Stuparu joacă în povestea ursului păcălit de vulpe, demonstrând că oricât de urs ai fi în sufletul tău, orice vulpe interesată te poate face să pierzi la nivel de imagine. Cel puţin… Şi cea mai tristă dintre concluzii e, totuşi alta: odată prinse în lupta pentru putere, vulpile nu ştiu decât să muşte sau să fugă, indiferent cât de încrezătoare ar fi în inteligenţa lor, demnă de a lăsa orice urs fără coadă. La fel de greu de acceptat poate fi, fără îndoială, că puterea ia, în egală măsură, minţile vulpilor şi urşilor, astfel că o mare parte dintre vulpi ajung să uite că a fost o vreme când erau urşi…

Ai tăi te-au uitat, baroane! Tu când îi uiţi pe ei?

dragneaCarmen Dumitrescu

Pe vremea când nu era încă o certitudine faptul că pleci la Bucureşti ca să te faci deputat şi apoi vicepremier, noi, cei mici şi proşti, care te analizam din umbră ne gândeam la tine. Nu de drag, ci de dragul studiului de caz. Pentru că auzisem despre tine că atunci când erai tânăr şi proaspăt intrat în politică, erai un veritabil cunoscător al caracterelor. Că ştiai pe cine ţii în apropierea ta şi ştiai pe cine să ţii departe. Că acceptai şi păreri contrare celor pe care tu le aveai deja, dacă ţi se aduceau argumente. Dar timpul a trecut şi n-ai mai ştiut să faci diferenţa între oameni. Ai crezut că ăla care îţi pupă mâna tremurând e mai bun decât ăla care te priveşte în ochi şi-ţi spune că greşeşti. Aşa s-au adunat în jurul tău frustraţi şi arivişti din toate categoriile socio-profesionale şi cu ei ţi-ai făcut echipa de bază. Cu ei te-ai consultat, pentru că laudele lor şi glasul lor tremurând îţi şopteau că eşti puternic. Şi erai, baroane! Erai puternic, pentru că erai printre ei şi le luai capul dacă-şi uitau lungul nasului. Dar ce nu ştiai tu şi, probabil, nu ştii nici acum, e faptul că şi atunci, ca şi acum, paharnicii tăi de seamă te înjurau pe la spate parcă prinşi de o febră puternică. Era febra frustrării, baroane, pentru că tu poate ai uitat, dar dacă cineva te ajută decisiv să devii ceea ce vrei tu să devii, o să sfârşeşti prin a-l detesta. Asta e natura umană, baroane! Nu era vina lor! Dacă ai fi dat şansa succesului cuiva care avea şi minte în cap, şi sânge în instalaţie, nu se ajungea aici. Când ai plecat, credeai că loialitatea lor va ţine o veşnicie. Credeai că dacă pleci la Bucureşti să te faci Alexandru Ioan Cuza, ăştia o să te venereze în lipsă. N-aveau cum! Şi ştii de ce? Că ei abia aşteptau să nu le mai sufli în ceafă. Să-şi facă ei de cap la tine pe plantaţie, aşa cum în mintea lor, li se părea că faci tu. Dar ei n-aveau cum să te înţeleagă şi nu te vor înţelege niciodată. Pentru că e greu pentru foştii lipitori de afişe să aibă idealuri înalte, aşa cum ai avut tu. Şi e greu să te vezi mare dacă eşti atât de mic. Tu n-ai fost mic. Nu! Ei te-au simţit. De aia nu respirau în faţa ta. Dar acum… Acum, când poziţia ta în partidul mare începe să devină controversată, despre ce crezi tu, baroane, că discută ei în conferinţele de presă? Despre faptul că Hrebenciuc e om de onoare! Şi despre faptul că tu nu ai ce să cauţi în campanie în Teleorman, că sunt ei aici, capabili să facă totul la fel de bine ca tine. Nu s-a gândit nimeni să vorbească despre ataşamentul lui Liviu, cel care i-a făcut oameni, pentru judeţul ăsta, aşa cum ai vrut tu… Baroane, tu nu ştii ce se mai întâmplă prin Teleorman de când ai plecat. Ai îmbătrânit în doi ani ca alţii în zece şi poate nici tu nu eşti convins că merită să te consumi atât. Tu nu ştii ce ai lăsat în urma ta, pentru că tu ştii doar ce vor ei să ştii. Şi nici nu vor să ştii prea multe, pentru că atunci n-ar mai şti ei multe. De fapt, ei te-au uitat, baroane! Tu când îi uiţi pe ei?

Ion Izină sau de ce e contraindicată inteligența în politică

culisele politicii 17Carmen Dumitrescu
Pentru a reuşi în politica teleormăneană nu trebuie să fii frumos sau deştept. Nu trebuie să fii onest şi principial. Nu trebuie să crezi în nimic. Pentru că dacă măcar jumătate dintre trăsăturile acestea te caracterizează ajungi ca… Ion Izină. “Dar cine e Ion Izină?”, veţi găsi de cuviinţă să întrebaţi. Tocmai! Despre Izină puţini ştiu detalii biografice sau politice, pentru că nu face parte din categoria celor care înjură neargumentat, aşa că luările sale de poziţie nu sunt pline de sarea și piperul pe care le poate pune pe masa dezbaterilor un Neacșu, mândru de fosta lui calitate de distribuitor sau un Dumitrescu Florinel, fascinantul polițist comunitar ajuns peste noapte senatorul nimănui. Ion Izină este, așa cum și Florinel Dumitrescu obișnuia să se declare, membru al Partidului Poporului – Dan Diaconescu, al partidului Elodiei, al partidului maselor cu semnalmente comune și coeficient de inteligență modest. Dar dacă Dumitrescu, în naivitatea lui, a făcut o alegere corectă în privința partidului ales inițial, Ion Izină a greșit partidul din start. În PP-DD cui îi place să citească o carte e pus la colț. Și cine știe să vorbească e trimis la munca de secretariat. Oricum, votanții lui Dan Diaconescu nu apreciază discursurile inteligente și nici ieșirile publice argumentate filosofic. Nu ne îndoim, din felul în care vorbește, discută și execută ordinele partidului, nici de faptul că Izină a citit la viața lui mai mult de o carte, ba chiar am plusa spunând că face parte din categoria puținilor politicieni al căror teanc de cărți citite e mai înalt decât scaunul pe care stau. Evident, un astfel de politician poate deveni o piatră de moară pentru orice partid cu viziuni incerte. Pentru că în PP-DD viziunea e prima care lipsește. Poate tocmai de aceea, Liviu Neagu, un alt personaj public cu vreo câteva cărți citite la activ, a luat decizia să elimine concurența, retrâgând sprijinul politic tocmai lui… Ion Izină. Ca și cum PP-DD are atâția membri de seamă în Teleorman, încât era nevoie să scuipe ca pe o măsea stricată, chiar pe unul dintre puținii membri de partid care se bucurau de respect public. Desigur, șicanele partidului violet nu vor avea niciodată asupra lui Izină efecte decisive. El are propriile lui afaceri și propria lui viziune despre succes. El știe, ca atâția alții trimiși către periferie pe fondul unor complexe de inferioritate ale superiorilor ierarhici, că viitorul sună bine oricum pentru cine știe să-și vadă lungul nasului. Din păcate, efectele le vom simți noi, teleormănenii. Pentru că Izină va lua probabil calea neimplicării, asemeni altora lui, precum Eugen Jieanu, Marian Rînescu, Dumitru Toader, Florențiu Tănase iar politica teleormăneană se va umple de nume “grele”, precum Ionuț, Florinel, Lucică, Petrică… Se spune, nu degeaba, că orice comunitate are liderii pe care îi merită. Probabil că teleormănenii sunt încă în etapa în care apreciază… bobocii. Că vor plânge mai târziu… Ei, dar asta e altă poveste!

Florinel Dumitrescu se încurcă în “filosofia curvelor”…

florinelCarmen Dumitrescu

Se pare că senatorul teleormănean, Florinel Dumitrescu, știe foarte bine cum stă treaba cu… moralitatea. Și, mai ales, face parte din categoria cunoscătorilor într-ale vieții de noapte. Pentru că altfel nu s-ar explica de ce știe cine e curvă și cine nu. Totuși, niște lacune are cu siguranță și, din respect pentru funcția pe care o deține și nu pentru omul care este, îi vom povesti câte ceva despre ce înseamnă să fii curvă. În speranța că poate… undeva, în sufletul lui, va înțelege și va găsi puncte comune. Pentru că nu poți fi ditamai senatorul și să nu știi care sunt curvele și care nu. Ca să înțeleagă mai bine, îi vom aminti puțin de felul în care a urcat el, ilustrul anonim fără caracteristici, pe o scară socială și politică, de care nu e lipit, ca o tumoră, așa cum probabil se consideră. Ei bine, Florinel Dumitrescu era un nimeni pe lume în clipa în care Liviu Neagu, aflat în căutare de candidați la parlamentare, i-a propus să se înscrie pe o listă. Pe vremea aia, și Dumitrescu simțea că e nimeni pe lume, dar a acceptat tocmai pentru că nu se aștepta să aibă vreo șansă. Seara, când rezultatul pozitiv pentru el devenise public, Dumitrescu se afla cu prietenii la un spriț. Când amicii l-au sunat să-i spună că e senator, Florinel Dumitrescu a sărit doi metri în sus și s-a revoltat la adresa celor care, în accepțiunea lui, îi făcuseră o glumă foarte proastă. Gluma proastă s-a convertit în realitate și Florinel Dumitrescu a urcat vreo zece trepte sociale dintr-o lovitură. Asta fără să fi dat vreodată dovadă de capacitatea de a vorbi sau scrie corect românește și, uneori, chiar de a merge omenește. Interesant e totuși că într-o primă fază, senatorul își păstrase decența și avea grijă să vorbească foarte puțin pentru a nu-și pune partidul – la acea vreme PP-DD-ul – într-o situație jenantă. Apoi, pentru că a simțit că viitorul e roșu în Teleorman și pretutindeni, Dumitrescu a trecut la PSD. Și ajuns la PSD și-a însușit toate calitățile social-democraților, dar și tupeul incredibil pe care aceștia îl au când sunt călcați pe coadă. Și astfel, Florinel a devenit politicianul fără carte, dar cu parte, care își permite să catalogheze curvele, fără să aibă vreo secundă, noțiunea propriei sale imoralități. Cel mai bun dintre noi, Iisus Hristos, zicea, parcă gândindu-se la Florinel Dumitrescu, un lucru incredibil: cine aruncă primul cu piatra, de piatră va fi lovit. Așa că până una alta, singurul care pare să se califice la categoria aceea, în care el include oameni care nu i-ar permite nici să le șteargă pantofii, pare să fie chiar senatorul… Un senator dubios, a cărui carieră politică se va prăbuși în neant foarte curând, tocmai pentru că se încurcă în filosofia curvelor. Și, mai mult decât atât, Florinel crede că pedeapsa aplicabilă curvelor de pretutindeni e… bătaia. În consecință, Florinel e masochist. Și îi dorim să rămână mereu la fel de combativ, pentru că vom ști să răspundem în acord cu principiile Noului Testament. Și să contracarăm filosofia curvelor cu filosofia celui care aruncă primul cu piatra…

Când îi dai nas lui Ionuţ, se suie pe divănuţ

ionut neacsuCarmen Dumitrescu

Ionuţ nu este un caz singular în istoria politicii teleormănene. Mai ales în cea recentă… Pentru că, alături de el, în vitrina administrativă a judeţului, mai stau alţi câţiva foşti iluştri anonimi ajunşi, chiar spre propria lor supriză, în poziţii nejustificat de înalte. Şi, aşa cum se întâmplă de obicei cu oamenii urcaţi prea repede, prea sus, tânărul viceprimar al Alexandriei a cam uitat de unde a plecat şi nu-şi mai pune problema unde va ajunge cu atitudinea pe care şi-a construit-o. Pentru că, dacă la începuturile sale, când era un consilier local destul de tăcut, Ionuţ ştia să fie politicos, serviabil şi amabil, după ce a devenit viceprimar al Alexandriei şi-a luat atitudinea nejustificată de superioritate şi nu mai vrea nici în ruptul capului să renunţe la ea. Neavând experienţă într-ale succesului politic, Ionuţ Neacşu nu are de unde să ştie că nu e suficient să fii ambiţios dacă vrei să urci treptele puterii politice şi că, de cele mai multe ori, e necesar să fii popular, deschis şi amabil cu toată lumea. Indiferent cât de mult ţi-ar plăcea acea lume sau nu… Desigur, nu neagă nimeni faptul că Ionuţ este destul de implicat în drumul lui spre succes şi că are unele abilităţi în a se mişca destul de lejer pentru un novice pe terenurile mişcătoare ale politicii locale. Dar dacă faci un sondaj de opinie prin instituţia în care el îşi desfăşoară acum activitatea, nimeni nu are nimic frumos de spus despre viceprimarul social-democrat. Evident, totul i se trage de la atitudine, o atitudine care nu-i face bine nici la imagine, nici la activitate. Pentru că am avut unele intuiţii pozitive legate de numirea lui Ionuţ în această funcţie, îi vom da în mod gratuit şi dezinteresat un singur sfat: atunci când eşti într-o poziţie publică e mai important cum eşti privit decât ceea ce faci efectiv la locul de muncă. Iar o atitudine ostilă, superioară şi arogantă nu face altceva decât să determine punerea unei etichete care ar putea fi nemeritată, de fapt. Se zice că dacă-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan. Pentru că el e Ionuţ, şi nu Ivan, viceprimarul nostru trebuie să fie conştient că el la confortul divanului nu va ascede niciodată, dacă îşi păstrează aerele proaspăt asumate. Iar divănuţul, singurul la care are acum acces, poate să-i alunece de sub măreaţa făptură dacă mutările şi permutările politice vor lua o altă turnură. S-a mai întâmplat şi altora, mai apreciaţi de oameni şi partid… Aşa că Ionuţ, înainte să se vadă om politic de succes, trebuie să facă un scurt exerciţiu de imaginaţie, având în prim-plan situaţia în care divănuţul nu i-ar mai aparţine, dar atitudinea de după acapararea lui i-ar fi ţinută minte… Şi cu memoria colectivă nu te joci! Mai ales că trăim în Teleorman, unde orice ţânţar are veleităţi de armăsar şi orice tânăr ambiţios devine vânatul preferat al celor care n-au avut puterea sau îndrăzneala de a ridica puţin capul din rând. Poate că dacă ar mai îndrăzni şi Ionuţ din când în când să fie el însuşi, nici divănuţul n-ar mai însemna atât de mult pentru el…

Liviu Neagu, politicianul “acoperit”

Liviu-NeaguCarmen Dumitrescu

Cei mai mulți dintre angajații Serviciilor știu că, odată pus în slujba informațiilor, nu mai părăsești domeniul de activitate decât cu picioarele înainte… Dar regula nu este valabilă pentru toți angajații sistemului, dovezi în acest sens existând în multe sfere de interes, unde găsim foști angajați ai Serviciilor, actualmente politicieni sau jurnaliști, dispuși să declare că ei nu mai au nicio legătură cu trecutul lor profesional. Oricât am fi de naivi, nu putem totuși să nu ne întrebăm dacă plecarea din Servicii nu e, de fapt, tot o strategie. Pentru că “plecarea din Servicii” nu există. Cu toate acestea, un personaj politic care pretinde că a reușit să facă pasul decisiv dinspre Servicii către politica de vârf e Liviu Neagu. Implicat în procesul de organizare al PP-DD la nivel național încă de la înființarea acestui partid, Neagu a avut una dintre cele mai spectaculoase ascensiuni publice. După ce a părăsit Serviciile a făcut un scurt popas în lumea presei teleormănene și apoi a început să se afirme, ajungând să fie, în acest moment, secretar general adjunct al Guvernului Ponta.  Rămâne, totuşi, dubios, faptul că într-o lume în care ascensiunile rapide sunt rezervate exclusiv celor care au în spate un sistem de relaţii personale, Liviu Neagu, care era un necunoscut în toate privinţele – nu pentru că n-ar fi avut capacităţi să se afirme, ci pentru că profesia i-a impus o atitudine discretă – a ajuns să stea la aceeaşi masă nu doar cu Liviu Dragnea, ci şi cu Victor Ponta. Evident, putem presupune existenţa unor abilităţi absolute în cazul acestui politician care a crescut într-un an cât alţii în zece. Deşi… în ciuda faptului că e destul de inteligent, Liviu Neagu nu este nici un orator excepţional, nici vreun mare strateg. Are, în schimb, gusturi vestimentare la care alţii din Teleorman doar visează. E printre puţinii politicieni din judeţul ăsta care ştiu să-şi asorteze şosetele cu pantofii. Dar ne îndoim că gusturile sale în materie vestimentară au cântărit atât de mult în afirmarea lui Neagu în politica de vârf. Aşa că, fără să ne dorim să fim maliţioşi, dar atinşi, cel puţin parţial, de boala conspiraţionismului, am putea intui că pe unii politica îi scoate din foame iar pe alţii… din Servicii. Dacă ne gândim la faptul că politicienii “acoperiţi” n-au fost prea numeroşi în politica teleormăneană, atunci ne putem permite să-l includem pe Liviu Neagu în topul preferinţelor noastre în materie de politicieni. Pentru că poate fi grav să fii “jurnalist acoperit”, dar n-ar strica să avem şi în Teleorman măcar câţiva capabili să promoveze un test de onestitate. Tot aşa, n-am considera nimic deplasat în a identifica printre politicienii Teleormanului, cât mai mulţi “acoperiţi”, cu facultatea terminată la stat sau cel puţin cu bacalaureatul luat din prima încercare…

Niculae Zavera sau neputinţa de a fi neo-comunist

Niculae ZaveraCarmen Dumitrescu
Ca să supravieţuieşti în politica teleormăneană e absolut necesar să ştii câteva dintre secretele comunismului. Să ştii să manipulezi în mod inteligent opinia publică, să ştii să ţii laţul strâns de gâtul celor care ar putea deveni incomozi, să-i determini pe cei drepţi să creadă că dreptatea nu există, decât dacă ea se subscrie principiilor social-democrate. Pentru că, chiar dacă ne place sau nu, aderenţa la social-democraţie are în continuare o profundă legătură cu simpatia pentru comunism. Dar comuniştii prezentului au tactici moderne de acensiune şi promovare. Ei ştiu să vorbească, să negocieze şi să pună la punct strategii pe care le urmează cu stricteţe, de la un capăt la altul. De aceea, Mircea Dumitrescu pare a fi un om de o vie inteligenţă: pentru că ştie să scrie scenarii şi ştie să le şi joace. Sunt, însă, destui care habar n-au să fie neo-comunişti, fiind angrenaţi într-un trecut în care scenariile erau scrise numai de la Centru. Şi sunt unii prin mediul politic autohton, atât de angrenaţi în trecut, încât n-au nici măcar intenţia de a învăţa noile strategii de implementare ale mentalităţii comuniste, care prinde acum la publicul larg. Iar unul dintre aceştia este, fără îndoială, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Niculae Zavera. Parcursul lui Zavera prin politică a fost unul extrem de simplu, pentru că lui i s-au servit tiparele comuniste şi la masa de seară, şi la micul dejun, pentru că puternicii zilei au intuit corect care sunt comuniştii şi care sunt ceilalţi, cei care aşteaptă o fărâmă de drept la libera exprimare. Iar lui Zavera i s-a dat ceea ce i s-a cuvenit, după regulile cele mai definite ale comunismului pe care îl blamăm cu toţii. Se zice prin târg că Zavera e om cinstit. Că niciodată n-a dat sau luat şpagă, pentru că fondul lui sufletesc e unui bun. Noi credem, însă, că un om ca Zavera nu avea motive să fie necinstit, pentru că el face parte din categoria celor cărora li s-adat totul pe tavă. De la atenţie la… funcţie. E suficient să-l auzi vorbind ca să te elucidezi în privinţa asta… Pentru că dacă ar fi să compari un om cinstit care nu fură din principiu cu un om care nu fură de frică, atunci te poţi pronunţa asupra naturii situaţiei în mod diferenţiat. Se mai spune că pe Zavera îl doare ostilitatea publică… şi nu ne îndoim de asta. Dar adevăratele motive care stau în spatele durerii reale a celui care perpetuează ideea de comunism în Teleorman, alături de alţi câţiva, sunt altele decât cele care ar provoca durere unui om cu principii. Niciunui comunist nu i-au plăcut criticile, pentru că în realitate, comuniştii sunt învăţaţi cu odele. Niciunui comunist analfabet nu-i place să fie numit aşa, pentru că el, în lumea lui artificială, nu se simte analfabet. Dar asta nu înseamnă că nu e… Când n-ai carismă şi nici puterea de a transmite celorolalţi mesajul tău, e numai vina ta. Ceilalţi n-au nicio vină că nu te înţeleg sau că nu te plac. Iar de aici la decepţie e un pas foarte mic. Dar meritat… Pentru că meriţi să fii tratat ca un comunist fără potenţial atunci când, în fiecare zi, nu faci altceva decât să demonstrezi că nu poţi învăţa nici măcar social-democraţia. Care e cea mai simplă doctrină dintre toate… Da asta ar fi presupus să citeşti Robin Hood. Şi ca să citeşti Robin Hood, ar fi fost necesar, în primul rând, să ştii să citeşti. Iar atunci când nişte banale proiecte de hotărâre te bagă în ceaţă, trebuie să te aştepţi şi ca lumea să presupună că nu faci faţă unui text literar recomandat elevilor de clasa a opta…

Omul din spatele funcţiei – Carmen Daniela Dan ştie “Secretul lui Nemesis”

carmen daniela danCarmen Dumitrescu
La o primă vedere, prefectul Carmen Daniela Dan pare a fi un personaj bine integrat în sistem. În plus, femeie fiind şi deloc lipsită de calităţi fizice de natură să genereze comentarii răutăcioase, actualului prefect al judeţului Teleorman i s-au găsit destule justificări pentru ascensiunea suprinzătoare din ultimii ani. Dar mai suprinzătoare poate fi, pentru cel interesat să vadă adevărul de dincolo de bârfe şi conspiraţii, partea creativă şi talentul artistic al celei care reprezintă actualmente Guvernul în teritoriu, fostă colegă de liceu cu fiica lui Fănuş Neagu şi actor de figuraţie în filmul “Secretul lui Nemesis”… Pentru că, discutând cu ea şi încercând să vezi mai mult decât văd alţii, Carmen Daniela Dan are unele trăsături inedite pentru un om aflat vremelnic în fruntea unei ierarhii, trăsături despre care oamenii din jurul ei ştiu foarte puţin sau deloc. De pildă, nu este de notorietate nici faptul că prefectul de Teleorman are talent literar, nici faptul că a visat ani întregi să devină actriţă… Conştientă de tot ce se spune şi se crede despre ea, dar motivată să demonstreze că are capacităţi pe care nici chiar bărbaţii din administraţie nu le au, Carmen Daniela Dan nu pare să se mai lase afectată de misoginism şi de mentalitatea locală care pretinde că orice femeie care îşi face drum către înălţimi este pasibilă de judecăţi dure. Şi de aceea îşi face datoria în mod susţinut şi ambiţios, motivată de gândul că nu trebuie să dezamăgească oamenii pe care îi apreciază.
Puterea – un castel din cărţi de joc
Ce e cu adevărat remarcabil la acest prefect de Teleorman e faptul că omul din spatele funcţiei e total conştient de faptul că puterea vine şi pleacă, în funcţie de vremuri şi circumstanţe politice. Aşa că, spre deosebire de alţii cu ascensiune rapidă în politică şi administraţie, Carmen Daniela Dan nu s-a lăsat schimbată de putere şi a rămas în relaţii apropiate cu toţi foştii colegi.Chiar dacă drumul spre putere nu i-a fost pavat cu flori. Sau poate tocmai de aceea… Potrivit acesteia, o femeie care urcă într-un sistem împânzit de politicieni misogini nu se simte foarte confortabil şi atunci ea trebuie să lupte mai mult: “Eu încerc, cel puţin, să nu se vadă că mă simt uneori nu foarte confortabil şi, pe de altă parte, sunt şi politicieni pe care îi apreciez şi atunci le conştientizez aptitudinile şi experienţa, astfel că pe cei pe care îi respect, încerc să nu-i dezamăgesc… O femeie ar trebui să-şi arate puterea mult mai discret, probabil, dar bărbaţii caută întotdeauna să vadă la o femeie – o să folosesc o expresie mai puţin ortodoxă – să vadă că are sânge în instalaţie. O femeie care vorbeşte frumos, pe un ton suav nu e la fel de apreciată ca una care e mai dintr-o bucată. Eu nu sunt stilul acela… dintr-o bucată. Dar cred că deja am un stil care începe să fie cunoscut şi nu pot să mă schimb, pentru că ar însemna să-mi impun să fiu ceea ce nu sunt… Sau să mă comport aşa cum nu simt… Şi e important ca oamenii să mă perceapă şi să mă simtă aşa cum sunt construită.”
Între a face ce-ţi place şi a face ce trebuie
Evident că în administraţia de vârf nu mai ai libertatea de a fi tu însuţi. Aşa că o anumită reţinere face parte din atitudinea prefectului de Teleorman, care admite că e împlinită profesional în acest moment, în ciuda loviturilor şi dezamăgirilor personale pe care o astfel de poziţie le atrage ca un magnet: “Împlinită profesional am început să fiu în perioada în care am început să lucrez în consiliul judeţean. De ce? Pentru că mi-am dorit să fiu jurist. Eu am lucrat înainte să vin la consiliul judeţean într-o bancă, însă nu era ceea ce voiam să fac eu, ceea ce mă atrăgea şi întotdeauna mi s-a părut esenţial să faci în viaţă ceea ce-ţi place. Acum fac ceea ce-mi place din punct de vedere profesional. Sunt şi situaţii în care fac ceea ce trebuie. În general, trebuie să faci bine în viaţă. Acum… binele pe care îl percepi tu ca fiind bine poate fi perceput diferit de alţii, dar important e să fii mulţumit tu cu tine… ”
Carmen Daniela Dan e conştientă de faptul că e o persoană sensibilă şi crede că uneori, sensibilitatea te vulnerabilizează în faţa celorlalţi: “Uneori, sensibilitatea mea a avut şi efecte pozitive în percepţia pe care oamenii au avut-o despre mine. Dar nu mereu… Însă nu mă pot schimba…”
Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, Rodica Tapalagă, Gheorghe Dinică – amintirile din liceu ale prefectului de Teleorman
Cele mai frumoase dintre amintirile actualului prefect sunt cele din vremea în care era eleva liceului Zoia Kosmodemianskaia. Şi are motive serioase să simtă asta, pentru că acolo a avut prilejul să întâlnească actori şi oameni ai Literelor pe care alţii doar visează să-i fi cunoscut : “Întotdeauna am fost orientată către partea umanistă şi în şcoala generală am avut prima mea experienţă de genul ăsta. Acum nu mi-e ruşine s-o spun: am participat de multe ori la Cântarea României şi am luat şi premii. Eram foarte bună la recitare, am jucat şi în piese de teatru cu specificul acelei perioade şi am multe amintiri de atunci. Ulterior, pentru că asta îmi este formaţia, am făcut un liceu de filologie-istorie şi acolo s-a căutat foarte mult şi s-a exploatat partea artistică a elevilor. Am avut şi şansa de a lucra cu actori de la teatrul “Bulandra” care făceau voluntariat în sensul ăsta şi mi-a prins foarte bine. Am jucat inclusiv în piese de teatru în limba franceză. Am jucat, de exemplu, Moliere… Asta pentru că profesoara mea de franceză, care scria şi romane poliţiste, era foarte implicată în acest aspect. Acolo, la liceu, am avut şi un mare avantaj: amfiteatrul liceului era fosta sală de teatru a teatrului “Bulandra” şi fiind foarte aproape de cercul acesta de actori, am avut privilegiul de a lucra cu actori mari. S-au filmat filme în liceu, ca de pildă, “Secretul lui Nemesis”, la care am participat şi eu pe parte de figuraţie şi aveam şi aceste posibilităţi de a ne umple timpul într-un mod foarte plăcut. Ceea ce constat că nu se mai întâmplă astăzi… Eu cred că dacă copiii noştri ar putea să înţeleagă cât e de frumoasă partea asta şi că se pot îndrepta spre genul acesta de activităţi ar rămâne cu ceva frumos în suflet toată viaţa…”
Prefectul-poet
În mod suprinzător, prefectului de Teleorman i-a plăcut mereu să scrie. Şi-a descoperit talentul de la o vârstă fragedă şi a continuat să scrie poezii, pentru că numai aşa reuşea să-şi manifeste sensibilitatea. Din păcate, n-a continuat pe această cale, optând pentru un mediu de lucru în care sensibilitatea e considerată un defect, nu o calitate: “Îmi mai pierdeam timpul scriind. Poezii. Îmi exersam talentul scriind poezii şi compuneri pentru sora mea… Am cochetat şi mi-am dorit foarte mult să continui în această direcţie, mai ales că am fost în apropierea atâtor artişti în liceu. De exemplu, am fost colegă cu băiatul Rodicăi Tapalagă şi aceasta venea să stea de vorbă cu noi, am fost colegă cu Anita, fiica lui Fănuş Neagu şi de multe ori am avut onoarea să îl întâlnesc pe marele scriitor… Şi stând de vorbă cu oameni de genul acesta, iei partea frumoasă a meseriei. Pentru că ei niciodată nu vorbesc urât despre meseria lor. Apoi am renunţat la ideea asta. Actoria mă ajută acum pentru că am învăţat să fiu diplomată. Adică spun ceea ce trebuie, dar în cuvinte agreabile. ”
Amintiri despre Liviu Dragnea
Politicianul pe care prefectul de Teleorman îl consideră a fi un reper este, bineînţeles, Liviu Dragnea. Pentru cei care l-au cunoscut, Dragnea a fost, în egală măsură un mentor şi model de urmat. Iar Carmen Daniela Dan nu face excepţie: “Îl apreciez pe Liviu Dragnea pentru că el e un om născut să facă administraţie şi politică. Şi mi-e mai uşor să dau exemple. Eu m-am format ca jurist în Consiliul Judeţean şi la Liviu Dragnea nu te puteai duce niciodată doar cu problema la tine. Întotdeauna trebuia să depui un minim efort să găseşti şi soluţia. De regulă, nu o singură soluţie. Şi am constatat cu suprindere, de foarte multe ori, că soluţia legală pe care o vedeam eu pentru rezolvarea unei probleme era deturnată efectiv, pentru că venea cu o soluţie care era atât de simplă, şi atât de evidentă, şi atât de practică, încât efectiv mă simţeam prost că nu m-am gândit. Şi apoi mă întrebam de ce aveam tentanţia să găsesc soluţia mai complicată pentru rezolvarea problemei. Are această capacitate extraordinară. Însă avea un mod practic şi foarte logic de a gândi. E un om născut să facă politică asta şi de asta a şi reuşit să urce atât de sus… ”

Pasul de la “micul Gâdea” la “micul Putin”

adrian gadeaCarmen Dumitrescu
Nu e lucru uşor să te trezeşti peste noapte preşedinte de consiliu judeţean. Mai ales în Teleorman. Mai ales după Dragnea. Mai ales într-un PSD care te-ar mânca de viu la prima nesupunere. Dar “micului Gâdea”, pe atunci director al căminului de bătrâni din Furculeşti, nu i-a fost frică şi nici nu s-a lăsat intimidat de situaţie, probabil pe fondul unei inconştienţe potenţate de foarte multă ambiţie. Desigur, bâlbâielile de la începutul carierei lui politice au făcut deliciul celor pasionaţi de critică, însă puţini observatori au remarcat la vremea aceea că un om care are capacitatea de a roşi după intrarea în politică mai are o şansă de a demonstra ceva. Consiliat, probabil, de cineva care i-a remarcat lipsurile, micul Gâdea a început să-şi îmbunătăţească discursul public de la o zi la alta, deşi gurile rele spun că a rămas la fel de emotiv ca la început, doar că acum a învăţat să simuleze curajul prin declaraţii apăsate şi tonuri ridicate. Interesant la Gâdea e faptul că, deşi e foarte ambiţios, nu face atâtea compromisuri pe cât ne-am închipui… Dar ştie să joace suficient teatru pentru a-i convinge pe unii că le face jocul, în timp ce-şi face jocul propriu. Şi astfel, porecla de “micul Putin”, dată oarecum ironic, pornind de la înfăţisarea lui cumva similară cu a preşedintelui rus, a devenit un nume secundar, care a ajuns să-l caracterizeze destul de bine. Partea proastă, în toată povestea asta, e aceea că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman a avut neşansa de a învăţa administraţie de la oameni care au înţeles sistemul şi l-au utilizat în interesul lor propriu şi personal. De aceea, calităţile lui umane certe au început să fie alterate de punerea în aplicare a unor sfaturi venite de la comunişti bătrâni şi plini de venin, care au crezut că montarea lui Gâdea într-un scaun atât de înalt le va servi în îndeplinirea vechilor scopuri. Mai mult, el a învăţat lecţia conspiraţionismului, dar şi puţină paranoia, de la oamenii de bază ai partidului iar asta a ajuns să-i aducă preponderent deservicii, atât la nivelul percepţiei publice, cât şi la nivelul iniţiativelor pe care le-ar avea, dacă ar gândi singur lucrurile care i se întâmplă. Deşi evoluează constant de luni bune, micul Putin pare a fi tentat să o ia şi el pe căi eronate, chiar dacă fondul – uman şi sufletesc – i-ar fi demn de apreciat. Şi marea problemă e alta. E foarte uşor pentru Gâdea să devină “micul Putin”. Îl ajută şi faţa, şi sfaturile comuniste ale celor care îl învaţă acum primii paşi în politica de vârf. Problema lui Adrian Gâdea, însă, e aceea că el nu şi-a dorit niciodată să fie privit ca un mic Putin, ci ca un mare Dragnea. Şi diferenţa cea mai semnificativă dintre el şi Dragnea e aceea că Dragnea, atunci când a simţit puterea între degete, a ştiut să-şi construiască pârghii individuale pentru a-şi asigura o catapultare în caz de eşec. Gâdea nu are planuri B în povestea puterii judeţene şi, din păcate, n-are nici suficientă tărie de a da cu pumnul în masă pentru lucrurile în care crede, ascultând şi el, orbeşte, de un partid care nu s-ar da înapoi din a-l decapita la prima abatere. Sfatul nostru ar fi să studieze cu atenţie ascensiunea politică a lui Dragnea, în speranţa că va înţelege de acolo că adevăraţii oameni politici au, în primul rând, tăria de a susţine ceea ce cred, indiferent de presiunile altora. Altfel, rămâi cu o putere vremelnică şi cu o poreclă simpatică, de care nu eşti nici măcar mândru..

Publicitate