liberinteleorman.ro

Tentativă de înscenare a unui viol, într-o comună din Teleorman: „Mi s-au oferit bani să spun că am fost agresată sexual”

22 februarie 2024
Start tensionat al campaniei electorale în Teleorman. Deși nu a început oficial lupta pentru fotoliile de primar, unii susținători ai politicienilor locali pregătesc terenul pentru o posibilă reușită prin denigrarea contracandidaților. O tentativă șocantă cu acuzații false zguduie comuna Frumoasa din județul Teleorman. Un consilier local al PMP a încercat să însceneze un viol în

Administrație

Publicitate

Eveniment

Publicitate

Ce a făcut Garda de Mediu Teleorman în noiembrie – Raport de activitate

Comisariatul Judeţean Teleorman al Gărzii Naţionale de Mediu a desfășurat în luna 01.11.2023 – 30.11.2023 activitatea de inspecție și control cu un număr de 4 echipe de comisari, efectuând 60 de controale, din care 29 controale planificate și 31 controale neplanificate.

Cele 31 de controale neplanificate au vizat: 7 controale pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare, 6 controale pentru rezolvarea unor reclamaţii, 16 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, 1 control pentru identificarea de obiective noi, 1 control verificarea măsurilor impuse.

În baza Legii 292/2008 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, au fost formulate 22 puncte de vedere.

În baza protocolului de colaborare încheiat între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Garda Națională de Mediu și Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, comisarii de mediu au efectuat un număr de 15 de controale pentru verificarea modului de conformare la legislația privind protecția mediului a proiectelor solicitanților/beneficiarilor de fonduri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În luna noiembrie a anului 2023, au fost înregistrate 13 de petiții care au fost soluționate conform prevederilor OUG 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor și conform competențelor legale ale Gărzii Naționale de Mediu.  

Principalele neconformităţi constatate în urma acțiunilor de inspecţie şi control efectuate au fost:

  • neasigurarea de către UAT-uri a fondurilor necesare pentru curățarea și refacerea mediului în localitățile cu depozitări necontrolate de deșeuri;
  • neîncheierea de către Autoritatea Administrației Publice Locale a unui contract de delegare care să instituie instrumentul economic “ plătește cât arunci” astfel încât să se respecte prevederile OUG 92/2021;
  • nerealizarea la termen a măsurilor dispuse anterior.

Urmare a neconformităților constatate, au fost aplicate 63 sancțiuni contravenționale, din care 18 avertismente și 45 amenzi în valoare de 1.725.000 lei, a anunțat comisar șef – Dana Banu.

Protest spontan la Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele şi Judecătoria Zimnicea: Grefierii anunță GREVĂ națională

Personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Teleorman, Judecătoriei Alexandria, Judecătoriei Turnu Măgurele şi Judecătoriei Zimnicea au declanșat, vineri, un protest spontan, din cauza nemulțumirilor privind salariile.

Protestul spontan a fost declanşat de personalul auxiliar şi a început la ora 10.00 până la ora 12.00.

În acest interval orar se vor suspenda programul de lucru cu publicul și ședințele de judecată, cu excepția urgențelor şi cu respectarea dispoziţiilor R.O.I.J..

Motivele acestui protest sunt legate de neplata integrală a salariilor timp de 7 luni, în urma discuţiilor purtate în cursul zilei de ieri, 07.12.2023, cu MFP la care au participat reprezentanţii organizaţiei sindicale şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu se vor aloca bani pe tema asigurării fondurilor pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărârile judecătoreşti scadente în anul 2023 din hotărâri judecătorești și alte acte administrative.

La nivel naţional, personalul auxiliar de specialitate din instanţe a declanşat forme de protest spontan concretizate în întreruperea activităţii cu publicul şi suspendarea şedinţelor de judecată.

Arătăm că în data de 04 decembrie 2023, sindicaliştii au organizat un protest în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au avut o întâlnire cu conducerea instituţiei.

Solicitările grefierilor sunt următoarele:

– plata integrală a salariilor înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor;

– achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023;

– prevederea şi asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru:

a) achitarea integrală, în continuare, a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023;

b) achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin administrative emise în anul 2023;

– asigurarea resurselor materiale necesare funcţionării în condiţii normale a instanţelor judecătoreşti

– emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari şi terţiari de credite pentru uniformizarea modului de eliberare a adeverinţelor necesare în vederea stabilirii dreptului la pensie al personalului auxiliar de specialitate;

– emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari de credite (curţile de apel) pentru uniformizarea, la nivel naţional, a salariilor de bază/indemnizaţiilor brute lunare prin respectarea prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016;

– iniţierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă – Justiţie, pentru personalul auxiliar de specialitate, conex şi contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Nae Tatu continuă să facă bani în umbra politicii, la Alexandria

În orașul bântuit de culoarea roșie a partidului unic, afaceriștii cu unele conexiuni politice au devenit stăpâni ai banilor publici. Fie că vorbim despre restaurante, magazine sau gherete, aceștia par să aibă acces la toate resursele și să profite la maxim de pe urma legăturilor lor politice.

De exemplu, Nae Tatu, un afacerist cu conexiuni evidente la PSD, a realizat profituri semnificative în ultimele luni, închiriind utilaje la Administrația Domeniului Public Alexandria și la Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL.

Din multitudinea de firme pe care le deține (oficial sau prin interpuși) am extras AGRIBOG ALEX SRL, o societate care aparent are obiect de activitate Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Firma e pe numele fiului și are o cifră de afaceri consistentă în 5 ani de activitate. Cei mai mulți bani, însă, i-a făcut în trei luni, cu societățile din subordinea Primăriei Alexandria.

Cel mai recent contract obținut de firma lui Tatu, pe 6 decembrie, se referă la închiriere de echipament de terasament cu operator și are o valoare de 30.900,00 RON (6.219,68 EUR). Un alt contract stufos a fost luat pe 23 noiembrie și se referă la închiriere de utilaje și de echipament de construcții și de lucrări publice cu operator. Acesta are o valoare mai mare, de 92.121,12  RON (18.531,71 EUR). Potrivit descrierii achiziției, este vorba despre închiriere utilaje cu deservent: încărcător frontal, 2.184 ore – fără combustibil. Utilajele vor sta la dispoziția achizitorului 24 ore din 24 ore, conform contract.

Cel mai consistent contract luat de Tatu, de la ADP Alexandria, are ca explicație: închirierea de utilaje cu deservent: tractor cu lamă deszăpezire, 2.184 ore – fără combustibil. Utilajele vor sta la dispoziția achizitorului 24 ore din 24 ore, conform contract. Prin această „cumpărare directă”, firma omului de afaceri cu statul încasează 146.808,48 RON (29.534,77 EUR).

Un alt contract luat în luna septembrie se ridică la suma de 67.500,00  RON (13.646,01 EUR) pentru închiriere buldoexcavator.

Citiți și: Nae Tatu este primul abonat la banul Primăriei Alexandria! Firma marelui afacerist a montat un panou cu leduri de 64.500 lei

Afaceristul Nae Tatu vinde apartamente în Alexandria mai scumpe decât în București

Caracatița lui Drăgușin face ravagii în Alexandria: afaceristul Nae Tatu își construiește un imobil-mamut pe mijlocul străzii și tulbură un întreg cartier

Schema firmelor de casă din Alexandria – Afaceriștii din cercul de interese al puterii locale

A scăzut numărul furturilor de animale în Teleorman – Recomandările Poliției

județul Teleorman a înregistrat o scădere semnificativă cu 30,61% a furturilor de animale în primele zece luni ale acestui an. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, numărul infracțiunilor sesizate a scăzut de la 49 în aceeași perioadă a anului trecut la 34 în prezent. Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman a făcut recomandări pentru prevenirea furturilor de animale.

„Animalele lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi. Nu le creaţi această posibilitate!

Evitaţi amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale/păsări la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora.

Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde lăsaţi animalele. NU UITAŢI: câinii de pază vă pot scuti de multe neplăceri.

În timpul nopţii, asiguraţi cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare etc.) uşile grajdurilor sau anexelor gospodăreşti unde sunt adăpostite animalele.

Dacă v-aţi hotărât să vindeţi un animal, nu-l daţi pe promisiuni, încasaţi banii în momentul vânzării.

Atelajele înhămate, lăsate nesupravegheate pe stradă, constituie un pericol pentru circulaţia publică, dar şi o tentaţie pentru hoţi. Când plecaţi de acasă, rugaţi vecinii sau rudele apropiate să vă supravegheze locuinţa. Procedaţi şi dumneavoastră la fel, când aceştia sunt plecaţi.

SOLICITAŢI ŞI ACORDAŢI SPRIJIN POLIŢIEI PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DE ANIMALE/PĂSĂRI ŞI A ALTOR BUNURI DIN GOSPODĂRIA DUMNEAVOASTRĂ!

În ceea ce privește furturile de animale, în primele zece luni ale acestui an, la nivelul județului Teleorman s-a înregistrat o scădere cu 30,61 % a infracțiunilor sesizate, numărul acestora fiind de 34, față de 49 fapte înregistrate în perioada similară a anului trecut”, a anunțat IPJ Teleorman.

Premianții concursului județean Copiii noștri talentați

Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a premiat miercuri, 6 decembrie, câștigătorii celei de-a XXII-a ediție a concursului județean de creație literară Copiii noștri talentați. Au participat elevi din 12 unități de învățământ din județ,  anul acesta fiind jurizate 122 de lucrări – 58 lucrări de poezie și 64 de proză scurtă, pentru clasele III-IV, V-VI, VII-VIII, dintre care au fost premiate 62 de lucrări.

Juriul format din cadre didactice din învățământul primar și cel gimnazial a stabilit lucrările câștigătoare. S-au acordat 2 premii speciale, 18 premii I, II și III și 42 de mențiuni.

Elevii câștigători sunt:

PREMIU SPECIAL PROZĂ – NECȘUȚU MAYA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA

PREMIU SPECIAL POEZIE – BUGEAN DAVID KONSTANTIN – ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA

PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPOEZIE III-IVVLAD IASMINAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
IIPOEZIE III-IVTRIFU KENDRAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
IIIPOEZIE III-IVGĂMAN SOFIA GABRIELAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVSANDU ALEXIA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ VIIȘOARA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVȘEICARU MARIA TEODORAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVBEȘTEALĂ IOANAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVNEAGU NICOLASȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVDECIANU IRINAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVCIOROBESCU SOFIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE III-IVGHIMFUS RANIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPROZA III-IVȚICĂ EVA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
IIPROZA III-IVDÎRMINĂ ALEXANDRUȘCOALA GIMNAZIALĂ Gr. D. GHICA PERETU
IIIPROZA III-IVNAZAT ALEXANDRAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA III-IVPETCUȚĂ DENISAȘCOALA GIMNAZIALĂ Gr. D. GHICA PERETU
MENȚIUNEPROZA III-IVSOARE DARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA III-IVBURTEA DAVID ANDREIȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA III-IVTĂBĂCITU ALESSIAȘCOALA GIMNAZIALĂ Gr. D. GHICA PERETU
MENȚIUNEPROZA III-IVGANEA REBECA ELENAȘCOALA GIMNAZIALĂ VIIȘOARA
MENȚIUNEPROZA III-IVȘCHIOPU LARISAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA III-IVLAMBRIN ANAIS VIOLETAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPOEZIE V-VISPĂTARU DIANA ALEXIAȘCOALA GIMNAZIALĂ VIIȘOARA
IIPOEZIE V-VILAZĂR ANDRA JULIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
IIIPOEZIE V-VISĂNDULESCU MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPOEZIE V-VIVELICU LAURAȘCOALA GIMNAZIALĂ CONȚEȘTI
MENȚIUNEPOEZIE V-VIARGATU ANAȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VIDELE
MENȚIUNEPOEZIE V-VITELEGARU DAVID LUCAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE V-VIDONCEA MARIA ISABELȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE V-VIBUNESCU MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE V-VIISAR MIHAIȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPOEZIE V-VIȘERBAN DENISA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ M.R.PARASCHIVESCU ZIMNICEA
PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPROZA V-VICRĂCIUN RAISAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
IIPROZA V-VICRISTEA MELANIA ANASTASIAȘCOALA GIMNAZIALĂ ION PREOTU TROIANUL
IIIPROZA V-VIPOAȚĂ BIANCA ALEXANDRAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA V-VIPOTERAȘU ADELINA GABRIELAȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE DIMITRIE GHICA PERETU
MENȚIUNEPROZA V-VICAZACU MIHAIȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA V-VIBĂȚĂUȘ SOPHIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA V-VINICULESCU ELENAȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 VIDELE
MENȚIUNEPROZA V-VIVASILE DARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA V-VIARSENE DAVID MARIOȘCOALA GIMNAZIALĂ M.R. PARASCHIVESCU ZIMNICEA
MENȚIUNEPROZA V-VIURUCU AMI DAVIDȘCOALA GIMNAZIALĂ CONȚEȘTI
PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPOEZIE VII-VIIIBOIA CĂTĂLINAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
IIPOEZIE VII-VIIIȚONA EVAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
IIIPOEZIE VII-VIIIRĂDOI MIRUNAȘCOALA GIMNAZIALĂ M.R. PARASCHIVESCU ZIMNICEA
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIITĂLPIGĂ DIANA ELENAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIBIBILOIU ANDREI IONUȚȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIDUMITRU DENISA ALEXANDRAȘCOALA GIMNAZIALĂ VIIȘOARA
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIDEHILLERINE LORAINEȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIDRĂGOI ANA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL ALEXANDRIA
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIDIACONU ARIANAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPOEZIE VII-VIIIȘERBAN ANDREEAȘCOALA GIMNAZIALĂ M.R. PARASCHIVESCU ZIMNICEA
PREMIUSECȚIUNENUME ELEVUNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
IPROZA VII-VIIISCARLAT JESICA RUTHȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE DIMITRIE GHICA PERETU
IIPROZA VII-VIIINICULCEA EVA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
IIIPROZA VII-VIIIMIRA SAȘA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ ION PREOTU TROIANUL
MENȚIUNEPROZA VII-VIIINEDELEA MIRUNA ALEXIAȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA VII-VIIIHANCIUC MONICAȘCOALA GIMNAZIALĂ CONȚEȘTI
MENȚIUNEPROZA VII-VIIIVIȘAN NICOLETA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE ALEXANDRIA
MENȚIUNEPROZA VII-VIIICRANTEA DARIA MIRIAMȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE DIMITRIE GHICA PERETU
MENȚIUNEPROZA VII-VIIINICULESCU GILDA ADRIANAȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU ROȘIORI DE VEDE
MENȚIUNEPROZA VII-VIIIRÎCĂ SARA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ M.R. PARASCHIVESCU ZIMNICEA
MENȚIUNEPROZA VII-VIIINEDELCU BIANCA MARIAȘCOALA GIMNAZIALĂ AL. DEPĂRĂȚEANU ROȘIORI DE VEDE

Primăria Măldăeni, amendată cu 5.000 de lei pentru neînființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență

Inspectorii de prevenire din cadrul unității noastre desfășoară, în această perioadă, o serie de controale de specialitate la nivelul mai multor unități administrativ teritoriale și la operatorii economici din domeniul comerțului, în special la spațiile comerciale unde există un aflux mare de cetățeni, cu scopul înlăturării riscurilor de producere a incendiilor și creșterii gradului de siguranță pentru cetățeni.

Pe timpul acestor verificări, pompierii au în vedere dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, precum și accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive sunt instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, cât și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.

În ultimele două zile, colegii noștri au efectuat 5 controale de specialitate în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor la instituțiile publice, operatorii economici și unitățile de cult din localitatea Măldăeni. Pe timpul acestor verificări, au fost constatate o serie de nereguli, motiv pentru care s-au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11000 de lei.

Cea mai mare sancțiune, de 5000 de lei, s-a aplicat Primăriei Măldăeni pentru neînființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență la nivelul localității, organism care, potrivit prevederilor legale, îndeplinește un rol vital în asigurarea primei intervenții în diferite situații de urgență, precum și pentru informarea populației cu privire la măsurile de prevenire și comportare premergător, pe timpul și după producerea acestora.

În conformitate cu prevederile art. 34, din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificărle și completările ulterioare, serviciile de urgență voluntare au următoarele atribuții principale:

a) desfășoară activități de informare și instruire privind cunoașterea și respectarea regulilor și a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

b) verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice și dispozițiilor care privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competență;

c) asigură intervenția pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor și protecția persoanelor, a animalelor și a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situații de urgență.

Având în vedere că în această perioadă numărul incendiilor de locuințe, în special în mediul rural, a crescut, activitățile de prevenire ale unității noastre vor fi axate pe unitățile administrativ teritoriale, în scopul informării cetățenilor cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor specifice sezonului rece. În misiunile specifice care vor fi derulate, vor fi vizate persoanele vulnerabile, reprezentate de bătrânii care locuiesc singuri, persoanele cu dizabilități, familiile cu mulți copii și cetățenii cu o situație materială precară.

Împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU) vor fi realizate acțiuni de prevenire a incendiilor la nivelul gospodăriilor cetățenești și de informare a populației, cu scopul de a-i învăța pe oameni și a-i determina să conștientizeze riscul la care se expun în situația nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor. Concret, se va verifica dacă mijloacele de încălzire sunt exploatate corespunzător, dacă jarul este depozitat în gropi special amenajate, dacă instalațiile electrice sunt utilizate conform normelor menționate de producător, dacă materialele ușor combustibile sunt amplasate la o distanță de siguranță față de locuințe/anexe și surse de foc, precum și alte măsuri ce pot preveni izbucnirea unui incendiu.

Pe timpul acestor activități, la nivelul fiecărei localități teleormănene vor fi distribuite materialele de informare preventivă specifice noii campanii naționale de informare a populației – „Împreună pentru siguranță”, care are ca obiectiv reducerea numărului de victime generate de incendiile de locuințe în rândul persoanelor vârstnice, precum și materialele din cadrul celorlalte campanii, respectiv – RISC – „Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă – Siguranța copilului tău”.

 Crearea unei culturi a prevenirii în comunitățile noastre prin cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri şi a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari teleormăneni, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Mai multe date cu privire la evenimentele gestionate de unitatea noastră regăsiți pe site-ul www.isuteleorman.ro, la rubrica Știri și informații/Buletine și comunicate de presă, sau accesând linkul https://www.isuteleorman.ro/index.php/stiri-si-informatii/buletine-informative-si-comunicate-de-presa.

O butelie a explodat! O femeie cu arsuri grave, luată de elicopterul SMURD

Explozie butelie la o casă de locuit în localitatea Copăceanca. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

O bucătărie și un dormitor, pe o suprafață de cca. 20 mp, au fost distruse în totalitate de suflul exploziei, aceasta nefiind urmată de incendiu. Victima, o femeie de aproximativ 79 de ani, surprinsă sub dărâmături, a fost scoasă de vecini până la sosirea salvatorilor din cadrul Detașamentului Alexandria. Aceasta prezenta arsuri de gradul II și III, pe circa 20% din suprafața corpului, inclusiv pe căile aeriene. Echipajul medical de pe elicopterul SMURD, sosit în sprijin la locul evenimentului, a luat decizia intubării victimei și transportării la Spitalul Floreasca din municipiul București.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, potrivit ISU Teleorman.

Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze, cel mai probabil de la o butelie defectă, care s-a produs când femeia a încercat să aprindă aragazul.

Reamintim faptul că este foarte important ca cetățenii să cunoască și să respecte următoarele reguli și măsuri menite să le protejeze viața și bunurile:

💥 Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!
⛔ Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!
✅ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
✅ deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; ✅ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
✅ asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
✅ la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
✅ verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru.

Filtre rutiere ale Poliției în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan

În ultimele 24 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, la data de 4 decembrie, polițiștii au intervenit la aproximativ 70 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 60 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat aproximativ 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste de 25.000 de lei, au reținut 3 permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost înregistrate două accidente rutiere (Frumoasa, Roșiori de Vede) în urma cărora o persoană a decedat, iar alta a avut nevoie de îngrijiri medicale, în cauze fiind întocmite dosare penale.

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat trei infracțiuni, find întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului (Mereni) și conducere fără permis de conducere (Mereni, Pietroșani).

Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv-reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.

În contextul redat mai sus au fost ridicate în vederea confiscării peste 110 kg de pește, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și Secției 2 Poliție Rurală Nanov.

Astfel, în urma unei acțiuni organizate și desfășurate pe raza comunei Olteni, a fost depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitate, care comercializa pește din specia caras fără a deține documente legale. Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au ridicat și predat 76 kg de pește unui reprezentant din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman în vederea dispunerii măsurilor legale.

În aceleași condiții a fost depistat și un bărbat din județul Olt, care oferea spre vânzare pește, pe raza comunei Plosca, fără a deține documente legale de proveniență, documente din care să reiasă că este autorizat să comercializeze pește și că autovehiculul pe care îl conducea era autorizat în vederea efectuării transportului. Cantitatea de 40 kg pește din speciile plătică și caras a fost predată D.S.V.S.A. Teleorman.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dețienrea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui sau a altor viețuitoare acvatice deținute din pescuit ori produselor din pește, conform OUG nr. 23/2008.

Exemple:

  •  

REȚINUT DE POLIȚIȘTI

PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Crângeni, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 19:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și-ar fi agresat fizic concubina.

În urma administrării probatoriului, față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman, urmând a fi prezentat instanței de judecată pentru a dispune în cauză.

  •  

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției 12 de Poliție Rurală Zimnicea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, identificând presupusul autor în persoana unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Năsturelu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat din comuna Năsturelu, de 53 de ani, care, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 18:00 ar fi sustras

autoturismul unui bărbat din comuna Pietroșani, autoturism care se afla parcat în fața locuinței proprietarului, fără a fi încuiat, după care l-ar fi condus pe DN 5C și DJ 506, iar la ieșirea din localitatea Bujoru, spre comuna Bragadiru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit carosabilul.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

  •  

FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Videle au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, în cazul unui bărbat depistat conducând un autoturism pe DJ 601D.

La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Videle au oprit pentru control în trafic, în comuna Mereni, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în municipiul București.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dețienerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui sau a altor viețuitoare acvatice deținute din pescuit ori produselor din pește, conform OUG nr. 23/2008.

Pe drumurile din Teleorman cu 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără permis

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, a transmis IPJ Teleorman.

Publicitate