De ani buni, comuna noastră trăiește sub semnul promisiunilor neonorate și al lucrărilor abandonate.În timp ce autoritățile se laudă cu proiecte în derulare, realitatea de la fața locului e una sumbră: canalizarea neterminată, școala în șantier, dispensarul blocat, iar modernizarea drumului de centură (Șoseaua Muscalului) – o iluzie electorală care se repetă la fiecare patru ani.
Una dintre cele mai stringente probleme este rețeaua de canalizare, la care se ”lucrează” de câțiva ani buni. În realitate, de aproape un an, niciun muncitor nu și-a făcut apariția în zonă. Stația de epurare, piesa-cheie a sistemului, este nefuncțională, iar locuitorii din apropiere trăiesc un coșmar. Din disperare și din nerăbdare, unii s-au branșat ilegal la rețea în ciuda avertismentelor, iar rezultatul este dezastruos: refulări de mizerie și un miros greu de suportat. În zonă nu mai poți deschide geamul, iar viața de zi cu zi a devenit un chin.
La fel stau lucrurile și în cazul școlii. În urmă cu câteva luni, lucrările de reabilitare s-au oprit brusc, iar elevii sunt nevoiți să învețe în spații restrânse, improprii desfășurării orelor. În loc să beneficieze de condiții moderne, copiii noștri sunt sacrificați în tăcere, în timp ce proiectul zace blocat.
Nici dispensarul comunal nu a fost ocolit de această „boală a abandonului”. Cadrele medicale își desfășoară activitatea, în condiții provizorii, în căminul cultural, după ce muncitorii au dispărut și de pe acest șantier. Îngrijirea pacienților se face în spații neadecvate, fără dotările minime necesare.
Pe lista promisiunilor vechi se află și drumul de centură, o nevoie vitală pentru comunitate. Din 2016, ni se promite că va fi modernizat. În campania din 2020, fosta primăriță afirma că există un proiect depus la Compania Națională de Investiții (CNI). Adevărul e altul: a existat doar un proiect în faza D.A.L.I., expirat încă din 2018.Din răspunsul primit de la CNI reiese clar că în prezent există doar o solicitare de includere în lista de investiții a P.N.C.I.P.S., dar nu un proiect valid.
Între timp, noi, cetățenii ne reparăm casele în fiecare an din cauza traficului greu care traversează comuna pe D.J.506.
Fundațiile locuințelor sunt afectate, fisurile apar an de an, iar liniștea satului a fost înlocuită cu vibrațiile zilnice ale camioanelor.
Aceasta este realitatea noastră: un șantier perpetuu, fără muncitori. O comunitate ignorată, cu proiecte începute și abandonate.
Cu fiecare zi care trece, pierdem nu doar încrederea, ci și speranța că lucrurile se vor schimba.
Întrebăm deschis. Cine răspunde pentru aceste întârzieri? Cine are curajul să iasă în fața comunității și să spună adevărul? Pentru că oamenii din Ștorobăneasa nu mai vor promisiuni. Ei vor fapte. Iar dreptul la normalitate nu ar trebui să fie un lux în România anului 2025.
Scrisoare deschisă
Către:
Primăria comunei Ștorobăneasa
Consiliul local al comunei Ștorobăneasa
Prefectura Județului Teleorman
Compania Națională De Investiții
Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice Și Administrației
Solicitare publică privind reluarea și finalizarea lucrărilor abandonate în comuna Ștorobăneasa
Stimați reprezentanți ai Administrației Publice
Prin prezenta scrisoare deschisă, în calitate de cetățeni ai comunei Ștorobăneasa, vă adresăm un apel public pentru clarificarea și urgentarea situației lucrărilor de infrastructură abandonate de mai multe luni sau chiar ani. Rețeaua de canalizare este incompletă, iar stația de epurare este nefuncțională. În lipsa acesteia, deversările necontrolate pot afecta grav calitatea vieții în zonă.
Școala Gimnazială”Vasile Racottă” se află în proces de reabilitare, dar lucrările sunt oprite, iar elevii învață în condiții improprii.
Dispensarul comunal este într-o situație similară, fiind înlocuit de un spațiu provizoriu în căminul cultural.
Drumul de centură, promis de ani de zile, rămâne doar un proiect fantomă, cu documentația expirată și fără finanțare concretă.
În baza acestor realități, vă solicităm următoarele:
1. Un calendar clar și public privind reluarea și finalizarea lucrărilor la canalizare, școală și dispensar;
2.Publicarea documentației actuale privind proiectul drumului de centură, cu stadiul în care se află solicitarea depusă la CNI;
3. Organizarea unei consultări publice în care cetățenii să primească explicații și termene concrete, asumate oficial.
Nu cerem imposibilul. Cerem respect, transparență și asumarea răspunderii față de comunitatea din care facem parte.
Cerem ca instituțiile să nu mai funcționeze după modelul ”vedem la anul”. Anul acesta, în această lună, în acest sat – aici trăim.
Așteptăm un răspuns oficial în termen rezonabil și, mai ales, fapte care să înlocuiască tăcerea.
Cu respect,
Cetățeni ai comunei Ștorobăneasa.
