Monica Vasilescu
De 10 ani, Ideo Ideis s-a concretizat într-un proiect fără competiție între tinerii actori. Festivalul oferă puștilor o alternativă în educație: ateliere, întâlniri cu oameni ale căror valori merită împărtășite, un mediu de interacționare cu profesioniști în teatru și în alte domenii. „Seara povestitorilor” este una dintre manifestările îndrăgite de micii artiști, deoarece au șansa să fie față în față cu diverse personalități. Unul dintre povestitorii acestei ediții a fost Dan C. Mihăilescu, istoric literar cunoscut publicului larg în special prin emisiunea Omul care aduce cartea, difuzată de ProTV.
Deși este autor a numeroase cronici literare, a publicat 13 volume şi a tradus integral din franceză dramaturgia lui Eugen Ionescu, Dan C. Mihăilescu a venit la Ideo Ideis să le vorbească oamenilor de teatru. Întâi de toate, pentru că se afla la Alexandria, acesta a povestit ultima sa vizită în oraș, petrecută în urmă cu 27 de ani.
”Nu am mai fost aici din 1988. Am fost invitat împreună cu Mircea Nedelciuc la fabrica de rulmenți, care avea și un liceu care pregătea oameni în acest domeniu. Am vorbit despre literatură, am băut și un vin bun după. Închipuiți-vă doi oameni, care au consumat rezonabil, venind la hotel, pe întuneric, cu o roată de cașcaval. Și aveam o unghieră. A durat trei sferturi de oră până am tăiat, amețit, roata aia de cașcaval și cum am dus-o acasă ca pe sfintele moaște. Asta este singura mea amintire cu orașul dumneavoastră”, a spus criticul literar.
Pe parcursul întâlnirii cu tinerii, acesta a rememorat întâmplări pe care le-a avut în trecerea timpului cu oamenii care îi urmăresc activitatea, a relatat câteva considerente despre parcursul său în postura de moderator TV și și-a exprimat dorința de a scrie un text pentru spectatorul de la teatru.
”Sunt iubitor de teatru, îmi plac actorii. Așa de mult țin la actori, încât aș fi vrut să fac un text despre cât de multe trebuie să știe un spectator de teatru, ca să se poată adapta la orizontul și specificul fiecărei piese. Sunt spectatori de Shakespeare, spectatori de teatru expresionist, de existențialism, de Godot, Molière. Nu poți fi în egală măsură un spectator care palpită la toate aceste genuri de teatru”.