Data de 6 mai era considerată ziua decisivă pentru viitorul politic al lui Dragnea. O condamnare, fie ea și cu suspendare l-ar putea trimite pe baronul roșu la marginea vieții politice, pe care a îndrăgit-o mai mult decât orice altceva. De asemenea, o eventuală sentință nefastă pentru Dragnea ar duce la fărâmițarea celei mai puternice formațiuni politice din Teleorman, mai mulți pesediști dând deja semnalul că sunt interesați de preluarea frâielor partidului. Desigur, înlocuirea lui Dragnea nu va fi o sarcină ușoară pentru social-democrați, ba chiar am îndrăzni să spunem, dacă nu se identifică o soluție echilibrată, PSD-ul se va transforma în noul PNL. Și o competiție între adversari slabi e, de cele mai multe ori, nefastă și pentru oamenii care privesc circul de pe margine. Verdictul instanței a fost însă amânat pentru data de 15 mai și, evident, au început să apară speculațiile. Unii susțin că viitorul sună bine pentru Dragnea, amânările fiind, de fapt, expresia unor negocieri, în timp ce alții prevăd o pedeapsă și mai gravă decât aceea cerută instanței de procurorii DNA, în speță 5 ani cu executare.
Pentru a testa niște reacții la cald, i-am contactat pe trei parlamentari teleormăneni, toți apropiați ai lui Dragnea, pentru a-i chestiona cu privire la motivele pentru care cred ei că s-a mers pe soluția amânării.
Deputatul Adrian Simionescu a declarat că, probabil, instanței îi e greu să ia o decizie repede, în contextul implicațiilor politice pe care verdictul ar putea să le producă: “E o decizie grea, cred eu, și pentru instanță. Mai ales că factorul politic este, în acest dosar, important în luarea unei hotărâri. Nu voi face niciun pronostic pentru data de 15 mai. De fapt, nu cred că-și mai asumă cineva să facă pronosticuri în anul 2015…”
Deputatul Valentin Boboc își explică amânarea verdictului prin faptul că instanța are foarte multe dosare de soluționat și foarte puțin timp la dispoziție: “Probabil că fiind un număr foarte mare de decizii de luat, le trebuie mai mult timp. Să nu uităm că în acest caz sunt 70 de inculpați și fiecăruia i se face o motivare diferită, pentru că spețele au fost diferite. Să nu uităm că în procesul cu ziarul Liber în Teleorman au fost numeroase amânări și acolo speța era mult mai simplă. Vă dați seama ce complicat e aici și cât de mare e volumul de muncă pentru judecători.”
Senatorul Timotei Stuparu a declarat, pentru ziarul Liber în Teleorman, că nu a urmărit cu mare atenție situația, însă crede că e o problemă legată de timpul limitat al judecătorilor: “ Nu am urmărit foarte atent astăzi subiectul, însă cred că e o problemă a instituției, probabil lipsa de timp. Eu nu pot să dau un pronostic pentru 15 mai, însă pot să îmi exprim o dorință. Și dorința aceea este ca Dragnea să fie achitat, pentru că e o chestiune politică la mijloc și nu e în regulă să fie pedepsit unul singur și pentru ce au făcut Băsescu și alții de la alte partide în campania electorală…”