Oamenii de știință ai Institutului Național de Cercetare pentru Fizica Materialelor vin la Alexandria pentru a-i învăța pe copii să prepare pastă de dinți pentru elefanți sau să provoace o ploaie de aur…

în Cultură/Educatie

La nivelul județului Teleorman s-a înființat un nou ONG, care își propune să sprijine copiii eminenți, dar cu posibilități materiale reduse, să aibă acces la educație complementară. Proiectul se numește “Un pas spre educație” și este rezultatul muncii Violetei Zaharia, cunoscută în județ pentru multiplele proiecte dedicate copiilor și dezvoltării lor. Potrivit acesteia, “ONG-ul este singurul de acest fel din județul Teleorman, pentru că el se adresează copiilor eminenți, dar săraci, provenind din familii monoparentale. Cu ajutorul asistenților sociali, ei vor beneficia de activități gratuite, tabere, etc. De altfel, pentru a face cunoscută înființarea lui, invit copiii (cu precădere pe cei din clasele I-IV) la Ziua Porților Deschise, la care îi vom avea alături pe cercetători ai Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Materialelor din București, ce vor realiza pentru copii experimente inedite.

Despre ce experimente vorbim? Ei bine, cei mici vor învăța de la oamenii de știință să facă ei înșiși pastă de dinți pentru elefanți, să declanșeze o ploaie de aur, să realizeze o lampă cu lavă sau un trenuleț magic, precum și să facă cerneală invizibilă. Oamenii de știință au acceptat cu mare drag acest parteneriat, considerând că e important ca abilitățile celor mici, dar și setea pentru cunoaștere să fie declanșate cât mai timpuriu.

Evenimentul se numește “Joaca de-a știința” și va avea loc vineri, 14 iunie, în sala de sport a Școlii nr.7 din Alexandria, iar ea va constitui doar începutul unei serii de activități extrem de interesante pentru cei mici, care vor reuși cu siguranță să le stimuleze apetitul pentru o carieră în domeniul științei.

1 Comment

  1. Ar fi cazul ca la acest eveniment să fie invitat și marele profesor Loghin Nicolae , acel individ care nu este în stare să își stăpânească propriul plod, laolaltă cu întregul colectiv de dascăli de la liceul Ghica in frunte cu Florina Vasilescu alias Roza Luxemburg de Teleorman.

Lasă un răspuns la Dante Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*