O tânără de 19 ani, găsită sechestrată și violată într-un apartament din Alexandria, după un apel la 112

în Actualitate/Politie

În această dimineață, în jurul orei 6, un apel la 112 a pus poliția teleormăneană în mișcare. O fată anunța că este sechestrată într-un apartament din Alexandria. Aceasta nu știa adresa exactă, dar a precizat că a fost victima unui viol și că autorul e un tânăr de 22 de ani. Prin mijloace specifice, polițiștii teleormăneni au reușit să localizeze apelanta într-un apartament aflat la etajul patru al unui bloc din Alexandria. A fost, prin urmare, constituită o echipă operativă în cadrul Poliției Municipale Alexandria, echipă care s-a și deplasat la adresa indicată de sistem. Acolo, a fost găsită atât fata de 19 ani, cât și presupusul autor al violului, un tânăr de 22 din municipiul Alexandria, locuința aparținând părinților acestuia.

Tânărul nu a opus rezistență la sosirea polițiștilor și a fost condus la poliție pentru cercetări. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de viol și lipsire de libertate, tânărul urmând a fi prezentat parchetului pentru stabilirea măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*