liberinteleorman.ro

O polițistă din Teleorman, informator pentru o rețea de proxeneți!

2 noiembrie 2019

La tribunalul Dâmbovița se va judeca un dosar extrem de important, după ce DIICOT a destructurat o grupare de proxeneți care acționa pe teritoriul Spaniei. Dosarul vizează și o polițistă din localitatea teleormăneană Drăgănești Vlașca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficanților, pentru a oferi rețelei informații din interiorul instituției. Aceștia ar fi fost astfel la curent în mod constant cu activitățile altor rețele de trafic de persoane, dar și cu privire la mersul eventualelor anchete care i-ar fi vizat. Surse susțin că tânăra polițistă ar fi cunoscută în mediul polițienesc pentru faptul că și-ar fi acuzat un fost șef de agresiune sexuală.

Ieri, DIICOT a anunţat că a dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi, bănuiţi de pentru trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor şi trafic de influenţă. Gruparea acţiona în Spania, iar unul dintre inculpați ar fi negociat funcții și transferuri în poliție, intervenind pe lângă oficiali ai IGPR. În același timp, și gruparea oferea poliției informații despre clanurile rivale, eliminându-și astfel concurența pe piața traficului de persoane. Rechizitoriul a fost finalizat pe 18 octombrie de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

Vorbim despre o grupare care, din 2013, a acționat și coordonat recrutarea și exploatarea mai multor tinere pe teritoriul Spaniei, în zona orașului Madrid.

În rechizitoriu se arată cum a fost negociat un transfer în poliție de către interlopi, o polițistă din Drăgănești Vlașca, sora uneia dintre inculpatele din dosar, agent principal de poliție în cadrul Postului de Poliție Drăgănești Vlașca, care urma să fie transferată la IGPR, devenind astfel informatoarea rețelei de trafic de persoane.

”Ulterior, la această grupare a aderat inculpatul C.C.M. care a contribuit cu informaţii obţinute în mod ilegal de la angajaţi ai Poliţiei Române cu privire la date si informaţii cu caracter personal nedestinate publicităţii, pe care le-a pus la dispoziţia inculpatului T.M. pentru ca acesta să poată interveni să influenţeze declaraţiile unor persoane de sex feminin care au depus plângeri în faţa autorităţilor judiciare din Spania, fiind victime ale grupului infracţional. Din probele administrate în cauză a mai reieşit faptul că, începând cu data de 01 mai 2016, inculpatul C.C.M. a primit de la inculpatul T.M. mai multe sume de bani pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul IGPR, în scopul determinării acestora să îndeplinească anumite acte ce intrau în atribuţiunile lor de serviciu şi anume să realizeze transferul numitei B.M. ( sora inculpatei M.A.E.) agent principal de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Drăgăneşti Vlaşca din cadrul IPJ Teleorman, într-o altă funcţie din cadrul IGPR, astfel încât să creeze inculpatului T.M. o mai bună sursă de informare în ceea ce priveşte activităţile de cercetare penală efectuate în dosare de urmărire penală şi să-i asigure acestuia o anumită protecţie”

Din rechizitoriul aferent dosarului

4 Comments

  1. Este oare o legatura in satul Draganesti Vlasca intre clanul lui numitul nicusor ,raj viorel etc.sprijiniti de bucur petre, fost primar ,ivan petre ,eminenta din umbra decedat inte timp.,rizea carmen psd si traficantii de carne vie ce au legatura cu bratu politista fosta la draganesti ,evident oligofrena ,limitata psihic ,nicidecum buna de meseria de politist , arata bine fizic ,buna de satisfacerea poftlor sexuale ale psihopatilor ,dar total redusa mintal, de cercetat cum au primit autorizatie sa construiasca ilegal ce au cind era primar lasul bucur pete condus de tortionarul ivan petre.,sprijinit de rizea ce se afiseaza pe facebook cu clanul numitului nicusor.

    • Acest comentariu este lesne de inteles ca l-a scris o persoana frustrata, care are o problema nerezolvata. Vorbeste de clanuri, de fosti primari, de oameni care nu au vorbit in viata lor cu politista respectiva. Se incearca discreditarea cu nicio dovada. Daca afirmatiile acestei persoane sunt completate de dovezi, atunci se vor lua masuri. Dar daca nu are curaj nici macar sa se mneze cu numele lui, ce sa se ia in seama in afara de mojicie, prostie si rautate?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

EXCLUSIV! Consilierii locali ai Alexandriei bagă sute de mii de lei în biserici, în plină campanie electorală!

Următorul articol

Teleormanul, pe podium la Campionatul Național de judo Ne Waza! Theodora Zaharia a obținut titlul de campion național

Cele mai recente articole de Administratie