liberinteleorman.ro

O fetiță de 2 ani și 8 luni din Alexandria a căzut de la etaj

3 mai 2022

O fetiță de 2 ani și 8 luni a fost salvată de o copertină după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc. Incidentul a avut loc marți, pe strada Negru Vodă din municipiul Alexandria.

„La data de 3 mai a.c., ora 12.30, am fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un copil, în vârstă de trei ani, a căzut de la etajul trei al unui bloc situat pe strada Negru Vodă din municipiul Alexandria.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că un copil în vârstă de doi ani și opt luni care se afla cu bunica sa în apartamentul de la etajul 3 ar fi deschis geamul și sita de protecție căzând pe copertina acoperită cu tablă din fața imobilului.

Bunica acesteia, în urma audierii, a afirmat că fetița se afla în dormitor, unde era culcată, aceasta deplasându-se până în bucătărie, iar, când a revenit în cameră a observat că aceasta nu mai era în pat, găsind geamul deschis.

Copilul este conștient și prezintă fracturi fiind transportat la o unitate medicală din municipiul Alexandria pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident cu 4 victime: O mamă și doi copii au ajuns la spital

Următorul articol

Teleorman, rezultate remarcabile la Olimpiada Naționala de Geografie

Cele mai recente articole de Accident

Accident cu 5 victime, la Botoroaga

Accident rutier în localitatea Botoroaga, au fost trei auto implicate. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare,