În ziua de 1 septembrie, ora 10.55, polițiștii din Turnu Măgurele au fost sesizați de către o femeie din municipiul București cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 76 ani, a fost victima unui viol comis în data de 29/30.08.2015, de către un tânăr din comuna Lisa, județul Teleorman.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Crîngu, care au constatat următoarele: În dimineața zilei de 29.08.2015, în jurul orei 04.20, un tânăr în vârstă de 26 ani, din comuna Lisa, sat Vânători, a pătruns în locuința părții vătămate, o femeie în vârstă de 76 ani, din comuna Seaca, sat Năvodari, și a întreținut relații sexuale cu aceasta, fără consimțământul ei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ’’viol și violare de domiciliu’’. Față de persoana în cauză s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele cu propunere de arestare preventivă, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, ofițer de poliție Teodora Dragole.

Mafia din pădurea Vedea. Cornel Roșu vrea să cumpere terenul pe care a construit ILEGAL, cu susținerea primarului Drăgușin
Am mai spus și repetăm, de dragul justiției în care încă mai…