liberinteleorman.ro

Numărul testelor pentru depistarea COVID-19 în Teleorman a ajuns la 325

Testarea prezenței coronavirusului în județul Teleorman se face și acum cu dificultate. În laboratorul coordonat de Direcția de Sănătate Publică nu s-a reușit până acum efectuarea a mai mult de 365 de teste, în timp ce aparatul destinat depistării COVID-19, cumpărat din bani publici de Spitalul Județean din Alexandria nu funcționează nici acum.

Și în timp ce în alte județe s-a depășit deja numărul de 10.000 de testări, la noi vorbim încă despre câteva sute. Desigur, teleormănenii au mai fost testați și înainte de primirea cu titlu de donație a aparatului pentru depistarea COVID-19 și, dacă e să contabilizăm și testele trimise la București, atunci numărul total de teste făcute teleormănenilor se ridică la 1040.

Numărul e infim, prin comparație cu județele din jumătatea vestică a țării, unde a început chiar testarea în masă a populației, ca parte a strategiei de luptă împotriva noului virus. În acest moment, numărul persoanelor afectate de COVID-19 în Teleorman se ridică la 106.

Conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Teleorman (CJCCI), în centrele de carantină aflate în funcțiune erau cazate 213 de persoane.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Banner

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Tel Drum își umple conturile cu alte 100 milioane lei

Următorul articol

Condamnatul Liviu Dragnea încearcă iar să plece de la Rahova

Cele mai recente articole de Administratie