Monica Vasilescu
”Moț” al Consiliului Județean Teleorman, adică președinte, este, de vreo doi ani și ceva, Cristescu Ionel Dănuț. Domnia sa, la fel ca toți consilierii județeni și funcționarii CJ, este nevoit să-și declare averea în fiecare an, fiind un personaj public. Am analizat documentul avuției și am observat că Dănuț are bănuț (lunar) doar de la Consiliul județănuț, portofelul său suportând o diferență mare între intrări și ieșiri.
La capitolul intrări, în declarația de avere din iunie 2018, regăsim o leafă de vreo 6.800 lei lunar, adică 82.434 lei pe an. La salariul său se adaugă indemnizația de creștere copil a soției și alocația celor mici. Tot la venituri a încadrat Cristescu și banii numărați la… ”tăierea moțului” (un obicei păgân, fie vorba între noi, fără nicio valoare religioasă, dar mult mai frecventabil decât familia netradițională pe care o hulește PSD). Da, Dănuț are bani de la moț și nu se sfiește să scrie asta în actul averii. Nu doar Dănuț are bani de la moț, ci și soția. 19.000 lei fiecare.
După ce am râs copios, ne-am uitat și la ieșire, unde am găsit câteva găuri negre, pe care se duce salariul lui Dănuț, astfel: un credit ipotecar în valoare de 149.836 lei, din 2007 și un altul, din 2016, de 160.465,64 lei. La aceste datorii se adaugă un împrumut de la o persoană fizică, însumat la 120.000 lei, care trebuie returnat până în 2020 (a se citi în stil Viorica).
Nu știm cum face Dănuț împărțirea banilor astfel încât să-și dea și datoriile, să mai cotizeze și la PSD și să-i rămână și ceva de mâncare, că se vede că-i plac gustările tradiționale (a scris și pe Facebook), dar nu e treaba noastră să verificăm legalitatea celor declarate, existând instituții specializate în aceste sensuri. Noi am analizat, însă, o poză făcută lui Cristescu în solar și ne-am dat seama că moțului i-ar fi stat mai bine ca grădinar, dar el s-a făcut președintele Consiliului Județean…