liberinteleorman.ro

Momentul Unirii, marcat prin activități educative la Colegiul Național Al. D. Ghica

28 ianuarie 2018

După activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Culturii Naționale, elevii și profesorii Colegiului Național “Al. D. Ghica”Alexandria au marcat momentul Unirii de la 1859 prin câteva activități educative organizate de profesorii din catedra de limba și literatura romana, împreună cu bibliotecara liceului. Astfel, elevi ai claselor a X-a au participat la o interesanta întâlnire, în sala de lectură a bibliotecii liceului, cu trei colecționari pasionați care au răspuns invitației la această activitate: Gheorghe Chircu, Gabriel Mitu și Ionel Crântea. Invitații au prezentat elevilor o parte din colecțiile numismatice, filatelice, de cărti poștale și reviste culturale, obiecte de suflet adunate și păstrate cu grijă în numele acestei pasiuni deosebite. Obiectele expuse au surprins atat imaginea domnitorului Cuza, cât și profilul lui Mihai Eminescu. La finalul activității, elevii au primit cărți postale omagiale cu bustul domnitorului Al. I. Cuza, realizate cu sprijinul Asociației Catalactica din Alexandria. O altă activitate educativă a avut loc în sala de festivități a liceului, pregatită de profesorii catedrei de istorie, cu elevi ai claselor a X-a și a XI-a.

Elevii implicați au prezentat materiale despre marile personalități ale vremii. Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, C. Negri, despre reformele din timpul domnitorului Cuza, despre dubla alegere și detronarea domnitorului, precum și un scurt moment de muzică patriotică. Cu respect și considerație, Colegiul Național “Al. D. Ghica”cinstește memoria înaintașilor, prețuind sacrificiul acestora pentru implinirea idealului Unirii tuturor românilor.

 

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Un consilier județean acuză Spitalul Județean din Alexandria de faptul că cere pacienților să-și aducă lenjerie și medicamente de acasă…

Următorul articol

Un milion de lei doar pentru dărâmarea stadionului din Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitate