Partidul Social Democrat se disipează pe zi ce trece. Zilele lui Liviu Dragnea ca lider de facto al partidului par a fi numărate de toți răzvrătiții care caută acum vinovat de eșecul prezidențialelor. Printre nemulțumiți se numără Mircea Geoană, la rândul său perdant al președinției sub coordonarea lui Liviu Dragnea, care gestionează de ceva vreme campaniile importante ale PSD cu rezultate din ce în ce mai contestabile. În cadrul unei emisiuni, la Realitatea TV, Mircea Geoană a declarat diplomat: ”Liviu nu este autentic pesedist, l-am importat de la PD. Puneți-l în fața lumii, să vedeți ce spune lumea despre el. Așteptam măcar o vorbă de la el, măcar o scuză față de oamenii din Diaspora. Acest gen de oameni pentru mine nu mai există. Am lăsat de la mine, crezând că se poate face ceva cu acești oameni. M-am înșelat”, a declarat fostul președinte al PSD.
”Credeți că omul ăsta mai are vreo valoare?”
Marian Vanghelie nu a fost nici pe departe rezervat în declarații și, în stilul său deja consacrat, a spus, în emisiunea lui Rareș Bogdan, că va număra toate localitățile din țară care au contract cu TelDrum, societatea binecunoscută apropiată lui Liviu Dragnea. ”Credeți că omul ăsta mai are vreo valoare? Cum dă câteva fonduri, pac, câștigă TelDrum. O să fac eu o biografie să vedem câți bani câștigă societatea Tel Drum. Vă promit că nu scapă o comună din România în care să nu vă spun unde este TelDrum. Nu mai merge cu băieții ăștia care cred că România este a lor. Eu îmi doresc ca băieții ăștia, Victor Ponta și Liviu Dragnea, să plece acasă”, a afirmat Vanghelie, proaspăt exclus din PSD.