Medicul Cătălin Dumitraşcu se luptă cu morile de vânt pentru a salva vieţi – “Te simţi foarte împlinit când eşti în stare să învii un om”

Carmen Dumitrescu
Despre Cătălin Dumitraşcu se pot spune multe cuvinte de laudă, în mod perfect dezinteresat. Simpla idee că un medic tânăr şi talentat a ales să lucreze în Spitalul de Urgenţă din Alexandria, pentru a se lupta înverşunat cu sistemul bolnav şi cu nenorocirile oamenilor este suficientă pentru a privi admirativ în direcţia lui. În plus, faţă de alţi medici teleormăneni, lui Cătălin Dumitraşcu nu i-a fost niciodată teamă să-şi spună punctul de vedere în mod deschis, indiferent dacă se referea la lipsurile sistemului sau la ideile guvernanţilor despre condiţia “halatelor albe”. Această libertate de a fi el însuşi, asumată şi cu bune, şi cu rele, l-a transformat pe Cătălin Dumitraşcu în cei numai doi ani de când lucrează la spitalul din Alexandria într-un model de urmat. De altfel, tânărul medic şi-a propus să lase o urmă a trecerii sale prin Teleorman şi, în afara faptului că salvează oameni ori de câte ori poate, el şi-a propus ca la un moment dat, când circumstanţele îi vor fi favorabile, să înfiinţeze la Alexandria un serviciu SMURD care să funcţioneze ca în marile oraşe ale ţării. Şi cunoscându-i ambiţia, dar şi înverşunarea de a-şi atinge scopurile nu putem decât să ne bucurăm că, din când în când, mai ajung şi prin Teleorman oameni care văd mai departe de propriile lor interese şi încearcă să sprijine comunitatea, în măsura în care acest lucru este posibil. Pentru a afla care îi sunt speranţele, dar şi care îi sunt nemulţumirile, l-am contactat pe medicul Cătălin Dumitraşcu şi l-am provocat la o discuţie deschisă despre el şi despre sistemul de sănătate teleormănean. Aşa cum ne-am aşteptat, răspunsurile i-au fost ferme, iar speranţele îi sunt mari, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem şi mai mult în capacitatea omului de a schimba lumea.
Reporter: Dorinţa ta de a deveni medic datează din copilărie sau ai descoperit mai târziu că asta îţi doreşti să faci?
Cătălin Dumitraşcu: Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu medic şi nu-mi amintesc să fi vrut să fiu altceva vreodată. Da, e adevărat că atunci când am dat la Facultatea de Medicină am mai încercat şi la Drept, pentru orice eventualitate, dar am reuşit să-mi ating adevăratul obiectiv şi atunci n-a mai contat. E drept că unii mi-au spus că aş putea fi şi avocat, pentru că sunt bun de gură, dar cred că vocaţia mea este medicina.
R. E posibil să te fi direcţionat în acest sens şi părinţii tăi, ambii cadre medicale?
C.D. Da, este posibil să fi contat şi asta. Important e că am simţit într-un mod foarte autentic dorinţa de a face această meserie şi nu alta..
R. Dacă ar fi să facem o scurtă trecere în revistă a parcursului tău către Medicină, cum ar suna ea?
C.D. Am terminat liceul de Matematică-Fizică din Alexandria cu media 9,85, dacă are vreo importanţă, după care am dat examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. A urmat rezidenţiatul şi apoi am venit la Spitalul de Urgenţă din Alexandria, unde profesez de aproximativ doi ani.
R. De ce ai optat pentru a rămâne la Alexandria? Craiova nu era o alternativă mai bună pentru tine?
C.D. Nu m-am gândit prea mult la asta atunci când am luat decizia de a profesa aici. Dar probabil că sunt mai ataşat de părinţii mei decât alte persoane, aşa că mi-am dorit să le fiu aproape. Asta nu înseamnă că acum nu-mi pun nişte întrebări legate de oportunitatea acestei decizii, dar aştept să termine şi soţia mea rezidenţiatul, să vină de la Bucureşti aici la spital şi atunci probabil că lucrurile vor sta altfel. Mă văd cu soţia mea cam o dată la două săptămâni, dacă va veni şi ea la spitalul din Alexandria, probabil că alta îmi va fi starea de spirit, cel puţin.
R. Ai pus în balanţă vreodată părţile bune şi cele proaste ale activităţii tale de medic în Spitalului Judeţean din Alexandria?
C.D. La finalul zilei, eu sunt mulţumit. Asta cred că ar conta foarte mult pentru oricine. Dar e cam singura parte bună, că duc la capăt scopul medicinei, care este acela de a ajuta oamenii. O altă parte bună ar fi aceea că în spital, fiind puţini şi foarte încercaţi, ne-am construit ca o echipă unită, aşa că din punctul acesta de vedere n-am de ce să mă plâng. Acum… m-am cam blocat cu părţile bune, pentru că altele nu găsesc. Ne luptăm din greu. Suntem numai patru inşi, când în mod normal ar fi să fim măcar doi pe tură, întâmpinăm numeroase dificultăţi şi toate acestea îşi spun cuvântul şi asupra noastră. În fine, revin la ideea că lucrul cel mai important e acela că reuşim, cu puţinul pe care îl avem la dispoziţie, să salvăm vieţi.
R. Care e sentimentul pe care îl are un medic atunci când salvează o viaţă?
C.D. Departe de mine gândul că m-aş simţi un semizeu sau ceva! Dar te simţi foarte împlinit, când după ani întregi de şcoală şi efort eşti în stare să învii un om. Adică să-ţi vină cineva cu cordul oprit şi tu să-l aduci la viaţă e o trăire aparte, pe care n-aş vrea s-o descriu în prea multe cuvinte. E, într-un fel anume, o trăire foarte personală. Dar trăirea asta te împlineşte cel mai mult, de fapt.
R. În afară de medicină, mai ai şi alte pasiuni?
C.D. De principiu, cred că ar fi vorba despre sport. Am jucat baschet, acum o fac mai rar, dar mă relaxează. La fel ca şi muzica, de altfel. Ascult pop-rock şi muzică clasică, ori de câte ori am nişte momente de linişte.
R. Nişte gânduri despre judeţul Teleorman…
C.D. E un judeţ sărac în primul rând cu oameni destul de răi, ca în tot sudul. Probabil că oamenii de aici sunt răi pentru că sunt săraci. În plus, este un judeţ foarte prost administrat şi asta se vede peste tot unde ne uităm în jur. Dacă ar fi să mă refer strict la domeniul meu de activitate, eu nu consider că un spital de urgenţă ar trebui să fie administrat de Consiliul judeţean. Spitalele de urgenţă ar trebui să se afle în subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru că vorbim despre medicină de stat şi în acest domeniu nu se poate obţine profit. Aşa că asta e părerea mea, pe care nu mi-o schimb: e cea mai mare prostie ca un spital de urgenţă să se afle în subordinea Consiliului judeţean.
R. Ce dorinţe ai pentru viitor, atât în ceea ce priveşte viaţa personală, cât şi pe cea profesională?
C.D. În plan personal vreau un copil, aşa cum vor toţi oamenii care n-au deja unul. Profesional, eu mă zbat să fac nişte lucruri aici şi până acum chiar cred că am reuşit unele lucruri. Aş vrea să înfiinţez aici la Alexandria un serviciu SMURD în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum există în toate marile oraşe din ţară, dar momentan este imposbil să fac asta, pentru că nu avem personal. De asta mi-am şi dorit să vin aici, ca să mă întorc la una dintre primele tale întrebări: pentru a înfiinţa un astfel de serviciu, superior Ambulanţei. Dar văzând cum merg lucrurile, încep şi eu să-mi pun nişte semne de întrebare cu privire la a rămâne aici sau a pleca într-un oraş mai mare. Dar încă sunt determinat să lupt şi asta cred că e mai important decât orice.