„Mărţişoare pentru mame”, la Muzeul Judeţean Teleorman

în Actualitate

muzeuVenirea primăverii şi Ziua de 8 Martie – Ziua Mamei au fost serbate anticipat la Muzeul Județean Teleorman, într-o expoziție sub genericul „Mărţişoare pentru Mame”, deschisă vineri, 27 februarie 2015, ora 11.00, în sala Auditorium a muzeului.
Printre exponate s-au regăsit desene, felicitări şi mărţişoare realizate de către şcolari şi preşcolari de la Şcoala „Ştefan cel Mare” Alexandria, Şcoala „Mihai Viteazul” Alexandria, Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria, Şcoala Gimnazială nr. 1 Mârzăneşti, Şcoala Gimnazială Plosca, Şcoala Gimnazială Orbeasca de Sus, Şcoala Gimnazială Frumoasa, Şcoala Gimnazială Frăsinet, Grădiniţa „Ion Creangă” Alexandria, Palatul Copiilor Alexandria, Şcoala Populară de Artă Alexandria.
Întâlnirea nu a constat doar în admirarea lucrărilor realizate de către cei mici, ci și înțelegerea ideii tradiției mărțișorului, lucru despre care a vorbit muzeograful Luminiţa Gheorghe. Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 14 martie.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*