liberinteleorman.ro

Marea tăcere roșie sau cum scoate Dragnea comunismul din PSD

7 martie 2016

liviu-dragneaCarmen Dumitrescu
În PSD se tace organizat. Și nu, nu e o glumă! Ultima vizită a Baronului în județ nu s-a lăsat numai cu unitate și armonie între pesediști, ci și cu dispoziții ferme către politicienii aflați în poziții-cheie de a nu mai face declarații publice fără consimțământul pesedistului suprem. Și ordinele nu s-au oprit aici. Pesediștii nu au doar interdicție în a mai comunica informații sau opinii presei, ci și de a mai avea o viață privată în parametri normali. Ei trebuie să fie atenți dacă se afișează în contexte potrivite, dacă discută cu persoane plăcute Baronului sau dacă beau prea mult prin cârciumi. Raporturile de prietenie fundamentate pe orice altceva decât interesele de partid vor fi suspendate până la încheierea campaniei electorale, iar spiritele comunicative trebuie să învețe cum stă treaba cu legea tăcerii, de inspirație mafiotă. Altfel, cei care vor încălca ordinele se vor vedea puși în situația de a fi umiliți în ședințele de partid sau chiar expulzați pe motive de insubordonare. Evident, noi putem fi răi acum și putem susține că dorința Baronului de a scoate comunismul din PSD nu se poate îndeplini în astfel de condiții. Că, într-un partid cu membri normali la cap, astfel de interdicții ar fi primite cu înverșunare și ar declanșa un întreg lanț al insubordonărilor, care ar fărâmița partidul în cele din urmă. Dar ai noștri pesediști au o cu totul altă filosofie de viață. De aceea, lor li se pare firesc să nu participe la spectacole caritabile, “ca să nu se interpreteze”. Lor li se pare normal să renunțe la prietenii care au alte opțiuni politice decât ei, chiar dacă au fost, poate, vremuri, când împărțeau cu respectivii ultima felie de salam ieftin. Lor li se pare în regulă să nu dea declarații presei, chiar dacă le fierbe nemulțumirea pe vârful limbii. Și uite așa, cel mai puternic partid din Teleormanul sărac și corupt ne demonstrează, atunci când ne așteptam mai puțin, că virtuțile comunismului sunt încă demne de aplauze. Pe măsură ce frica pesediștilor crește, lor li se amplifică și paranoia. Astfel, toți se cred urmăriți de Dragnea, toți simt că Baronul le monitorizează fiecare ieșire în public și că n-au unde să fugă de furia acestuia, în cazul în care ar fi provocat. E adevărat că nouă ne plac pesediștii. Și tocmai din acest motiv, le spunem un secret: pe Dragnea nu-l mai interesează ce se întâmplă în Teleorman “dăcât” pentru orgoliul lui. În rest, pesediștii de aici se pot bate în public, pot face scandaluri pe centrul Alexandriei sau se pot pune în cap, că Dragnea are alte lucruri la care să se gândească. Dar, ca un șef inteligent ce e, el a înțeles că membrii de partid se țin în frâu cu recompense și, mai ales, cu frică. Așa că a exploatat prostia până n-a mai rămas niciun strop de conștiință la mijloc. De acum înainte, în PSD se va tăcea. Calm. Organizat. Cu patos. Toate frustrările se vor ține departe de ochii publicului, pentru că interesul pesedist este conservarea potențialului electoral pe care îl deține deja. Și adevărul e că decât să-i auzim vorbind pe unii dintre ei, mai bine ne bucurăm că au primit ordinul tăcerii. Oricum, democrația e supraestimată…

2 Comments

  1. Dragnea a pregatit terenul si la Rosiori de Vede!Doi candidati la primarie, alcoolistul Duska-oficial, ciorditorul Fierarescu deghizat in liberal!Indiferent de scor, Fierarescu are o functie asigurata in conducerea judetului, din iunie, cu toate slugile liberale, trec la P.S.D, schema pe care umflatul vopsit in cap-ciorditor, a mai facut-o si in 2000!!!!Esti un MARE DOBITOC Macho-Man Lisandru Jiliexu!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Cuclea susține că nu minte ca Mohanu

Următorul articol

Ghiocelul de aur s-a transformat în Festivalul’’Alexandria Pop Fest’’

Cele mai recente articole de Din culisele politice