Carmen Dumitrescu
În momentul acesta, una dintre problemele care chiar înseamnă ceva pentru populație este cea legată de infecțiile intraspitalicești. Pentru că ele nu sunt raportate de medici decât într-o măsură infimă și generează drame de neimaginat. Scandalul dezinfectanților diluați a mișcat pe toată lumea, iar felul în care este gestionată acum problema poate face diferența între viață și moarte pentru mulți dintre noi. Dar pentru a înțelege cum stau lucrurile în Teleorman din acest punct de vedere, am considerat că e bine să aflăm direct de la epidemiologul Luminița Dumitrașcu, un medic care a demonstrat de-a lungul vremii că înțelege cum funcționează sistemul și că își dorește să schimbe, în măsura posibilităților, ceea ce poate fi schimbat. Luminița Dumitrașcu a făcut o adevărată pasiune pentru problematica infecțiilor nosocomiale și știe mai bine decât oricine cât de grave sunt lucrurile în acest domeniu, nu numai în Teleorman, ci în întreaga țară. Dar de la ea am aflat că programul de prevenire a infecțiilor nosocomiale n-a fost deloc finanțat în județul nostru în anul 2016 și că, în aceste condiții, prea multe pretenții nu poate avea nimeni. Cu atât mai mult cu cât raportările acestor situații sunt infime și cifrele nu spun de fapt nimic despre cât de semnificativă e drama despre care vorbim la nivelul Teleormanului.
R. De câți ani sunteți medic epidemiolog în Teleorman?
Luminița Dumitrașcu: Din 1994… Și nu sunt teleormăneancă, dar după atâția ani pot să spun că sunt. Aici am trăit mai mulți ani decât am trăit în oricare altă parte. Am ajuns în Teleorman prin repartiție și am venit aici să stau trei ani. Pe vremea aceea, stagiatura dura trei ani și din șase în șase luni se dădeau examene. Eu sunt și medic de medicină generală. La momentul acela, doamna Elena Ceaușescu a interzis secundariatele vreme de șase ani și am fost nevoită să accept să fiu medic de familie la Măgura…
R. Și când v-ați specializat în epidemiologie?
L.D. Imediat. Pentru că din toată paleta de posturi scoase atunci la concurs în județul Teleorman, aceasta a fost cea mai bună ofertă pentru mine. O perioadă am cochetat și cu bolile infecțioase, gândindu-mă că poate rămân acolo, dar atât de tare m-a dezamăgit modul în care arăta secția, încât am decis să renunț la varianta asta. La momentul acela, deja începuse să se schimbe epidemiologia, începeau să vină vaccinările importante din Europa, totul începea să se schimbe. Și m-am hotărât să rămân în Teleorman, fără să am o pasiune inițială pentru asta. Chiar am încercat să las ceva în urma mea și să implementez niște lucruri în care chiar credeam. De exemplu, am introdus în județ, printre primele, vaccinarea împotriva hepatitei B, am făcut studii științifice și am participat la congrese internaționale cu teme din județul Teleorman, apoi am făcut doctoratul. Marea mea pasiune a fost legată de infecțiile nosocomiale și o parte din lucrarea mea de doctorat are și această componentă. Apoi am început să urc pe scara asta a funcțiilor și așa am devenit director adjunct al DSP. Acum am o funcție profesională și atât. Iar asta mă bucură, pentru că sunt un om liber, cred eu…
R. Ați spus că infecțiile intraspitalicești au constituit o pasiune a dumneavostră și că o parte a lucrării de doctorat a cuprins și această componentă. Sunteți și de mulți ani în sistem și ați văzut evoluția acestei probleme în timp. Cum stăteau lucrurile atunci când ați început să descoperiți sistemul medical teleormănean, prin comparație cu felul în care ele stau acum?
L.D. Aș putea să spun că suntem puțin mai bine. Dar doar din punctul de vedere al înțelegerii problematicii… pentru că la început, dacă le spuneam medicilor că trebuie să raporteze infecțiile nosocomiale, se uitau la mine ca la felul doi…
R. Ce sunt, în definitiv, infecțiile nosocomiale și cât de periculoase sunt?
L.D. Infecția nozocomială se definește la modul general ca acea boală infecțioasă care apare la un pacient care s-a internat în spital de cel puțin 48 de ore și pe care nu a adus-o de acasă. Dovada că nu a adus-o de acasă o ai abia prin testarea pacientului. Și a fost prima chestie pe care am introdus-o la spitalul județean, pe vremea când eram singurul epidemiolog din județ, acest control bacteriologic intern. Infecțiile de acest tip sunt mult mai virulente și mai agresive decât cele normale. Pentru că una e un streptococ pe care îl purtăm în gât fără ca el să ne facă vreun rău, și alta e să capeți un stafilococ auriu în spital, care este foarte agresiv și care poate să-ți producă în câteva zile septicemie și să te omoare.
R. În câte cazuri se moare dintr-o infecție intraspitalicească?
L.D. Infecțiile de spital sunt date de germeni agresivi, care nu mai răspund la antibiotic. Și da… se moare în multe cazuri… Mai ales că de treizeci de ani nu s-a mai inventat niciun antibiotic nou. Atunci apar metastazele microbiene… De aceea, eu spun că vreau să se lucreze științific în spital, să se facă o antibiogramă, ca să știi exact ce antibiotic poți administra în perfectă siguranță. A fost o perioadă când făceam analiza pe costuri la spital pe secțiile în care se administrau tratamente cu antibiotice. Și constatam că unui pacient i se administrau tratamente de 300 de milioane într-o săptămână. Spitalul avea datorii, cum are și acum. Și am întrebat cum dau ei antibioticele și-mi răspundeau: “Păi pe flerul de doctor!” Dar dacă tu de la început îi dai unui pacient cel mai puternic antibiotic fără o antibiogramă, atunci e normal să ai parte și de consecințe negative.
R. În ce măsură se declară infecțiile nosocomiale în județul nostru?
L.D. Nu se declarau nici în trecut și nu se declară nici acum. Părerea mea e că se declară maxim 2%, 3% dintre ele. Și e o luptă continuă cu doctorii și cadrele medicale pe această temă. Eu am văzut spitale adevărate în lume și tot încercam să aplic. Multe lucruri s-au făcut. Au început să apară norme, ordine privind aceste infecții nozocomiale. Am ajuns în zilele astea, unde situația nu este cu mult mai bună, dar e clar că acum medicii sunt conștienți că pot să o pățească, mai ales că malpraxis-ul a început să fie luat și la noi în serios, că nu poate fi comod să plătești cuiva pensia toată viața…
R. Dar din spitalele teleormănene, care dintre ele stă cel mai prost în privința condițiilor de igienă la momentul acesta?
L.D. Cel mai rău stau Turnu Măgurele și Zimnicea. Ca și condiții de dotare, investiții și personal, acestea două stau foarte prost. Sălile de operație de la spitalul din Turnu Măgurele sunt de pe vremuri apuse. Eu au făcut, săracii, curat, că au avut de curând acreditări. Asta nu rezolvă. O schimbare este la Spitalul Județean… Am avut cazuri în care s-a murit de gripă în spitalele noastre. Ai noștri nu se sperie. Și mă refer la personalul medical de la Urgențe, de la ATI. Nu i-am văzut mascați. Numai noi nu ne speriem. E o chestie de educație. Nu s-a evoluat deloc în România în privința programelor naționale de educație a populației. De ce să țin în Spitalul Zimnicea pe un pacient cu afecțiune gravă? I se pune un diagnostic corect? N-ai laborator, n-ai personal, n-ai nimic. Păi e o doamnă la laborator care are 80 de ani. Bine că se mai duce la serviciu! Iar treaba asta cu diluarea dezinfectanților este cu adevărat o crimă. A fost un genocid. Noi când mergem la controale instruim infirmierele și personalul auxiliar care face curat. Noi bănuim că ăștia mai fură… Mai iau acasă, că le mai trebuie și lor. Dezinfectanții de spital de suprafețe sunt foarte frumos mirositori, la fel și cei de mâini și întotdeaua am bănuit că mai iau pe acasă. Dar ca să vină diluate mi se pare de neimaginat…
R. Ce poate fi făcut ca să se schimbe lucrurile?
L.D. Am să plec din sistem cu această durere, că nicio conducere a ministerului nu a făcut o strategie de educație a populației în probleme de sănătate. Deci trebuie să ruleze la televizor cum să ne spălăm pe dinți, cum să ne protejăm de bacterii, cum să ne ducem la medic pentru orice zgaibă. Nu aceaste reclame idioate cu medicamente care ne intoxică… Ar trebui ca educația asta să înceapă din școli. Protecția ți-o asiguri în primul rând singur… În singurul prilej cu care am vorbit cu doamna prefect în toți anii ăștia a fost cel legat de focarul de tuberculoză din școli, când m-au chemat și i-am spus că programul de infecții nozocomiale în Teleorman nu este finanțat deloc în anul 2016. Mi-a spus că știe și că va încerca să facă ceva. N-am mai vorbit de atunci… Ministerul Sănătății finanțează programul de infecții nozocomiale numai în 12 județe din România. Păi și restul? În momentul în care tu n-ai niciun ban să urmărești aceste infecții, nu poți pretinde nimic. Acum doi ani am făcut niște memorii pe tema asta, fiind susținută și de doamna Comana, așa că am primit într-un final sub 200 de milioane, dar a fost ceva. A funcționat laboratorul un an de zile cu banii aceia. De atunci n-a mai venit niciun ban. Noi lucrăm din venituri proprii, dar ministerul nu ne-a sprijit cu nimic.
