Lucian Iotu “trebuieşte” să fie viceprimar, dar de ce “trebuieşte” să vorbească?

Carmen Dumitrescu
Avem convingerea că Lucian Iotu n-a visat de mic să fie viceprimarul Alexandriei. De fapt, el era interesant pe vremea când se ocupa de o firmă de pază, pentru că în postura aceea părea perfect încadrat în peisaj. Dar evenimentele s-au succedat cu o rapiditate care l-a obligat să ia decizii pripite. Şi pentru că PP-DD-ul din Teleorman e mai degrabă o afacere de familie decât un partid, Lucian Iotu s-a văzut obligat să răspundă unor obligaţii şi să accepte responsabilitatea unei funcţii publice de înaltă ţinută. Probabil că nici în momentul acesta, el nu este pe deplin conştient de importanţa scaunului pe care îl ocupă. Dar nefiind singurul în această situaţie, omul n-are de ce să-şi facă prea mari complexe. Aşadar, îl înţelegem din multe puncte de vedere. Mai ales că nu e nimic mai clar pentru cei care intră în politică decât faptul că în viaţă nu faci ceea ce-ţi place, ci faci ceea ce trebuie. Înţelegem, în aceste condiţii, de ce a fost necesar ca Lucian să ocupe fotoliul de viceprimar. Dar nu putem vedea nicio logică în spatele deciziei lui de a accepta să fie preşedinte de şedinţă în Consiliul Local Alexandria. Pur şi simplu, omul nu poate vorbi coerent şi manifestă serioase lacune în exprimarea spontană. Ca să nu mai adăugăm la toate acestea că nici de citit nu citeşte cu prea multă lejeritate. De pildă, în cadrul celei mai recente şedinţe a forului decizional local, preşedintele de şedinţă Lucian Iotu a încercat să-şi intre în rolul de comunicator şi mediator între consilierii locali, însă nu i-a ieşit deloc. Poate i se trage de la emoţii. Nu poate oricine să vorbească liber sau chiar de pe hârtie în faţa unei mulţimi eterogene. Dar să nu ştii că “trebuie” este verb unipersonal şi impersonal imediat după terminarea claselor gimnaziale e puţin cam jenant. Dacă la asta adăugăm repetarea obositoare a utilizării defectuoase a lui “care” şi “pe care”, dar şi pleonasmele stranii, de tipul “Am să dau citire lui (n.r. – articolului) pentru a nu fi supus iar din nou aprobării Consiliului local”, atunci ne întrebăm către cine ar trebui să mai privească cu admiraţie copiii patriei, care preferă să uite scrisul şi cititul corect. Şi tot atunci renunţăm să-i mai criticăm pe reprezentanţii tinerei generaţii care refuză cu încăpăţânare corectitudinea exprimării scrise şi vorbite, de vreme ce ei văd în fiecare zi că oameni care nu corespund niciunor exigenţe ajung, în doar câteva luni, viceprimari din paznici sau taximetrişti. Până la urmă, într-o lume în care totul e întors pe dos, nici măcar asta nu ne mai revoltă. Dar dacă tot devii viceprimar pentru că “trebuieşte”, de ce nu îţi poţi accepta succesul în tăcere? Evident, dacă Lucian ar fi citit măcar o carte de proverbe la viaţa lui, ar fi ştiut că poţi da impresia unei inteligenţe superficiale, folosindu-te doar de instinctul de a tăcea. Mai ales că lui Lucian Iotu, acest instinct îi “trebuieşte” mai mult decât îşi imaginează. Culmea! El a ales să vorbească. Deşi sintem sigur că nimeni nu i-a spus vreodată că “trebuieşte” s-o facă!