Carmen Dumitrescu
Se spune că Zilele Alexandriei sunt despre sentimentul de apartenență la comunitate. Un astfel de eveniment ar trebui, teoretic, să pună în valoare toate acele calități ale unei comunități care trăiește și simte la fel. Practic, unii dintre alexăndreni au trăit zilele orașului ca pe un dezmăț de trei zile, în timp ce alții au stat pe margine și au înjurat. Și unii, și ceilalți au avut dreptate. Unii pentru că n-au prea des ocazia să bea și să mănânce ieftin, iar alții pentru că n-au mai suportat demonstrațiile de incultură și lipsă de civilizație specifice unui sat, nu unui oraș din România anului 2015.
Mii de oameni s-au adunat în cele trei seri cu evenimente pe platoul din fața Casei de Cultură și s-au bucurat în felul lor: au mâncat semințe și au aruncat resturile pe jos, au băut din pahare de plastic pe care le-au rătăcit prin locurile în care și-au celebrat bucuria de a fi alexăndreni sau au mâncat din farfurii de carton, pe care n-au considerat că e cazul să le ducă la un coș de gunoi. În tot acest timp, mirosul toaletelor ecologice amestecat cu parfumul de mici și pește la grătar au dat orașului un aer cu totul și cu totul special, pe care mulți și l-au scos cu greu din haine după ce s-au întors acasă.
La finalul fiecăreia dintre cele trei seri de distracție, platoul din fața Casei de Cultură, dar și strada Dunării, pe segmentul care începe în dreptul primăriei și se termină în apropierea pieței centrale, erau acoperite de pet-uri, pahare de plastic și resturi de alimente. Peisajul de după ora 1.00 noaptea le amintea trecătorilor că Alexandria nu are nimic de-a face cu civilizația, cu bunul simț sau cu igiena, ci cu o atitudine specifică unor etnii mai puțin apreciate. De altfel, la concertele aferente celor trei seri de sărbătoare se puteau vedea oameni aflați în stare avansată de ebrietate, dar atât de încântați de muzică, încât îi loveau pe cei din public sau le cereau ultimele fumuri celor care avuseseră proasta inspirație de a-și aprinde vreo țigară. Și iată că anul acesta s-a repetat povestea lipsei de civilizație, care pare a caracteriza un oraș în care nu sărăcia este principala problemă, ci simplul fapt că oamenii nu se pot obișnui să-și arunce resturile de mâncare la coșul de gunoi și să se comporte civilizat în public, considerând că sunt lucruri mai importante în viață decât bunul simț. Și poate că au dreptate. Până la urmă, ei sunt alexăndrenii cu adevărat fericiți!
