Într-o lume în care tot mai mult sunt scoase în evidență diferențele dintre națiuni, cadre didactice din 7 țări s-au reunit într-un proiect eTwinning, dorind să le împărtășească elevilor faptul că deși avem culturi diferite sunt lucruri care ne unesc. Unul dintre aceste lucruri este muzica. Astfel, prin intermediul muzicii și activităților desfășurate în cadrul proiectului, copiii au prilejul de a-și dezvolta competențe din aria curriculară Arte și, în același timp, intră în contact cu aspecte ce țin de cultura altor națiuni.
Doamna profesor învățământ primar, Stîrcu Florina, beneficiind de sprijinul domnului director profesor Tănăsescu Sorin, i-a îndrumat pe cei mici într-un demers didactic, care a abordat muzica din noi perspective, au lucrat în echipe și au colaborat cu elevi din țările partenere. Astfel s-au realizat diverse materiale muzicale, jocuri, întâlniri on-line prin intermediul platformei Zoom, au beneficiat de întâlniri cu personalități din culturile țărilor partenere precum psihologi, muzicieni etc.
Muzica ocupă un loc important în sufletul fiecărui individ încă din primii ani de viață, când mamele își adorm copiii cu cântece de leagăn. Face parte din ființa noastră. Prin urmare cred că este un instrument ideal prin care să dezvoltăm creativitatea elevilor, capacitatea de a-și exprima emoțiile, capacitatea de concentrare, deprinderile de lucru în echipă și relaționare.

