Carmen Dumitrescu
Alexandria e plină de povești. Doar că, de cele mai multe ori, noi nu privim în acea direcție și nici nu suntem stimulați s-o facem. Căci, pe lângă faptul că nu se ocupă de conservarea acestor file de istorie, autoritățile sunt și destul de comode în privința devoalării unor date semnificative pentru cei interesați. Și dacă nu beneficiem nici de informație, nici de promovare, atunci e firesc că trecem pe lângă niște bijuterii arhitecturale și pe lângă niște povești interesante, ca și cum am trece pe lângă o nouă bordură roșie. Din păcate, cam la asta se rezumă respectul pentru trecut în acest spațiu sudic și nimeni nu spune nimic, pentru că ne-am obișnuit să tratăm ceea ce nu știm cu un fel de dispreț tacit. Și nici să cerem socoteală celor care nu ne respectă trecutul și istoria n-o facem. Pentru că e mai comod să le spunem celor care ne vizitează pentru prima dată că aici, în Teleorman, nu e nimic de văzut. Deși sunt atâtea povești frumoase pe care le-am putea asculta, dacă am deschide ochii larg, atunci când privim în jurul nostru…
Zidurile spun povești…
O plimbare pe strada Constantin Brâncoveanu din Alexandria poate fi o adevărată plăcere. Din simplul motiv că în zona respectivă se desfășoară o priveliște deosebită, înțesată de clădiri foarte vechi. Unele sunt încă locuite, altele sunt sediile unor instituții, dar toate au o poveste a lor. Pe care n-o cunosc nici măcar locatarii, pentru că nimeni nu le-a spus-o vreodată. Dar chiar și așa, privind zidurile clădirilor în cauză, putem afla preocupările celor care populau acest spațiu în urmă cu aproape o sută de ani. Pe strada cu pricina se ridică un vechi conac boieresc, în cadrul căruia își desfășoară acum activitatea Camera Agricolă Județeană. Zidurile de piatră, dar și colțurile sculptate generos dau străzii un parfum aparte. Mai ales primăvara… Se pare că acel conac are o arhitectură cu totul și cu totul specială, fiind construit în stilul eclectic al sfârșitului de secol XIX. Și, potrivit celor de la Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman, conacul este înscris în lista monumentelor istorice. Dar, din motive pe care nu le putem înțelege, responsabilii cu păstrarea amintirilor orașului nu au putut să ne furnizeze niciun detaliu despre istoria locului. Și asta ne-a dezamăgit, dar ne-am continuat cercetarea pe marginea subiectului. Ștefan Petre, directorul Camerei Agricole Teleorman, ne-a mărturisit că nu știe prea multe despre proprietarul inițial al construcției și că instituția pe care o conduce ocupă acest sediu, al cărui proprietar de drept este Consiliul local Alexandria. Tocmai din acest motiv, el n-a intrat în detalii pe marginea subiectului, dar ne-a mărturisit că în anii care au trecut, clădirea a fost îngrijită corespunzător și că acum s-au trimis documente către Ministerul Culturii pentru a se permite renovarea construcției. Desigur, sperăm ca demersul lui Ștefan Petre să aibă succes, deși ne dorim din tot sufletul ca acea clădire să nu ajungă să poarte ferestre de termopan.
O comoară ascunsă
Răspunsuri legate de istoria locului au venit, însă, de la un vechi angajat al instituției care ocupă acum conacul boieresc. Acesta ne-a mărturisit că, din ce știe el din poveștile celor care au funcționat în clădirea cu pricina, constructorul conacului este un țăran care a descoperit o comoară. Și pentru că n-a vrut s-o risipească, a luat decizia să investească în două clădiri învecinate, pe care le-a realizat în spiritul arhitectural al vremii. Conacul a fost construit în anul 1922 și a avut destinația de locuință privată. Țăranul în cauză, devenit boier peste noapte, n-a mărturisit nimănui vreodată cum și unde a găsit comoara, însă a avut grijă să lase în urmă una dintre cele mai frumoase clădiri din Alexandria. Privind zidurile, nu putem să rămânem impasibili la mini-sculpturile în detaliu, care înfățișează îngeri și scene paradisiace. Nici interiorul nu e de ignorat, pentru că ferestrele din lemn sunt realizate într-o mod aparte, cu modele dintre cele mai atractive. Ușile înalte, sobele vechi, sculpturile de pe pereți… toate amintesc de un trecut al Alexandriei, în care bunul gust și bogăția erau la ele acasă. Evident, acele timpuri au trecut, iar acum noi nu mai vrem să știm nici măcar faptul că se putea reuși în viață și aici. Iar în cazul în care nimic nu funcționa, se găsea o comoară ascunsă, din care să poată fi construită o mostră de frumusețe.
O istorie îngropată… de lene
De fiecare dată când scriem despre clădirile vechi ale orașului sau ale județului, ne lovim de o atitudine reticentă a autorităților. De ce? Păi pentru că nu e comod să cauți prin arhive documente care să explice de ce nu mai avem trecut și, mai ales, istorie. Fenomenul este deranjant, nu pentru că ne-ar opri pe noi să aflăm poveștile care ne interesează, ci pentru că acești oameni țin trecutul orașului în fișete pline de praf. Iar alexăndrenii ar trebui să știe ce boieri au locuit pe străzile paralele și perpendiculare, ce valori au pus piciorul pe aceste străzi și câte monumente istorice avem în patrimoniu. Dar autoritățile tac… Dorm… Evită subiectul. Pur și simplu, nu vor să știm și noi ce comori avem în Alexandria. Și preferă să ne țină în foame și incultură, pentru a nu avea prea multe pretenții. Partea proastă e că le iese… Și probabil că se poate și mai rău…
