liberinteleorman.ro

La Zimnicea s-a semnat împotriva penalilor… în liniște

2 iunie 2018

Carmen Dumitrescu

A strânge semnături pentru împiedicarea oamenilor cu probleme penale să ocupe funcții publice în Teleorman e o încercare grea. Așteptările sunt scăzute în privința modului în care oamenii acestor locuri ar reacționa la o inițiativă care își propune să devină literă de lege. O lege care ar opri masacrul administrativ și corupția cronică din societatea în care trăim. Și totuși, realitatea din teren e adeseori surprinzătoare. E adevărat că în Teleorman nu se formează cozi pentru a încerca o luptă piept la piept cu penalii, dar și mai adevărat e faptul că puținii oameni care au curajul să se exprime dau dovadă de un entuziasm greu de relatat în cuvinte simple. Asta au simțit cei care s-au deplasat la Zimnicea pentru a strânge semnături împotriva ocupării funcțiilor publice de către persoanele cu probleme penale.

Căci puținii curajoși din orașul de la Dunăre care au avut puterea de a trece peste limitările sociale impuse de sistem pentru a-și exprima punctul de vedere au fost de-a dreptul impresionanți. Vorbim despre oameni tineri și oameni cu sufletul tânăr, care își doresc ca lucrurile să se normalizeze în societatea în care sunt nevoiți să trăiască. Oameni care deja nu se mai tem de nimic, pentru că în mintea lor, odată cu pierderea libertății, totul se pierde. Florin este unul dintre tinerii din Zimnicea, care a înțeles că nimeni nu poate pretinde o viață mai bună, atâta vreme cât nu se implică personal pentru a o face așa: „Eu nu-i înțeleg pe tinerii de vârsta mea, care îmi spun că nu are rost să-i schimbăm pe ăștia din PSD, pentru că nici ceilalți nu se vor comporta diferit. Și eu le dau dreptate. Dar în locul ăstora am putea fi noi. Și noi nu ne-am comporta la fel. Asta nu înțeleg tinerii.”

Însă adevărul s-a auzit cel mai clar de la o doamnă. Îi vom spune Angela și ne vom gândi că vorbim despre o femeie care cunoaște sistemul foarte bine și care nu se teme de el, în ciuda acestui fapt: „Eu cred că dacă ți-e frică nu ești om deplin! Dacă nu lupți, degeaba aștepți o schimbare. Nimeni nu luptă în locul tău. Iar eu nici măcar nu mai lupt pentru mine, ci pentru copiii ăștia care vin din urmă. Care vor trăi mai rău decât trăiam noi în comunism dacă nu facem ceva. Eu nu voi trăi cu asta pe conștiință! ”

Partea cu adevărat tristă e că pe parcursul desfășurării acțiunii de strângere a semnăturilor, cei care s-au apropiat și au semnat au fost atent supravegheați. Pe cealaltă parte a drumului stăteau două persoane care au analizat cu atenție acțiunea civică. Nu știm în ce măsură s-au edificat ei, însă noi ne-am lămurit de faptul că în Teleorman putem vorbi cu siguranță despre comunism. Unii dintre semnatarii listei au spus-o direct, alții au preferat să tacă și să-și facă datoria civică în raport cu propria lor conștiință. O doamnă povestea, de pildă, că în instituția publică în care muncește se întâmplă foarte multe nereguli. Și câteodată ar vrea să îi pălmuiască pe cei responsabili de ele. Apoi își dă seama că singură nu poate face nimic. Și că situația s-ar soluționa simplu: ar fi dată afară și ar muri de foame. Și nimeni n-o poate contrazice…

Președintele USR Teleorman, Nicușor Lină, care s-a și ocupat de strângerea semnăturilor în cadrul acestei acțiuni de interes general, a mărturisit, totuși, că nici măcar nu se aștepta să găsească în Zimnicea atâția oameni care să își asume riscul de a fi văzuți public atunci când semnează lista. Dar nemulțumirea în județ e în continuă creștere. Așa că oamenii nu se mai pot abține din a spune ce îi doare. Sau, dacă nu spun, măcar aleg să semneze împotriva penalilor… în liniște.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Cargo a ridicat Zimnicea în picioare. Sute de oameni au strigat România!

Următorul articol

Primarul de la Alexandria și-a dat prietenul în judecată pentru o izolație de proastă calitate

Cele mai recente articole de Actualitatea politică