La Concertul de Crăciun al Rotary Alexandria s-au strâns 25.445 lei pentru cauze umanitare

în Administratie/Cultură/Educatie

În fiecare an, de Crăciun, Clubul Rotary Alexandria organizează un concert în cadrul căruia se colează fonduri pentru variate acțiuni umanitare. Rotary este o organizație cu 1, 2 milioane membri, cu 35.000 de cluburi în aproape toate țările din lume. Cluburile Rotary nu sunt afiliate cu nicio organizație politică și religioasă. Cel mai important proiect al Rotary este Polio Plus, despre care actualul președinte al Clubului Rotary din Alexandria, Florin Titirișcă, spune că este „esențial pentru că a dus la eradicarea poliomelitei în lume, la ora actuală doar două țări din lume având încă astfel de cazuri, țări africane. Acest lucru a fost făcut de Clubul Rotary care, pentru fiecare dolar al membrilor, a fost susținut de Melinda și Bill Gates cu triplarea sumei. Deci este onorant să ai o asemenea companie.

În calendarul Rotary, luna decembrie este dedicată luptei pentru combaterea bolilor. Din acest motiv, unul dintre obiectivele Concertului de Crăciun de anul acesta a fost colectarea de fonduri pentru micuțul Liviu Stoian din Alexandria, care suferă de o tumoră operabilă și care a demonstrat de-a lungul vremilor că învață foarte bine, fiind olimpic la engleză. Liviu Alexandru Stoian s-a născut, de fapt, pacient. Pe fondul unor malformații genetice, copilul a trecut prin zeci de proceduri medicale dureroase și și-a petrecut cea mai frumoasă parte din viață prin spitale. În cele din urmă, familia lui a primit și diagnosticul înfiorător: băiatul lor, acum în vârstă de 12 ani, trebuie să se lupte și o formă de cancer.

De altfel, Florin Titirișcă a povestit pe scena concertului că la întâlnirea lui cu micuțul Liviu, acesta i-a mărturisit că vrea să devină translator când va crește, pentru că a remarcat la Viena, când a fost cu mama lui la operație, că un translator poate fi de mare ajutor.

Concertul, care a avut loc pe data de 19 decembrie în aula Universității Valahia din Alexandria, a adus laolaltă oameni de bine, membri ai Rotary, dar și valori ale județului, care și-au dorit să pună umărul la cauzele nobile ale Clubului Rotary la nivel local. Iar salvarea micuțului Liviu Stoian a fost, fără doar și poate, un bun motiv pentru mobilizare. Tocmai de aceea, la finalul concertului, organizatorii au anunțat cu bucurie că s-au strâns 25445 lei, iar Florin Titirișcă spune că Liviu Stoian va avea la începutul anului banii necesari operației.

Programul artistic al serii a fost susținut de trupa Cvartet Chromatic, dar și de vocile curate și pe alocuri sclipitoare ale unor copii valoroși din Alexandria. Sonorizarea evenimentului a fost asigurată de Cătălin Filip.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*