Carmen Dumitrescu
În cadrul festivalului național de teatru tânăr „Ideo Ideis” se petrec momente spectaculoase. Și e firesc să fie așa, pentru că doar o dată pe an se joacă teatru (autentic) la Alexandria. Și de data aceasta, spectacolele invitate au fost de un nivel absolut fabulos pentru micuțul oraș din sudul țării, care are atât de puține ocazii de a se regăsi pe sine. Prin artă.
Seara a patra a festivalului, însă, a fost una cu totul și cu totul remarcabilă, căci a fost o seară a profunzimii clasice, oamenii având prilejul de a se întâlni cu Anton Pavlovici Cehov. Și nu cu orice creație a dramaturgului rus, ci chiar cu una de geniu. „Pescărușul” aduce în fața publicului preocuparea pentru evoluția sinelui, așa cum e el construit. Trauma de a nu fi atât cât știi că poți fi, dar și iubirea prost înțeleasă sunt, de asemenea, linii majore ale acestei creații cu totul și cu totul remarcabile prin profunzimea ei.
La Alexandria s-a jucat o adaptare liberă a piesei lui Cehov, o piesă despre care autorul scria, în timp ce-i definea forma și sensul astfel: „Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina pâna la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deși mă tem de convențiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, șase pentru bărbați, patru acte, peisaje (priveliștea unui lac), o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune, multă iubire”.
Regizorul piesei, Andrei Șerban, crede că, în ciuda definirii acesteia drept comedie, vorbim despre o poveste care te urmărește mult timp după ce-ai văzut-o: „Pescărușul este o piesă care m-a urmărit toată viața și pe care nu am înțeles-o pe deplin, deși am montat-o în limbi diferite pe trei continente, de fiecare dată altfel. Sper ca această versiune să fie ultima, deși nu vom putea dezlega misterul care face ca o poveste ce se sfârșește în moarte violentă să fie catalogată de Cehov drept comedie.”
Și realmente vorbim despre drame personale care se întâlnesc, prin personajele Medvedenko (Liviu Pintileasa), Mașa (Mădălina Anea), Sorin (Constantin Cojocaru), Treplev (Bogdan Nechifor), Nina (Silvana Mihai), Dorn (Vitalie Bichir), Polina (Florina Gleznea), Șamraev (Gelu Nițu), Arkadina (Claudia Ieremia) și Trigorin (Emilian Oprea). În fața publicului se succed drama actriței în căutare de glorie, a scriitorului, obsedat de scrisul lui până la falsitate, a soției care trișează, a iubitei bătrâne, dependente de tinerețea partenerului care nu se iubește decât pe sine, a îndrăgostitului, care acceptă orice soluție pentru a fi cu persoana pe care o iubește, a femeii care se căsătorește pentru că nu poate iubi pe cine vrea ea. Și, mai ales, a scriitorului care află că nu are talent și, în lipsa singurului lucru care îl ține viu, decide să-și pună capăt zilelor. Pescărușul, metafora a tot ceea ce e vulnerabil în noi, ajunge împăiat în fața celui care nici nu-l mai poate privi, pentru că-i amintește de propriile erori și… orori.
O piesă grea, greu de privit cu luciditate, s-a jucat pe o scenă improvizată din Sala Polivalentă din Alexandria. E dificil de ghicit cât de bine a fost ea înțeleasă, dar cu siguranță piesa a atras public. Și astfel Cehov s-a jucat cu sala plină. Și a fost aplaudat frenetic la final. Deși, în mod paradoxal, chiar Cehov a fost cel care vreme de mulți ani nu a găsit în el însuși puterea de a se bucura de această creație a sa…
