liberinteleorman.ro

La Alexandria, oamenii de afaceri vor avea trai mai bun în privința fiscalității în 2016

8 ianuarie 2016

Monica Vasilescu

dragusin1Primăria Alexandria a început anul electoral bine, cu reduceri pentru contribuabili, fapt care nu poate fi condamnabil având în vedere situația economică actuală. Astfel, în prima conferință de presă din 2016, primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a dorit să le transmită cetățenilor câteva informații referitoare la taxele și impozitele locale, după intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, dar și unele referiri legate de taxa pe salubritate instituită în municipiu.

Conform noului document al fiscalității românești, se lasă la latitudinea autorităților publice locale să impună taxe și impozite pe clădiri și terenuri, ținându-se cont de niște limite minime și maxime, după cum a spus, vineri, edilul-șef al capitalei de județ: ”Eu am declarat pe întreg mandatul meu, primul și al doilea, că nu reprezintă o sursă extrem de importantă ceea se încasează de la persoanele fizice. Poate de la persoanele juridice reprezintă un procent de 5% – 6%, dar nu sunt singurele și cele mai importante surse la bugetul local și, în acest context, anul fiscal 2016, la propunerea mea, consiliul local a aprobat minimum prevăzut de lege ca indice de aplicare a taxelor și impozitelor locale pentru cele două categorii, persoane fizice și persoane juridice. Aș vrea să subliniez că toți consilierii locali au îmbrățișat această propunere și s-a votat în unanimitate.

Concret, în privința persoanelor fizice, locuitorii de la bloc vor plăti aceleași sume ca și anul trecut. La terenuri, acolo unde consiliul local nu poate interveni, s-a introdus taxa pe teren, cuantificată de aparatul de specialitate al primarului cu sume între 7 și 15 lei în plus. Cei de la case, pentru clădiri, vor plăti impozite în aceleași procente precum anul anterior, ba chiar ar putea scădea, dacă îndeplinesc două condiții: să nu fie mai vechi de 30 de ani și în funcție de materialul de construcție folosit. În cazul celor care dețin locuințe mai vechi de 100 de ani se aplică un coeficient de 50%, ca urmare a hotărârii CL. În ceea ce privește terenurile celor de la case, municipalitatea nu a avut dreptul de a hotărî, astfel că au fost introduse la plată suprafețele de sub case și încă 400 mp de teren arabil din curte. Pentru cei care au mai multe locuințe, suprafețele se însumează, iar cei 400 mp se adaugă o singură dată. O altă scădere se aplică pentru terenuri aflate în extravilan (valabil pentru cei de la case și de la bloc): la arabil se va plăti cu 15% mai puțin, iar la terenul cu statut de vie cu 12% mai puțin.

Un lucru important este acela că persoanele care achită taxele și impozitele până la data de 31 martie beneficiază de reducerea de 10%. Cei care au amenzi trebuie să știe că nu-și pot plăti dările către stat fără a scăpa întâi de amenzi, dacă au. Cetățenii care își anvelopează blocurile, în funcție de suma pe care o vor plăti pentru lucrare, sunt scutiți de la impozit până în momentul în care își recuperează valoarea investiției.

Afaceriștii locali, care nu prea au avut mediu propice în ultimii ani, au o bucurie legată de fiscalitate. Impozitele pe clădiri scad cu procente considerabile, între 60 și 80 la sută, reducere pe care, îndeamnă primarul, oamenii de afaceri ar putea să o folosească pentru a angaja personal sau pentru a le îmbunătăți veniturile celor existenți.

De asemenea, Codul Fiscal impune ca, din 2016, companiile care au sediul social în locuință să delimiteze explicit camerele utilizate de firmă, apelând la o firmă de specialitate pentru reevaluare, pentru a plăti taxe la nivelul anului trecut. Dacă lucrul acesta nu este realizat până în luna martie, impozitul pe clădure poate crește de 20 de ori.

Gunoi mai scump pentru cei care nu au contracte cu Polaris

Taxa specială de salubritate a fost destul de comentată în ultima vreme. Ea a fost explicată de primarul Alexandriei: ”Nu este o dorință a noastră și nu am niciun fel de plăcere de a munci, eu sau colegii din aparatul de specialitate, în plus, dar ea este impusă de lege. Este impusă de Legea nr. 101/2006 modificată și republicată. La articolul 30 spune: constituie contravenție dacă nu sunt elemente de infracțiune și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 15.000 lei nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale a obligației de a institui taxa specială pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor cu operatorii de salubritate. Conform HCL, pentru cei care nu au încheiat contracte cu operatorul județean Polaris, pe baza evidențelor transmise de această societate, colegii de la financiar-persoane fizice vor impune taxa de 10 lei de persoană. 10 lei a fost gândită ca o sumă care să ducă la descurajarea neperfectării contractelor de salubritate, ca oamenii să prefere să plătească 6,6 lei, în loc de 10 lei. Aș vrea să mai amintesc, contrar comentariilor din piața publică, acești bani nu ajung toți la Polaris, ci doar 5,20 lei”.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

  1. La Rosiori de Vede, candidatura profesorului doctor Constantin BERCHET, intelectual de elita, nivel academic, om de afaceri prosper si cinstit, familist convins, cetatean exemplar, va schimba compet scenariul politic al zonei!Numai alaturi de domnul Berchet, un viitor sigur, luminos, civilizat, standard de viata occidentale!!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Masonii de carton

Următorul articol

Părintele Florin Danu strânge alimente pentru a le oferi enoriașilor de la Parohia Lada o masă caldă zilnic

Cele mai recente articole de Actualitate