liberinteleorman.ro

Judecătorii nu i-au mutat dosarul lui Dragnea la o instanță mai permisivă

4 noiembrie 2021

Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins, joi, cererea formulată de Liviu Dragnea de a strămuta dosarul privind vizita în SUA la o altă instanță.

„Respins fond – Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul DRAGNEA LIVIU NICOLAE, de strămutare a cauzei care face obiectul dosarului nr. 14451/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București Sectia I Penală. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., dispune avansarea, din fondurile Ministerului Justitiei, către Baroul Bucuresti, a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în soluționarea cererii.

În baza art. 275 alin.2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în solutionarea cererii. Definitivă. Pronuntată în ședință publică, azi, 04.11.2021”, se arată în minuta instanței.

Reamintim că Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată pe 17 mai pe Liviu Dragnea, acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita făcută în ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia inaugurării președintelui SUA de la acel moment, Donald Trump, potrivit unui comunicat de presă.

Procurorii DNA îl acuză pe Dragnea că ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru el și pentru PSD, în schimbul cărora a încercat să influențeze premierul și alți miniștri din guvernele PSD pentru a-l ajuta pe acesta. Foloasele necuvenite ar fi vizita la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump și servicii de lobby.

Liviu Dragnea este un obișnuit al strămutărilor de procese. El a ieșit din închisoare după ce a strămutat procesul la o instanță permisivă – Tribunalul Giurgiu, care a admis cererea sa de eliberare condiționată.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Accident mortal la Roșiorii de Vede: două persoane și-au pierdut viața

Următorul articol

Dragnea a pierdut la CEDO și acuză o conspirație: „Sunt mulți cei ce vor să fiu redus la tăcere”

Cele mai recente articole de Justitie