Judecătorii din Teleorman își suspendă activitatea de dragul pensiilor speciale

în Actualitatea politică/Administratie

Când legile justiției erau masacrate de pesediști, judecătorii din Teleorman priveau, fără pic de solidaritate, la colegii lor din restul țării care ieșeau pe scările tribunalelor și strigau că interferențele politice în justiție sunt inacceptabile. La un singur aspect par să reacționeze, însă, și ai noștri: la bani. Punerea sub semnul întrebării a pensiilor speciale îi sperie pe magistrații teleormăneni mai mult decât i-a speriat vreodată sporirea drepturilor infractorilor, așa că au luat decizia să fie, de data asta, solidari. Și, în consecință, începând de luni, 27 ianuarie, Tribunalul Teleorman își suspendă activitatea de judecată, singurele cauze pentru care “oamenii dreptății” se vor mai prezenta la datorie fiind cele urgente.

Potrivit unui comunicat afișat pe site-ul Tribunalului Teleorman, decizia e luată de pe 23 ianuarie, în semn de solidaritate cu protestul personalului auxiliar.

Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Teleorman, întrunită în şedinţa din 23.01.2020, la convocarea Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: – a hotărât suplimentarea ordinii de zi şisuspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, începând cu data de 27.01.2020, precum şi solidarizarea cu protestul personalului auxiliar, până la revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor şi personalului auxiliar.   – se arată în comunicat.

E drept că situația pensiilor speciale poate fi privită și din perspectiva judecătorilor de bună credință, dar și a altor categorii socio-profesionale, care merită realmente un tratament preferențial după pensionare. Dar solidaritatea manifestată doar atunci când vine vorba de bani e o chestiune subțire și tristă, pe care o vom trata cu aceeași indiferență cu care au tratat magistrații din Teleorman măcelărirea legilor justiției în favoarea infractorilor din politică. Pentru că, nu-i așa, când vine vorba de dreptate, trebuie să fim legați la ochi.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

9 Comments

  1. Pai numai Danilet are voie sa protesteze :))) Ipocrizia deontologilor de dreapta e sublima… P.S A nu se intelege ca sunt de acord cu protestele de orice fel ale magistratilor care ar trebui sa si vada de treaba lor..

  2. Si nu mai vorbiti de legile justitiei ca habar n-aveti de ce scrie acolo si cum influenteaza justitia…Va astept la o discutie despre aceste legi pe articole 🙂

        • stimati tovarasi !
          atata timp cat ti-ai ales o meserie, ti-0 asumi cu bune si rele…
          personal, in judecatoria Alexandria si tribunalul Teleorman am pierdut un proces si am fost executat silit, PE BAZA UNUI TABEL CU DATE SI SEMNATURI FALSE (care va fi trimis procurorului general, csm, etc pentru examinarea probelor)….TABEL PE CARE TOTI L-AU LUAT DE BUN, CU TOATE CA AM SPUS CA ESTE UN FALS….SI AVEAM PROBELE…AFURISITA DE JUDECATOARE NU M-A BAGAT IN SEAMA DE PARCA ERAM UN CACAT IN FATA EI, BLESTEMATA…
          cel care a *castigat procesul* = psd-ist…..eu îi dau dracu cu psd-ul lor de banditi….
          mai vreti ceva ?????
          EU SI ALTE MILIOANE CA MINE AM MUNCIT 35-40-42 DE ANI SI AVEM O PENSIE DE 990-1300-1400 LEI….
          VREM SI NOI *PENSII SPECIALE*.
          NI SE CUVINE. AM FOST TESA SI FUNCTIONAR PUBLIC-DESI ASTA NU CONTEAZA….
          MINERII CE PENSIE TREBUIE SA AIBA ??????
          ATUNCI CAND UN CONSILIER, PRIMAR, șPARLAMENTAR, JUDECATOR, GREFIER, ETC. VA VENI IN FATA ROMANILOR SI VA FACE DOVADA CA UNUL DINTRE NOI I-A PUS PISTOLUL LA TAMPLA SI VIATA I-A FOST PUSA IN PERICOL DACA NU *CANDIDEAZA*, ATUNCI VOM IESI TOTI IN STRADA SI VOM CERE *PENSII SPECIALE* PENTRU MINCINOSI=NU FAC NIMIC DIN CE PROMIT, HOTI, SPAGARI….
          TOTI SI-AU ASUMAT ACELE LOCURI DE MUNCA…
          DE CE VOR SI *PENSII SPECIALE*, NERUSINATII ?????
          NOI ASTEPTAM ANI DE ZILE SA CUMULAM PENSIA PENTRU A ECHIVALA PENSIA LUATA DE UN ASTFEL DE HOT INTRO LUNA ??????????????
          DE CE ?
          PENTRU CE ?
          UNII STAU PE LA LOCUL DE MUNCA NISTE ORE CU PRIVIREA PE CEAS, PE WTSAPP, PE F.BOOK…. DAR VOR *PENSII SPECIALE* !!??
          CAT SA-I MAI SUPORTAM PE HOTII ASTIA??????
          LUATI PENSIE PENTRU CAT ATI CONTRIBUIT !
          ALTFEL NE REVOLTAM SI NU VA FI BINE.
          VA VOM TRATA CA PE HOTI, CACI ASTA SUNTETI ATATA TIMP CAT NE FURATI MUNCA NOASTRA.

  3. Din pacate inca exista multa coruptie, inclusiv pe linie politica la Tribunalul Teleorman. Mai ales din partea judecatorilor care au sotii sau fratii avocati. ei fac cele mai multe afaceri in justitie si pe sume mari. Nu cred ca le pasa de pensie prea mult.

  4. se vede…ca le pasa….
    LA ASTIA MORI CU DREPTATEA IN BRATE PENTRU CA AM STAT CUMINTI NU I-AM PEDEPSIT NOI, CEI BATJOCORITI DE EI…
    PENTRU NOI EXISTA LEGE SI O RESPECTAM.
    EI SUNT PRIMII CARE INCALCA JURAMANTUL, LEGILE…
    SI CREDETI CA O FAC FARA SPAGA ??????
    DE UNDE BANI PENTRU MASINILE CELE MAI SCUMPE, VILE AICI SI IN STATIUNI, CONCEDII IN STATIUNILE CELE MAI SCUMPE, IAHTURI, PETRECERI GRANDIOASE,
    ETC., ETC. ?????
    TOTI STIM ASTEA, DAR ÎI LASAM SA NE BATJOCOREASCA MEREU ?????

    PENTRU SOLUTIILE IMPOTRIVA ADEVARULUI CUM PLATESC EI ??????

    IN FATA CUI RASPUND ????
    *IN FATA LUI DUMNEZEU* ?
    ZAU ?

Lasă un răspuns la Mitica Popescu Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*