Monica Vasilescu
Ion Pena a existat în perioada interbelicǎ. Poet și epigramist, publicat și apreciat în acei ani, a devenit un necunoscut astǎzi. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani. În zilele nostre, Ion Pena este adus în actualitate de către o rudă a sa, care, de când a descoperit scrierile sale, a făcut un scop din readucerea la lumină a celui care a scris poeme antibolșevice.
”Deși a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentǎri în „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Naționalǎ a României” și „Arhivele Naționale ale României – filiala Alexandria”, aveam sǎ descopǎr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatăl mamei mele. Sunt lucruri puțin știute. Pentru mine, aducerea la lumină a vieții dramatice și a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existenței mele începând din aprilie 2014, când am început să dau din nou din aripi. Ei bine, da, chiar și mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totalǎ și apoi au înghițit cheia. Nu le-a scǎpat aproape nimic. Pânǎ în 2000 nu s-a știut mai nimic de el. Doar epigramiștii seniori își mai aminteau epigramele lui Pena”, am aflat de la Marin Scarlat.
Revenind la autor, Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei, etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în „Fondul special – interzise” între 1945-1989. Ion Pena s-a nǎscut pe 25 august 1911 într-o familie de țǎrani agricultori din comuna Belitori (azi, Troianul) județul Teleorman, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chirițǎ (Firicǎ) Pena (1888 – 1963) și Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971).
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.
Anti-bolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista „Păcală”, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română/Râvnește hidra bolșevică/Nesățioasă și păgână,/Ia și o armă, că nu strică!”
