liberinteleorman.ro

Învățământul teleormănean, în colaps! Teleormanul ocupă locul al doilea în topul rușinii naționale, după evaluarea elevilor

Evaluarea Națională arată, din nou, rezultatele dezastruoase ale celor care conduc învățământul în județul Teleorman. Numai jumătate dintre elevii teleormăneni înscriși la examinare au reușit să obțină note peste 5, singurii care ne pot contesta „supremația” în topul rușinii fiind giurgiuvenii, situați la doar câteva procente mai jos. Cu toate acestea, rezultatul obținut de învățământul teleormănean cu prilejul Evaluării Naționale nu ne miră deloc. Nu este primul an în care se întâmplă să ne situăm în fruntea topului rușinii și nu este, în niciun caz, primul an în care nimeni nu-și va asuma responsabilitatea pentru această situație. Valeria Gherghe, inspectorul școlar general, zisă și „generăleasa” (după cum se cuvinte într-un județ cu atâta „educație”) n-a găsit până acum niciodată de cuviință să iasă public și să explice de ce cadrele didactice din Teleorman nu reușesc să insufle elevilor dragostea de carte. În ciuda acestei atitudini de iresponsabilitate, Valeria Gherghe este neclintită de pe scaunul de șef al învățământului teleormănean, scaun obținut mai curând în virtutea bunelor relații cu finul lui Dragnea, și nu în legătură cu faptul că ar fi demonstrat vreodată că este un bun manager.

Valeria Gherghe, alături de președintele Consiliului Județean Teleorman

Înaintea contestațiilor, vorbim despre 58% de elevi teleormăneni care au reușit să obțină note peste 5 la Evaluarea Națională. La Cluj, de exemplu, această „performanță” a fost atinsă de peste 87% dintre elevii înscriși la examinare. De ce facem o astfel de comparație? În primul rând, considerăm că ea demonstrează faptul că în Teleorman, subdezvoltarea are o legătură strânsă cu interesul autorităților de a ține până și tinerele generații în întuneric și incultură, pentru ca masele să nu poată avea pretenții. În al doilea rând, comparația îi poate fi utilă doamnei „generălese”, care ar putea, măcar acum, să iasă public si să explice în ce fel a încercat ea și armata de inspectori școlari bine plătiți din subordine să ofere copiilor Teleormanului șansa la un viitor mai bun și dragostea de carte. Despre asumarea răspunderii în această situație nici nu are sens să visăm. Încremeniți pe fotoliile lor de inspectori și directori, acești oameni ai sistemului n-au capacitatea de a înțelege ei înșiși cât rău au făcut și fac în continuare județului Teleorman.

Advertisement

2 Comments

Dă-i un răspuns lui Iulian Chivu Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Nicușor Grigore, șeful de sindicat de la Koyo, a câștigat drepturile pentru jumătate din salariații fabricii

Următorul articol

Dezvoltare interculturală între Alexandria și Ruse prin proiectul “Da Cultură… Nu Tastatură”

Cele mai recente articole de Actualitatea politică