Carmen Dumitrescu
Liviu Dragnea – “Vinovatul de serviciu”
Lui Liviu Dragnea i-am dedicat zeci de editoriale și numeroase articole. Evident că mulți au interpretat în mod eronat înverșunarea împotriva celui care a fost, până la urmă, adevăratul artizan al demersului nostru jurnalistic. Nu, a nu se înțelege că ziarul a fost croit în așa fel încât să nu i se potrivească de nicio culoare lui Dragnea, dar fără el, probabil că nu s-ar fi întrunit condițiile necesare existenței noastre. Așa că, într-un fel, lui Liviu Dragnea îi datorăm faptul că avem despre cine scrie, căci el a fost, cu siguranță, personajul care ne-a oferit cele mai multe surse de inspirație. De la declarații pe care nu ni le-ar putea scoate nimeni din cap, chiar dacă ar folosi forcepsul, până la manifestări periculoase și amenințătoare, noi am găsit în Liviu Dragnea un motiv bun de a scrie. Poate vă întrebați dacă, de-a lungul existenței publicației noastre, acesta a încercat în vreun fel să ne schimbe punctul de vedere sau să ne explice vreodată în ce fel l-am tratat nedrept. Ei bine, în mod direct, Liviu Dragnea nu a considerat că merităm atenția lui. Desigur, ne-a bârfit pe la ședințele partidului și a dat interdicție unor pesediști cu scaun la cap să aibă vreun tip de dialog cu noi. Dar, în ciuda faptului că i-am fost cei mai severi dintre critici, acesta n-a simțit nevoia să clarifice niciun subiect care l-a vizat în mod direct, deși se proclamă încă “vinovatul de serviciu, ori de câte ori i se oferă ocazia. În ceea ce ne privește, noi am încercat să-l analizăm cu obiectivitate și să punem cap la cap lucrurile pe care le știam de la un întreg județ îngenunchiat, pentru a trage concluziile corecte. Și acum, când fața personajului devine din ce în ce mai clară pentru o lume întreagă, noi ne putem declara mulțumite de faptul că am văzut, înaintea tuturor celorlalți, chipul hidos al unui politician care s-a uitat pe sine, transformându-se într-un produs periculos pentru o societate care se vrea democratică. Și luptându-ne cu Liviu Dragnea, noi am simțit că luptăm în numele democrației. Am avut dreptate. Din păcate… Așa că îl păstrăm pe Liviu Dragnea vinovat de serviciu, până în ziua în care porțile vreunei pușcării se vor deschide largi pentru a-l primi, în toată grandomania lui.
Edi Oprea – “Cascadorul râsului”
Un alt personaj căruia i-am alocat prea mult spațiu în paginile ziarului nostru este fostul viceprimar al Alexandriei, Edi Oprea. În cazul lui, trebuie s-o recunoaștem, plăcerea scrisului a venit dintr-o combinație minunată între revolta de a vedea oameni mici în funcții mari și comedia pe care personajul ne-a oferit-o în mod gratuit, în repetate rânduri. Practic, despre Edi Oprea nu poți scrie altfel decât cu plăcere. De aceea, l-am și făcut vedetă fără drept de apel, căci nu întâlnești în fiecare zi asemenea elemente de decor pe scena politică. Fostul viceprimar nu e, în esență, un om lipsit de calități, dar el n-a înțeles niciodată că e mai bine să taci și să nu fii înțeles decât să vorbești și să spulberi îndoielile. În plus, Edi Oprea nu s-a mulțumit cu vorbitul. El a fost atât de ambițios, încât s-a încăpățânat să ne și scrie. Și nu o dată ne-a demonstrat că o greșeală uriașă e aceea de a te sui pe un scaun mai înalt decât ți-a fost cartea de gramatică. Din fericire, Edi Oprea nu ne-a ridicat prea multe probleme, făcând parte din acea categorie de oameni care preferă să nu se complice. Desigur, ne-a amenințat și el, în buna tradiție a politicii teleormănene, dar pe noi nu ne-a speriat prea tare. Și dacă n-a simțit miros de sânge, Edi Oprea și-a văzut mai departe de drumul lui prin partide. L-am lăsat și noi să se desfășoare, bucurându-ne că avem parte de personaje care să ne fascineze prin oportunismul lor, în timp ce își imaginează că sunt curate ca lacrima și că ascensiunea lor a fost determinată doar de meritele personale. Pe de altă parte, ne-a părut rău că nu i-am știut cânta în strună, declarând cu emfază că știe să scrie și să citească. Dar noi nu obișnuim să mințim în chestiuni atât de importante precum gramatica limbii române.
Rodica Miloș – “Ceaușeasca procesomană”
Pe fosta șefă a DGASPC Teleorman am făcut-o vedetă, că am aflat că persoana care îi luase la acea vreme locul Floricăi Alesu se comporta cu angajații mai rău decât stăpânii de sclavi. Evident că am luat partea celor mai slabi, ajungând astfel s-o supărăm atât de tare pe Rodica Miloș, încât aceasta n-a mai văzut altă cale de remediere a situației decât acțiunea în instanță. Motivul? O botezasem “Ceaușeasca”, în ideea în care consideram noi că are destule puncte comune cu soția dictatorului. Dar după ce s-a încheiat procesul, Rodica Miloș a considerat nedrept verdictul judecătorului, făcând apel. În apel, n-a mai fost nevoie să ne luptăm prea tare cu ea, pentru că deja se luptau procurorii DNA pe alte fronturi, așa că am câștigat repede, căci numai inocența nu părea să fie de partea doamnei. A fost, totuși, un inocent în sala de tribunal, căci Rodica Miloș s-a gândit să sensibilizeze justiția, chemând-o la bară pe o prietenă de-a fiicei sale, care, la cei 18 ani ai ei, nici nu înțelegea care e obiectul litigiului. Chestiunea s-a încheiat în favoarea noastră, căci, oricâte păcate am fi bifat până acum, nedreptatea nu s-a înscris în rândul lor, însă nici până în zilele noastre, “Ceaușeasca” nu și-a achitat integral datoria față de noi, constând în cheltuieli de judecată. Căci așa e la noi: târăști presa prin tribunale și, după ce ți se spune că ai pus lumea pe drumuri fără motiv, nu mai faci o prioritate din a te comporta cinstit. Deși, teoretic, cinstea e motivul care te-a mânat în luptă. În prezent, “Ceaușeasca” e ocupată pe la DNA și noi încă scriem. Poate că de aceea ne-am și păstrat convingerea că, deși adevărul are obiceiul de a sta undeva la mijloc, el a rămas în mod constant de partea noastră.
