Carmen Dumitrescu
Cei care au fost în Piața Victoriei pentru a striga în numele normalității îl cunosc cu siguranță pe Niculae Rădulescu Dobrogea. Nepot al lui Constantin Noica, dar și un foarte activ luptător civic, el a avut de-a lungul vieții sale cauze grele și scopuri profund altruiste. Protejarea naturii, afirmarea dreptului la liberă exprimare și întărirea democrației sunt doar câteva dintre luptele care i-au tulburat zilele acestui om de o eleganță ruptă, parcă, din alt secol.
Sunt peste 700 de zile de când Niculae Rădulescu Dobrogea își petrece timpul său prețios în Piața Victoriei și oferă fiecărei zile câte un dar foarte personal, rupt efectiv, din fibra ființei lui: câte o epigramă care se vrea a fi o poză a momentului, o imortalizare a suferinței, o sintetizare a durerii unui român care speră în fiecare secundă a vieții lui că e posibilă și o altfel de Românie…
De Teleorman îl mai leagă încă multe, rădăcinile familiei Noica aflându-se în județul pe nedrept atribuit lui Dragnea. De aceea, l-am provocat la o discuție exclusivă despre curajul de a lupta pentru drepturi, despre amintirea lui Constantin Noica, atât de puțin dezbătută în Teleorman și despre teatrul de păpuși plecate din acest județ pentru a face jocurile „păpușarului” Liviu Dragnea. Concluziile la care am ajuns împreună pot fi urmărite în cadrul materialului video de mai jos.