INTERVIU EXCLUSIV. Cristi Danileț: “Frica este incompatibilă cu magistratura. Cine simte frică, acela nu este un magistrat, ci un funcționar…”

în Actualitatea politică/Justitie

Carmen Dumitrescu

Cristi Danileț este unul dintre judecătorii curajoși din România, care a avut și continuă să aibă parte de numeroase presiuni doar pentru că își spune deschis și liber punctul de vedere. De la începutul acestui an, Danileț este investigat pentru postări pe rețelele de socializare, pentru afirmații și interviuri, însă continuă să lupte pentru ceea ce crede el că e corect. Mai nou, mai mulți președinți de tribunale din țară, între care se numără și președintele Tribunalului Teleorman, Perică Gudac, s-au dezis printr-o scrisoare adresată CSM de protestul în stradă al magistraților, demonstrând astfel un grad de servilism care n-ar trebui să aibă vreo legătură cu felul de a fi al unui magistrat. Și dacă atitudinea lui Danileț e atipică, mai atipică e frica în cazul alor judecători din țară, care preferă să tacă și să se supună unui sistem politic, al cărui principal obiectiv a devenit subjugarea Justiției. Pentru că în Teleorman n-am găsit niciun judecător curajos, am căutat unul la Cluj. Și l-am întrebat despre curaj, despre puterea de a face față presiunilor și despre lupta pentru principii. Am primit răspunsuri directe, care ar trebui să fie citite cu un ochi limpede și de către magistrații din Teleorman. Poate astfel, văzând că se poate, vor încerca și ei să-și ridice capul și, mai ales, glasul.

Reporter: Acest protest al magistraților, care are deja câteva săptămâni, nu face parte chiar dintr-un firesc al lucrurilor. Ați putea să explicați de ce e atât de gravă situația justiției, încât a fost necesar să se recurgă la asta?

Cristi Danileț: Protestul este, de fapt, o ultimă formă de reacție a magistraților, după ce s-a încercat un dialog îndelungat și cu Parlamentul, și cu Guvernul în ultimii doi ani de zile. Eu cred că actuala criză a început odată cu Ordonanța 13 din 2017, care a apărut într-o noapte, fără consultarea magistraților, și care prevedea modificări de esență ale Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Apoi a urmat o declarație halucinantă a ministrului justiției care anunța o nouă reformă a justiției pe care nu și-o dorea nimeni și în legătură cu care n-am fost consultați. În fine, totul a culminat cu modificările Legilor Justiției de anul trecut. Pentru noi a fost evident că se încearcă prin intermediul acestor modificări o  schimbare a structurii după care funcționează justiția și nu am simțit că acele reglementări pot să asigure independența justiției. Acele modificări au fost și criticate intens de autoritățile europene, ceea ce ne-a format convingerea că se întâmplă ceva dubios în procesul legislativ. Așadar, noi am participat la procedura de modificare a legilor, ne-am opus în permanență, avizul CSM n-a fost luat în considerare, anumite asociații ale magistraților, total nereprezentative, au fost chemate în mod regulat la Parlament și prezentate drept susținătoare ale acestor modificări, noi ceilalți, n-am fost băgați în seamă. Dar din momentul modificărilor au apărut permanent ordonanțe de urgență ale Guvernului de modificare a modificărilor, ceea ce este de-a dreptul halucinant. Și atunci am zis că trebuie să se ajungă la o formă mult mai fermă și ne-am gândit la mai multe forme de protest, mergând de la banderole albe până la a ieși pe treptele tribunalelor. Este într-adevăr o chestiune fără precedent în justiția română. S-a mai întâmplat în 2009, când magistrații au ieșit, dar mai mult pe chestiuni legate de salarii și dotarea instanțelor. Acum este o reacție lăudabilă pentru că magistrații protestează cu privire la modificări legislative aduse de celelalte puteri ale statului. Deci nu-și revendică propriile drepturi, ci atenționează publicul asupra unor încălcări de neacceptat ale independenței justiției.

R: Credeți că unui magistrat îi trebuie curaj să se ridice în vremurile astea și să-și exprime revolta?

C.D.: Prin definiție, un magistrat ar trebui să aibă curaj. Din păcate, realitatea ne arată că această calitate nu este foarte răspândită în sistem, după cum nu este foarte răspândită în România. Pentru că e o moștenire grea a comunismului: frica. Așa se conduc sistemele, țările. Inclusiv justiția s-a condus ani de zile prin frică. Frică față de cel care îți poate trage la un moment dat scaunul de sub tine. Așa a fost și în justiția română. Astăzi, însă, judecătorilor li se recunoaște la nivel internațional libertatea de exprimare. Toate drepturile pe care un cetățean obișnuit le are le au și magistrații. Noi avem niște restricții legate de activități politice, economice sau aceea de a comenta dosare pe rol. În rest, avem exact aceleași drepturi ca orice cetățean și, prin urmare, și aceleași forme de manifestare. Ne este interzisă greva, e adevărat, dar proteste avem voie să facem. Protestul de acum e bazat pe revendicări de principiu: respectați separația puterilor în stat, respectați independența justiției, renunțați la secții de investigare a magistraților. E vorba de chestiuni de principiu.

R: Și, deși spuneți că drepturile sunt aceleași ca și ale cetățenilor, nu văd magistrați în Teleorman, de exemplu, care să aibă curajul ăsta. Și de asta întreb dacă e nevoie să fii curajos, tu, ca individ?

C.D.: Exercițiul civic nu-l avem. Noi, ca magistrați. Noi suntem obișnuiți să împărțim dreptatea, dar atunci când vine vorba de a ne cere noi înșine drepturile avem mari probleme să ne manifestăm. Nu știm cum s-o facem. Și pentru noi este un exercițiu acest protest. Sunt unii magistrați care nu sunt interesați, nu vor să se amestece. Alții au fost amenințați. Iată, sunt președinți de tribunale care semnează comunicate cu privire la protest, alții dialoghează. Este evident că nu putem fi toți la fel de curajoși, dar eu sper ca atitudinea asta, de apărare a independenței justiției, să se multiplice și la ceilalți judecători. Și nu doar Teleormanul e mort din punctul de vedere al activității civice a judecătorilor. Pentru mine este greu de înțeles acest lucru. Dar nu putem să avem pretenții de la toată lumea. Unii sunt prea tineri, alții vor să iasă la pensie, alții sunt presați pentru ce scriem pe Facebook. Suntem unii anchetați pentru ce scriem pe Facebook.

R: Aici voiam să și ajung. Dumneavoastră, personal, ați avut probleme din cauza faptului că ați fost mai vocal și v-ați asumat de mai multe ori aceste atitudini de revoltă în fața a ceea ce se întâmplă?

C.D.: Da, sunt mai multe investigații declanșate de Inspecția Judiciară. Două s-au finalizat, altele sunt pe drum. Eu consider asta o formă de presiune asupra mea și cred că vor să mă dea drept exemplu negativ în fața altor judecători. De ce vă spun asta? Pentru că atitudinea mea în spațiul public este aceeași din anul 2003. Mi se pare nedrept ca atâția ani de zile să accepți declarații, interviuri și postări pe Facebook ale unui judecător, și acum, de la începutul acestui an să declanșezi săptămânal câte o investigație disciplinară. Lucrul acesta este anormal. În primul rând nu există nicio plângere împotriva mea, toate sunt sesizări din oficiu și, în al doilea rând, judecători care de doi  ani ironizează oameni politici pe conturile de Facebook nu sunt urmăriți. Am deja impresia că suntem aleși și că există o poliție a Facebook-ului care alege oameni pentru a fi investigați. Am criticat întotdeauna, aceste atitudini le-am avut dintotdeauna, dar brusc, din ianuarie anul acesta, săptămânal se deschide câte o investigație. E clar că e ceva necurat.

R: Aceste investigații și presiuni pe care le înfruntați vă determină să faceți pași în spate? Sau ce sentimente și atitudini vă trezesc?

C.D.: Eu continui, pentru că este o chestie de principiu. Să ne înțelegem: eu nu am nimic de câștigat din ieșirile publice. Din contra, iată, aș putea spune că am de pierdut, cel puțin la nivelul imaginii. Dar atâta timp cât eu mă bat pentru o chestiune de principiu, cât timp sunt mii de procurori și judecători care sunt în protest, cum aș putea da eu înapoi de frica unor investigații? Atunci înseamnă că au câștigat. Dacă se închide gura unui judecător, înseamnă că s-a găsit calea să facă pe oricine să tacă. Eu n-am pățit asta pe vremea lui Stănoiu, care a fost cel mai sinistru ministru al justiției, nu mă las blocat acum.

R.: Credeți că atitudinea asta curajoasă a dumneavoastră o să-i determine și pe alți magistrați să devină curajoși? Cum vedeți lucrurile în perspectivă?

C.D.: Știți, astăzi trebuie să ai curaj să fii normal. Normalitatea în justiție înseamnă o pronunțată luptă zilnică pentru drepturi. Este ciudat ca un judecător să aibă pretenția că poate să facă dreptate, dar când e vorba de el și de colegii lui să tacă de frică. Frica este incompatibilă cu magistratura. Cine simte frică, acela nu este un magistrat, ci un funcționar. Eu și alți colegi de-ai mei, hăituiți practic prin tot felul de atacuri, de la cele din mass-media până la cele prin Inspecția Judiciară, sper să folosim drept exemplu pentru alți colegi mai reținuți. E drepturi că nu toți pot avea atitudini radicale, cum recunosc că am eu. Dar eu am și un exercițiu mediatic de mai multă vreme. Poate că unii colegi sunt mai reținuți cu privire la metoda aleasă, dar cu siguranță ei trebuie să creadă în valorile acestea: independență, dreptate, adevăr, democrație și separația puterilor în stat. În jurul acestor valori, europene până la urmă, se croiește un sistem adevărat de justiție. Altfel suntem într-un simulacru.