Monica Vasilescu
Alexăndrenii și nu numai s-au bucurat, duminică seara, de prezența îndrăgitei trupe de muzică pop-rock-Pact by Leo Iorga & Adrian Ordean, prezentă în municipiul nostru prin prisma spectacolelor derulate sub egida “Toamnă teleormăneană”. Timp de un ceas, Leo Iorga – solist vocal, Adrian Ordean – chitară, Alex Ardelean – chitară, Marian Lacke Mihăilescu – bass & vocal, Cătălin Dalvarea – tobe și-au încântat fanii veniți în număr mare pentru a-i asculta interpretând consacratele lor cântece.
Așezat pe un scaun, fostul lider vocal al grupului Compact a readus în fața alexăndrenilor, pe scena din fața Casei de Cultură, hituri precum: “Trenul pierdut”, Să te gândeşti la mine”, “După ani şi ani”, dar şi altele noi, cum ar fi “Mă voi întoarce acasă” (Scrisoare) etc. La finalul spectacolului, Leo Iorga a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate ziarului ”Liber în Teleorman”. Artistul a vorbit deschis despre primele impresii după concert, despre proiectul muzical actual, despre starea sa de sănătate, dar și despre disensiunile legate de asocierea noii sale formaţii cu aceea în care a activat înainte – Compact.
Reporter: Cum vi s-a părut publicul din Alexandria? Cum v-aţi simţit aici?
Leo Iorga: Interesant este că, deşi s-a lăsat frigul toamnei, lumea a stat, a cântat împreună cu noi. Asta este, de fapt, încă o dovadă că cel mai important judecător al formaţiei este publicul. Iar atunci, câtă vreme el îndură, sufletele se încălzesc şi apare comunicarea, apar vibraţiile alea care rezonează. În mod deosebit, Alexandria ştie să răspundă aşa cum îi transmiţi, aşa cum simte.
R.: Veniţi mai des în ultima vreme la Alexandria…
L.I.: Da, aşa s-a nimerit. Ani de zile am lipsit de pe scenele Alexandriei, dar acum se vede că le prieşte oamenilor de aici muzica noastră. În Alexandria, am cântat în urmă cu vreo şase luni, chiar înainte de a suferi o intervenţie pe creier.
R.: Vorbeaţi pe scenă despre primul album al Trupei Pact by Leo Iorga. În ce stadiu se află?
L.I.: El deja a fost imprimat. Imediat după constituirea trupei, eu şi Adi Ordean, în unanimitate, am hotărât să ne numim Pact, fără afront la Compact, unde am cântat noi cândva.
R.: Se produce o confuzie des…
L.I.: Da, şi acum lumea ne identifică de acolo. Ne-a şi dat cineva în judecată pe chestia asta, dar eu spun că am fost acolo şi, indiferent câte piedici s-ar pune, ăia nouă ani, cât au fost acolo, au marcat istoria grupului respectiv, iar noi am păstrat perioada pe care am făcurit-o atunci şi în prezent. Adică, acel stil de pop-rock, rock aristocrat. Este important că lumea identifică faţa, chiar dacă părul e mai scurt, deocamdată (râde). Multă lume ştie deja ce e Pact şi ce este Compact. Fiecare are loc sub soare, nu-i nevoie de atâta ură sau, ştiu eu, nu e neapărat ură, poate lipsă de iubire (râde).
R.: Cum vă merge cu trupa? Aveţi doi ani de la înfiinţare…
L.I.: Ani foarte grei, pentru că este foarte dificil să impui pe piaţă un nume nou, chiar dacă ai o carieră în spate sau un nume. Se face totul pas cu pas, am avut foarte multe concerte, am pus accent pe faptul de a apărea cât mai mult în locuri publice în aceşti doi ani, astfel încât lumea să ştie. Cu nişte sacrificii se fac chestiile astea, inclusiv paramediacale, pentru că eu am nişte interdicţii până la un punct.
R.: Apropo de asta, cum vă simţiţi?
L.I.: Bine. Mulţumesc lui Dumnezeu! Este genul de afecţiune care, din păcate, se împrăştie. Acum mă duc la analize, aşa e mersul…
R.: Cu toate astea, am observat că daţi totul pe scenă, nu prea vă menajaţi.
L.I.: Da, pentru că asta îmi este menirea. Mai devreme am fost la o bisericuţă aici, construită sub pământ. Nu ştiu dacă aţi auzit de ea…
R.: Biserica “Sfântul Ioan cel Milostiv”? La părintele Alexandru?
L.I.: Da. Am fost la dânsul înainte să vin aici şi m-a impresionat. Eu cred că de acolo de sus cineva îţi îndrumă paşii într-un fel sau altul. Dacă mai e nevoie să stai… stai. Pentru că ai o misiune de îndeplinit până la capăt şi cu greutăţi, şi cu bucurii, aşa cum e viaţa tuturor.
Revenind la materialul imprimat, chiar după ce s-a constituit trupa, a fost aşa, ca un har divin în sufletul lui Adrian Ordan, pentru că nu poţi da o comandă: compune-mi o piesă… şi atunci el a scos piese pe bandă rulantă. Le-am imprimat pe toate şi erau atât de multe, încât era material pentru două albume. Urmează să apărem cu cel de-al doilea album, dar probabil la anul.
R.: Cum se numeşte albumul şi unde poate fi găsit?
L.I.: Se numeşte “Numărul unu” şi poate fi găsit în reţelele Petrom şi la magazinele de specialitate. Trebuie luat ca o înţelegere, este o înţelegere între Adrian Ordean şi mine, asta înseamnă Pact. Materialul rămas de la imprimări a fost echilibrat în aşa manieră încât să poată constitui un al doilea album, la care vom mai adăuga câteva cântece noi. Şi “Scrisoare”, cel pe care l-aţi auzit în seara aceasta. Pe ambele materiale discografice vor fi trei hituri, piese vechi, compuse de Adi şi lansate strict cu vocea mea, să nu mai existe niciun fel de confuzie. Noi, oricum, încercăm să clarificăm lucrurile, nu să le încurcăm. Bucuria mare este că trupa câştigă teren, în sensul box office-ului şi al locului în inimile românilor. Mai mare este bucuria că lumea este atrasă de muzică bună şi taxează când se întâmplă lucruri nefăcute.
R.: Mai are loc muzica bună în industria actuală?
L.I.: Absolut! Cel puţin noi, ca şi sector profesional artistic, avem calea noastră. Ne-am şi păstrat-o de 20 şi ceva de ani şi nu poţi modifica aşa… de la o zi la alta.
R.: Aveţi nostalgii legate de perioada Compact?
L.I.: Sigur că da. Rămân lucrurile frumoase întotdeauna. Aşa e setat omul, de acolo de sus, să rămână cu lucrurile frumoase. De altfel, viaţa este un conglomerat de evenimente, la fiecare se întâmplă căderi şi ridicări.
R.: Cu Paul Ciuci mai aveţi vreo relaţie?
L.I.: Niciodată! A fost o relaţie de parteneri de istorie. Am făcut împreună istoria unui grup, în niciun caz nu este scrisă numai de el sau doar de cineva. Nimeni nu-i contestă meritele. El a părăsit trupa, eu am venit invitat, nu am venit cu barca pe Mureş, şi am preluat ca atare, venind şi cu ceva nou. Cu mare bucurie le-am cântat piesele ani de zile, substituindu-le de-a lungul timpului cu cele noi, pentru că am considerat că hiturile rămân nemuritoare oricum, dar trebuie să te prezinţi pe piaţă şi cu ceva nou, aşa cum facem şi acum. Dacă omul pleacă acasă cu un refren nou în cap, înseamnă că ai făcut ceva în seara aia.
