Monica Vasilescu
Să fii din Teleorman și să-ți arăți, prin orice mijloc public, revolta față de ceea ce tu consideri nedreptăți este o dovadă de curaj, dar și de conștientizare a valorilor din dotare. Carmen Gane este un medic din Teleorman și nu face parte din categoria celor care pun batista pe țambal pentru a asculta muzica altora. Cu toate că, potrivit meseriei, ar trebui să vorbească mai mult despre confruntările pe care le are în sistemul medical sau despre întâmplările din domeniul său de activitate, Carmen Gane își canalizează atitudinea spre a rezista în numele unui crez comun, având luciditatea că răul câştigă dacă oamenii buni nu fac nimic. A ieșit în stradă, a refuzat să doarmă somnul conștiinței și își dorește ca românul și teleormăneanul, în mod aparte, să fie cu ochii pe libertatea din colivia invizibilă în care este închis. Și pentru că nicio opinie argumentată nu poate fi uitată ușor de aceia care știu cât de greu este să te revolți în județul roșu, am avut curiozitatea să întrebăm un om care nu are așteptări profesionale de la partide ce-l determină în luptă și, într-un interviu acordat ziarului Liber în Teleorman, Carmen Gane ne-a spus povestea plină de năduf pe care o poartă în interior.
Reporter: Spuneți-ne, pentru început, câteva cuvinte despre dumneavoastră…
Carmen Gane: Sunt medic de familie într-un rural teleormănean care moare încet-încet. Am ales să rămân aici din dragoste față de oameni și de meserie. (Știu, cuvintele „dragoste”/”iubire” au căzut în derizoriu de când sunt clamate perfid și fără noimă de un om care-ți zâmbește în față în timp ce te minte). Oamenii erau frumoși și mulți. Îi simțeam fără apărare în fața izolării în care trăiau. Am trăit clipe profesionale înălțătoare prin dramatismul lor. Să faci medicina cu mâinile goale și să salvezi vieți este o satisfacție greu de descris. Am participat și la depănușat însă. Nu-s și nu am fost niciodată membru de partid. Doar pionier (nu era pe atunci Protecția copilului). Numele meu este Gane Carmen. Ruralul poate fi oricare în TR, cred că-s localități mai năpăstuite decât aceasta. Un județ sărac/sărăcit. Cu oameni foarte bogați. Îmi plac jazzul, fado, am avut câteva inclinații artistice-pictură, modelaj în lut, dar asta a trecut. Fotografia, muntele. Urăsc minciuna, iată!
R.: Ce vă determină în lupta cu sistemul?
C.G.: Trăim într-o țară în care ne-am născut. O țară atât de frumoasă, pe care eu am reușit s-o văd parțial și în fugă, în zilele liber-declarate. Nimeni nu are dreptul să aducă o pată cât de mică pe obrazul acestei țări. Cred ca este de la sine înțeles că orice român ar trebui să își respecte țara. Dorința de normalitate mă determină, alergia față de impostură, minciuna, abuzuri, analfabetismul celor care dețin puterea, dispersați prin instituțiile statului, nepotismul, găștile, furtul cu tupeul de a pretinde că nu e furt, bătutul cu pumnul în masă în fața cetățeanului, înrobirea cetățeanului, deturnarea noțiunii de democrație, pervertirea minților tinerilor născuți din oameni parveniți. Speranța că un glas contează. Nu suport să văd o Românie în genunchi, înfricoșată și manipulată, mituită în procent destul de mare.
Falsul interes al partidelor față de „tărișoara noastră”. Se vede cu ochiul liber rezultatul acestui interes: o lume care trăiește cu sute de ani în urmă! Sunt oameni care nu au unde să se angajeze din cauza corupției, sunt oameni care pleacă în străinătate să muncească, statul român nu are locuri de muncă!
R.: Știm că v-ați alăturat protestatarilor din Piața Victoriei. Pentru ce principii ați strigat?
C.G.: Da, am participat doar o seară la proteste. A trebuit să parcurg zeci de kilometri pentru a fi lângă ei în fața Guvernului. Ar fi fost minunat să poți participa în localitățile teleormănene. Cred că Teleormanul, acel Teleorman frumos și cinstit, ar trebui să își impună opinia pentru ca această bucată de țară este a lor, ei muncesc, ei plătesc, democrația trebuie să funcționeze. Fiecare teleormănean să aibă curajul să se ridice!
Am fost prezentă pentru supremația cetățenilor în relația cu aleșii. Cetățenii nu trebuie să impună lucruri penale și nici nu o fac, ei au protestat pașnic pentru democrație. Cine nu se poate adapta acestor realități necesare într-un stat de drept este stringent să plece, nicidecum să perpetueze confuzia cu propria-i ograda! (Nici măcar în ograda ta nu poți să faci ce vrei, poți doar să cultivi, nu să afumi rufele din ograda vecină!)
Candidații la funcții de conducere în partide și în instituțiile cheie ale țării trebuie să știe că aceste locuri, ocupate prin votul oamenilor, nu sunt apoi locurile de unde votantul este umilit, sărăcit, oprimat!
R.: Încă #rezistați
C.G.: Sigur! Așa cum pot, atât cât pot, #rezist! Sunt un om de cuvânt! J
R.: Simțiți că se aude vocea străzii?
C.G.: Da! Protestatarii sunt minunați, sunt o gură de aer pe care am luat-o cam târziu! Cetățenii (unii dintre cetățeni) au datoria morală de a recunoaște că s-au lăsat mituți sau au fost indiferenți față de dreptul de a vota. Pentru cei ca ei țara nu reușește să depășească „tranziția” de la comunism. O țară atât de frumoasă merită să fie locuită sută la sută de oameni responsabili, deci frumoși!
R.: Sunteți un om care-și spune opinia fără rezerve. Nu vă temeți de repercusiuni? Sau… le-ați simțit până acum?
C.G.: Nu am simțit nimic până acum, dar mă aștept la orice! Prefer să fiu țintuită în picioare decât jos!
R.: (Mai) aveți prieteni din ”cealaltă parte a baricadei”?
C.G.: Pentru mine, prietenia este ceva sfânt! Este mai importantă și mai valoroasă decât orice altă relație, chiar de familie. Relațiile de familie se subînțeleg, prietenia este ceva ce se dăruiește între străini. J
Nu am prieteni de cealaltă parte, doar cunoștințe. Am afirmat că numai cine beneficiază material poate fi de cealaltă parte. Pentru mine contează conștiința! Și constiența! J
R.: Cum vedeți dumneavoastră situația politică a țării și cine este ”vinovatul de serviciu”?
C.G.: Nu avem clasă politică interesată de România! Vinovatul este o vinovată: dorința de parvenire a celor care se gândesc ce afacere mai pot și ei să facă aici, ce SRL! Și cum pentru destui oameni este foarte ușor, prin lanțul cumetriilor, să acceadă scaune și scăunașe, de ce nu s-ar așeza pe ele, indiferent dacă au patru clase sau nu? Lăcomia aceasta incomensurabilă a făcut multe victime în atitudinea cetățenilor: unii s-au lăsat mituiți, alții au intrat în „turnul de fideș”, altora puțin le pasă, se mulțumesc cu acest păgubitor „noi suntem prea mici”, fără să știe cât de mari sunt! Deh, frica nu a trecut încă.
R.: Dar a societății actuale?
C.G.: Societatea actuală este clar dezbinată. Iresponsabili politici au afirmat în spațiul public existența pericolului unui război civil. Sau/și „facem și noi protestele noastre”. Cu alte cuvinte, „care pe care” Iată până unde s-a ajuns, iată cine pretinde că vrea să conducă țara!
Am observat că protestele din Piața Victoriei au fost și sunt decente, nu a scuipat nimeni și nici nu a leșinat. Și nici prezența și plata nu s-au cerut. În schimb, la Cotroceni, un Președinte de Țară este huiduit și scuipat! Sincer, nu am înțelegere pentru cei care au regizat și nici pentru cei care și-au vândut posibilul infarct ulterior. Iar în spațiul public, președintele României să fie „îmbrăcat” în uniforma SS este deja peste cota admisă! Și asta pentru că e „neamț”. Cine a propagat asta a jignit pe toți nemții. Este un român care nu are ceafă, gușa și fălcile specifice membrilor unui anumit partid.
R.: În ce țară trăim?
C.G.: Trăim într-o țară nemeritat de trădată!
R.: În ce Românie vă doriți să trăiți?
C.G.: Vreau să traiesc într-o Românie modernă, cu oameni care să dea un examen atunci când solicită un vot, care să fie examinați medical înainte de comisii fără pată. România, cum spuneam, merită să fie trăită, merită să îi întoarcem oxigenul pe care ni-l oferă spațiul natural, îmi doresc o Românie care să ne merite!
