liberinteleorman.ro

Interceptările realizare de SRI în dosarul Tel Drum vor fi menţinute ca probe – Petre Pitiș ceruse eliminarea

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, ca interceptările realizare de SRI în dosarul Tel Drum să fie menţinute ca probe. Este vorba despre cauza în care reprezentanţii firmei Tel Drum – Petre Pitiş şi Mircea Vişan – sunt judecați pentru fraude cu fonduri europene.

La un termen anterior, inculpaţii din acest dosar au solicitat tribunalului eliminarea din materialul probator a interceptărilor realizate de SRI, invocând o decizie a Curţii Constituţionale din februarie 2022, prin care s-a stabilit că nu mai pot fi folosite ca probe mandatele de interceptare pe siguranţă naţională în dosarele de corupţie.

Judecătorii au stabilit că nu poate fi aplicată decizia CCR în acest dosar, deoarece instanţa a dat o hotărâre pe această cerere în ianuarie 2019, care este anterioară deciziei Curţii Constituţionale.

„Constată inaplicabilitatea în prezenta cauză a deciziei 55/2022 a CCR. Respinge solicitarea de excludere din materialul probator a mandatelor de supraveghere tehnică, respectiv a proceselor verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere ce au decurs din punerea în executare a acestora, mandate emise de ICCJ în perioada 2010-2017, deoarece analiza legalităţii acestor mijloace de probă a fost tranşată prin încheierea de cameră preliminară din 11.01.2019, pronunţată în condiţiile art.346 Cod de procedură penală. Cu apel odată cu fondul”, se arată în decizia tribunalului.

De menţionat că a devenit o practică obişnuită ca instanţele din România să dea soluţii de achitare în dosare de mare corupţie prin eliminarea ca probe a interceptărilor realizate de SRI, pe motiv că temeiul legal în baza căruia care au fost emise mandatele a fost declarat neconstituţional de CCR în anul 2017, iar infracţiunile cercetate în aceste dosare nu se referă la siguranţa naţională.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident din cauza unui șofer de tractor beat: O femeie a MURIT

Următorul articol

Contractul uriaș pentru promovare pe bani publici a fost adjudecat: Cine îl promovează pe Drăgușin

Cele mai recente articole de Actualitate