După ce Ziarul Liber în Teleorman a relatat faptul că primarul orașului Zimnicea a organizat o înmormântare cu numeroși participanți în plină pandemie, organele de cercetare penală s-au sesizat. Sau, mai bine zis, au fost sesizate de cititorii ziarului nostru, cărora nu li s-a părut deloc în regulă ca primarul unei localități să-și îngroape o rudă cu alai, riscând astfel viața și sănătatea a zeci de persoane. Momentul este înregistrat cu o cameră de bord a unei mașini, iar informațiile nu au fost până acum infirmate de protagoniști. În consecință, un cititor al ziarului a făcut o sesizare pe această temă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost înregistrată. Ieri, 21 aprilie, sesizarea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea pentru soluționare. Desigur, ne așteptăm ca procurorii din zona respectivă să nu țină cont de faptul că protagonistul sesizării e primar, ci să încerce să vadă situația prin prisma infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, într-o vreme în care orice eroare de acest fel poate determina explozia unui focar de boală. Și Zimnicea chiar nu e orașul care să-și permită un astfel de lux, având în vedere „performanța” spitalului orășenesc.
Așteptăm cu interes și noi ca Parchetul de pe Lângă Judecătoria Zimnicea să răspundă competent acestei sesizări și să ia măsurile care se cuvin în această cauză, agravată de condiția de model în comunitate a celui care a jucat rolul principal în povestea înmormântării ilegale.
Amintim cititorilor noștri că în urmă cu două săptămâni, primarul orașului Zimnicea și-a îngropat o rudă apropiată cu alai în plină pandemie. Deși regulile stării de urgență stipulează ferm că înmormântările nu pot fi organizate cu mai mult de 8 persoane, primarul orașului Zimnicea, Petrică Pîrvu, a chemat pe o mare parte dintre angajații instituției pe care o conduce să participe la ceremonia de îngropare a unei rude apropiate. Privind filmarea realizată cu o cameră de bord, observăm că numărul participanților e mult mai mare de 8, ba chiar bate spre 60 de persoane, și că nu toți sunt rude ale primarului. Ba chiar am putea spune că unii sunt angajați ai instituției pe care acesta o conduce.
Pe rețele de socializare, oamenii și-au exprimat revolta, spunând că au fost șocați să privească pe ferestră desfășurarea unei înmormântări fastuoase în vremuri în care ei nu pot ieși nici măcar la plimbare cu animalele de companie.