Inconștiența unui proprietar de teren a aprins pădurea de la Țigănești

în Administratie

Astăzi, în jurul prânzului, pompierii au fost chemați să intervină la un incendiu produs în localitatea Țigănești, mai multe hectare de miriște și pădure fiind distruse de flăcări. Se pare că în spatele dezastrului a stat inconștiența unui proprietar de teren din zonă, care și-a dat foc la miriște, în ciuda faptului că aprinderea vegetației uscate în mod intenționat este ilegală. Cu sprijinul APIA se va identifica proprietarul terenului alăturat pădurii și acesta va fi sancționat, dar, potrivit celor de la ISU Teleorman, amenzile sunt foarte mici (între 1000 și 2500 lei), astfel că actele inconștiente nu sunt cu adevărat descurajate.

Intervenția pompierilor a fost dificilă, dar ea a contat extrem de mult, pentru că altfel ar fi ars o suprafață considerabilă de pădure. Pompierii militari s-au luptat cu focul ore bune și abia în această seară au anunțat că flăcările au fost învinse în totalitate.

La fața locului au intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Alexandria cu 3 ASAS, 1 cisternă, o motopompă și două echipe de la Ocolul Silvic. S-a acționat până spre seară pentru lichidarea ultimelor focare de la incendiul de vegetație uscată și miriște. Suprafața de pădure afectată este de aproximativ 1,2 hectare.

De asemenea, au ars 4 hectare de miriște și 1 hectar de vegetație uscată. La fața locului au intervenit 18 pompieri, cu două autospeciale de stingere, o autocisternă de 9000 l și o motopompă, SVSU Țigănești cu 1 tractor și 3 oameni, o societate agricolă cu 2 tractoare de mare capacitate și 2 echipe de la Ocolul Silvic. Potrivit departamentului de comunicare al ISU Teleorman, alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție s-a realizat din râul Vedea, cu ajutorul motopompei.

Cazul a intrat în atenția poliției pentru cercetări.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*