În Teleorman există un singur mamograf funcțional. El poate fi găsit în cadrul Centrului Exmed, care pune la dispoziția pacienților și consiliere specializată, astfel încât potențialele bolnave au posibilitatea de a cunoaște proporțiile exacte ale problemei lor, dar și căile de rezolvare. Cu toate acestea, grija teleormănencelor pentru sănătate pare a fi foarte scăzută, pentru că la clinică nu se prezintă decât foarte puține femei, iar numărul celor care ajung acolo din proprie inițiativă este infim. Potrivit medicului radiolog, Ionela Nedelcu, care își desfășoară activitatea acolo, foarte multe dintre paciente ajung la mamografie atunci când starea lor de sănătate este agravată profund și nu se mai poate găsi altă soluție decât intervenția chirurgicală. Am vrut, de aceea, să știm dacă la mijloc este vorba despre costurile unei astfel de analize, însă medicul ne-a spus că prețurile din Alexandria sunt de trei ori mai mici decât cele din București și că o atitudine preventivă ne salvează de multe ori de cheltuieli infinit mai mari. Sau ne poate salva chiar viața: „E adevărat că nu se mai moare așa de mult din cauza cancerului de sân. Și dacă pacienta se prezintă târziu, se poate interveni chirurgical, pentru că și procedurile au evoluat. Dar în mod normal, orice femeie cu vârsta de peste 16 ani trebuie să își facă ecografie anual până la 35 de ani, iar după 35 de ani trebuie să facă mamografie din doi în doi ani, dacă la mamografia anterioară nu a ieșit nimic. Că lumea nu vine e adevărat… Sunt multe care vin și cărora le spun să revină după șase luni și nu mai vin. Sunt multe cărora le spun că au cancer și nu se duc să se opereze, pentru că nu mă cred. Problema cu cancerul e că nu doare. În principiu, orice doare în sân nu e cancer. În momentul în care simți că ai ceva și nu doare trebuie să îți ridice un semn mare de întrebare. Cele care au cazuri de cancer mamar sau ovarian în familie, trebuie să se verifice și mai des, pentru că fondul genetic e esențial. Fluxul de pacienți e foarte mic, cu toate acestea. Nu cred că avem pe săptămână mai mult de 10 mamografii, dar sunt săptămâni în care nici măcar nu putem vorbi despre 10 mamografii. Eu sunt radiolog de doi ani la Exmed și când am început activitatea interesul era și mai scăzut, adică aveam două mamografii eu și două colega, acum avem cinci cu cinci. Și tot mi se pare foarte puțin… Din cele care vin mai mult de jumătate descoperă că au probleme, chiar dacă nu neapărat cancer… Există într-adevăr riscul ca la o mamografie, dacă tumora e foarte mică să nu o vezi, dar nu am întâlnit cazuri. Spun unii care se consideră specialiști că un cancer de dimensiuni mici trebuie lăsat în pace. Nu, eu vă spun că dacă nu se trece repede la extirparea lui, acela va crește și de la el mori. E adevărat că mamografia e iradiantă, dar doza de radiații este mai mică decât în cazul unei radiografii pulmonare, iar lumea își face radiografii pulmonare și la câteva luni. Deci radiațiile nu sunt un risc pentru paciente. Riscul e să nu-și verifice periodic starea de sănătate și să aștepte până în ultima clipă, când șansele de vindecare sunt infime…”
Inconștiență pe toată linia. În Teleorman se fac cel mult 10 mamografii pe săptămână!
Cele mai recente articole de Actualitate
Canicula continuă în Teleorman. Căldura, apa și focul pot transforma o zi de vară într-o situație de urgență
Două avertizări meteorologice consecutive vizează județul Teleorman în următoarele ore, motiv pentru care pompierii militari teleormăneni recomandă populației să trateze cu seriozitate
Ioana Velcea, printre favoritele la titlul de MVP al FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B
Baschetul românesc are din nou motive de mândrie. Ioana-Vanessa Velcea, din Teleorman, se numără printre jucătoarele nominalizate în cursa pentru titlul de MVP
Acuzații de abuz la Bragadiru: lucrări publice pe teren privat
O situație tensionată s-a desfășurat pe strada Biserica Veche din Bragadiru, acolo unde familia unei proprietare în vârstă susține că lucrările la
Chef pe bani publici: 1.000 de euro pentru masa invitaților de Zilele Municipiului Alexandria
Primăria Alexandria face masa mare (din păcate, an de an, doar pentru apropiații PSD). Zilele Alexandriei sunt prilej de chef, joc și
Ciolănești: doi minori, amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale reciproc
IPJ Teleorman a transmis că, având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în care doi copii ar fi fost traumatizați, obligați


