liberinteleorman.ro

Încă un biciclist și-a pierdut viața acroșat de mașină

23 mai 2023

Tot mai mulți bicicliști își pierd viața în accidente rutiere, în Teleorman. Astăzi, o persoană în vârstă de 83 de ani, aflată pe bicicletă, a fost acroșată de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 28 de ani.

În ziua de 23 mai a.c., în jurul orelor 12.00 o femeie în vârstă de 28 de ani din municipiul București în timp ce conducea un autoturism pe DN 51, la ieșire din municipiul Turnu Măgurele către comuna Ciuperceni, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, un bărbat în vârstă de 83 de ani din comuna Ciuperceni, județul Teleorman care se deplasa în aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului a rezultat decesul biciclistului iar conducătoare auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet, a transmis IPJ Teleorman.

Această tragedie reamintește din nou de necesitatea unei atenții sporite acordate siguranței rutiere, în special în cazul bicicliștilor. Este esențială educarea șoferilor cu privire la respectarea drepturilor și priorităților bicicliștilor în trafic. Informarea asupra regulilor rutiere specifice în cazul întâlnirii cu bicicliști și conștientizarea importanței păstrării unei distanțe adecvate pot ajuta la evitarea unor astfel de tragedii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Teleormăneanca Eva Ionescu, în clasamentul WTA la doar 15 ani

Următorul articol

Tabăra Internațională de Pictură în Aer Liber „Nenciulești – 2023″, la ediția a VI-a

Cele mai recente articole de Accident