liberinteleorman.ro

Înalta Curte a motivat sentința în cazul lui Dragnea: condamnarea anterioară și funcția deținută au fost circumstanțe agravante

9 octombrie 2019

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat astăzi publicității motivarea în cazul condamnării lui Liviu Dragnea cu privire la dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Judecătorii explică în cadrul acesteia că Liviu Dragnea a primit condamnarea cu executare pe fondul existenței unor circumstanțe agravante. Una dintre ele este condamnarea precedentă din cazul dosarului Referendumului, iar celalaltă este funcția deținută de Dragnea la momentul comiterii faptelor din dosar. Cu alte cuvinte, fiind președinte al autorității județene și înlesnind încălcarea legii de către directorul unei instituții publice aflate în subordinea sa, acesta a afectat încrederea funcționarilor în raporturile de serviciu. Condamnarea lui Dragnea a fost decisă de un complet format din 5 judecători, dintre care 4 au susținut pedeapsa acordată fostului lider al PSD iar unul ar fi dorit rejudecarea dosarului. Judecătorii își explică astfel decizia în cadrul motivării publicate astăzi:

Astfel, cuantumul pedepsei stabilită de prima instanță inculpatului Dragnea Liviu a fost orientat spre minimul legal, pe de-o parte, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanțele factuale reținute, modalitatea de comitere fiind, prin îndemn, direct, personal, care a dat continut formei de participație a instigării, agravată de calitatea funcției detinută de acesta, respectiv președinte al Consiliului Județean Teleorman, afectându-se încrederea funcționarilor publici în raporturile de serviciu, precum și cele interinstituționale.

În plus, a contat foarte mult în decizie și faptul că Dragnea avea anterior o condamnare de doi ani cu suspendare în cazul Referendumului, vorbind despre „circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu o condamnare anterioară (condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată).”

În concluzie, completul de judecători a constatat că în cazul lui Dragnea, privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcțiilor sancțiunii aplicate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Angajatul Primăriei Alexandria, Cristian Faluvegi, merge în excursii cu școala. Și-și ia și familia cu el…

Următorul articol

MOTIVAREA Înaltei Curți: Dragnea a rămas cu pedeapsa minimă pentru că a trecut mult timp de la comiterea faptei

Cele mai recente articole de Actualitatea politică