Carmen Dumitrescu
În ultimii ani, a merge la spital a devenit un fel de joc de noroc. Dacă nu ai șansa de a găsi un medic bun și vreo asistentă impresionabilă, ajungi foarte ușor și rapid la morgă, unde locurile sunt, după cum vom afla din cele ce urmează, limitate. Nici cu șpaga nu mai rezolvi nimic. Era o vreme când 200 de lei dați unui medic îți asigurau un tratament mai special, dar iată că trăim vremuri în care nici măcar asta nu-i mai desprinde pe unii de televizor și de Facebook. Experiența lui Sorin Dragomir la spitalul din Turnu Măgurele este una înfiorătoare… Și, din păcate, ea nici măcar nu e unică în peisajul sanitar autohton, doar că puțini sunt curajoșii care, în revolta lor, se adresează tuturor celor care pot duce mesajul mai departe și spun clar prin ce trec. Sorin Dragomir și-a dus mama la Spitalul din Turnu Măgurele într-o stare critică, motiv pentru care a avut grijă ca medicii să fie mulțumiți și le-a și vârât câte ceva prin buzunare. Asta nu i-a împiedicat s-o țină pe biata femeie, în vârstă de peste 80 de ani, în dureri cumplite, fără ca nici măcar să încerce să-i aline suferința. Dovadă că asta s-ar fi putut face e faptul că după ce a fost transferată la Alexandria, femeia este stabilă și nu mai simte durerile atroce prin care a trecut la Turnu. Îl vom lăsa, de aceea, pe Sorin Dragomir să povească, în exclusivitate pentru Ziarul Liber în Teleorman, ce i s-a întâmplat în Spitalul din Turnu Măgurele în cele două zile înfiorătoare.
În filmarea realizată de sora lui Sorin Dragomir veți vedea cu ușurință și faptul că, deși femeia își strigă durerea din tot sufletul, nu e nimeni în spital care să o ajute. Iată:
Pe 4 anuarie am dus-o pe mama la spitalul din Turnu Măgurele, cu o hemoglobină de 3,6. Sora mea a chemat salvarea și au internat-o la medicul Dumitru, specializat pe Medicină Internă. De acolo au dus-o la Terapie Intensivă. În spitalul de la noi, terapia intensivă înseamnă cinci paturi, dotate cu măști de oxigen. Atât. Pe partea cealaltă sunt asistentele care se uită la filme, stau pe Facebook, etc și care se supără dacă le deranjezi când cineva apropiat leșină de durere pe patul de spital. Sora mea a rămas cu mama și m-a sunat în acea zi să merg și eu acolo, pentru că mama nu se simțea bine deloc. Am găsit-o cu un monitor rudimentar și cu o mască de oxigen, pe care mama nu o suporta și se lupta să o dea jos… Se și zbătea… Au făcut comandă de sânge și au avut noroc că au găsit două pungi de sânge și a rămas să îi facă transfuzia de urgență. Între timp, murise cineva și am auzit asistentele spunând că dacă mai moare unul, n-o să mai fie loc la Morgă și o să fie obligați să îi pună pe jos… După ce s-a schimbat tura, cealaltă asistentă a văzut că mama nu suportă masca cu oxigen și i-a pus doar pe nas, așa cum trebuia să se procedeze de la început. Oricum, am fost certat de una dintre asistente, care se afla în camera ei și vorbea la telefon, în condițiile în care nici nu intra pe la mama să vadă cum se simte. Pe data de 5 ianuarie, am fost să o înlocuiesc pe sora mea. Am înțeles atunci de la ea că mai venise și doctorul Purcărescu, o palpase pe mama și a zis că are hernie și a împins-o în burtă. Apoi burta mamei a început să se umfle și în jurul ombilicului am remarcat un firicel de sânge… Și burta i se tot umfla… Mama, săraca, nu mai putea de durere, striga și îi ruga să îi dea o pastilă, dar nimeni nu venea. Cică erau în operație. Infirmiera nu știa nici ea cum să procedeze, mama se învinețise la față de durere și ruga pe toată lumea să îi dea un calmant, așa că după multă vreme a venit o asistentă mai în vârstă, care i-a injectat un calmant. Mama tot nu se liniștea. Sora mea a fugit la medicul Purcărescu. El se uita la televizor. Până la urmă, a venit… A mai venit și medicul internist Dumitru, care, distant așa, o pune pe mama să îi arate unde doare. Se uita doar la ea și a plecat. Purcărescu s-a uitat la ea și nu făcea nimic… Apoi a venit doctorul anestezist Țurlea… Se uita și el. Mă întrebam de ce nu face niciunul nimic. Apoi au plecat… În tot acest timp, mama nu mai putea de durere. Se umflase, era vânătă de față, delira… Și atunci am decis să mergem la spital la Alexandria, că nu mai era nimeni prin zona aceea. Eram foarte revoltat. Nicio asistentă nu se uita la mama, cu excepția celei mai în vârstă dintre ele, care a încercat să-i facă mamei un calmant. Au chemat o ambulanță și au trimis-o la spitalul din Alexandria, dar fără să-i fi pus mamei vreun diagnostic. Pe ambulanță mi s-a spus că doctorul Dumitru „v-a trimis la Alexandria, dar nu știm unde, că el nu vorbește și niciodată nu trimite”. Pe fișa aceea, într-adevăr, nu scria nimic… S-au mirat și cei de la spitalul din Alexandria în ce hal era mama… Dar le-am zis la Turnu la spital: „Băi, aici suntem pe câmp. Moare mama și nu vine nimeni!” Când se uitau patru medici la ea și nu-i făceau nimic, îmi venea să-i omor. Aici, la noi, lumea e lașă. Sunt convinsă că oamenii sunt revoltați de ce se întâmplă aici, dar nu zice nimeni nimic. Am intenționat să îi dau 200 de lei doctorului Dumitru și lui Țurlea i-a dat sora mea 100 de lei. Pentru ce? Că e tradiția asta să dai un ban la doctor să se uite și el mai bine la tine. Nici măcar asta nu mai fac… Sunt foarte revoltat de faptul că PATRU medici erau cu mama și cu noi în terapie intensivă și nu au discutat cu noi ce urma să facă pentru ca mama să nu moară efectiv sub ochii noștri. Și ne-a ajutat o asistentă…. Să-și facă datoria!
