liberinteleorman.ro

În numele tatălui, al fiului și al sfântului duh, Preasfințitul Galaction demolează clădiri vechi, pentru a-și împlini vise noi

24 iunie 2015

Monica Vasilescu

PS GalactionUnii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române au știut întotdeauna rețeta succesului: investiții zero, profit maxim. Bisericoși din fire sau obligați de canoane, românii finanțează cultele, plătesc salariile oamenilor Domnului, iar aceștia plâng că au bani puțini, dar, paradoxal, își permit să-și construiască locuințe care se învârt după soare. Conform învățăturilor popești, casele celor care transmit învățăturile lui Dumnezeu ar trebui să emane modestie. După standardul unora, modestia înseamnă: case cu etaj, camere multe și spațioase, curți cu garduri imense, lucruri pentru care salariul nu le-ar ajunge nici măcar să acopere întreținerea.

În județul în care singura speranță de mai bine a rămas în Dumnezeu, bunăstarea prelaților începe de la întâiul reprezentant al ortodocșilor teleormăneni, după rânduiala ierarhică a Bisericii: Preasfințitul Galaction – episcop al Alexandriei și Teleormanului. Am mai remarcat, în scris, apetitul acestuia pentru case grandioase și mașini puternice, lucruri lumești la care aspiră toți muritorii, și nu ne vom opri acum pentru că mai avem de arătat cititorilor alte locuințe prin care se adăpostește domnia sa.

Conform ”fișei postului”, episcopul are în grijă, printre altele, reparaţiile, construcţiile lăcaşurilor de cult și toată infrastructura care aparține de diviziunea administrativă pe care o conduce. Din 1996, până astăzi, Galaction Stângă a vegheat la refacerea a tot ce era de reparat prin casele Domnului din județ, mai puțin reședința episcopului. Asta nu din motivul că nu ar fi vrut, dar clădirea în care locuiește avea probleme de ordin legal, fiind pe lista retrocedărilor. Acum, că lucrurile s-au mai rezolvat, Preasfințitul părinte s-a gândit să îngrădească locul și să introducă în reparații capitale clădirea cu repere istorice, în care ani la rând a plouat în casă, după cum ne spunea la un moment dat episcopul.

Mansardare prin demolare…

Călugărul s-a străduit ani în șir să obțină domeniul pe care l-a luat în custodie mai ceva ca pe o proprietate pe persoană fizică și a proiectat o lucrare impresionantă la reședința eparhială din strada Carpați, nr. 15, Alexandria. Acolo, splendoarea a început cu un gard excesiv de costisitor, al cărui preț corect se ridică la destule mii de euro. Construit după modelul Mănăstirii Lainici, din județul Gorj, gardul reședinței Episcopiei Alexandriei și Teleormanului a generat încă de la început probleme de vizibilitate vecinilor, dar asta a contat mai puțin în ochii celor care și-au văzut proiectul dus la îndeplinire, astfel că doar harul mai ține acum loc de lumina zilei.

Și dacă tot are probleme cu mansarda, a venit vremea ca înaltul prelat să pună la punct acoperișul de deasupra capului său, o casă bătrânească, dar frumoasă, în care locuiește de aproximativ 15 ani, alături de măicuțele care îl deservesc. Pentru asta, Episcopia a solicitat aviz de la Primăria Alexandria, autoritate care i-a acordat autorizație pentru consolidare și mansardare, după cum am aflat de la primarul Victor Drăgușin. Nu și pentru demolare, așa cum pare că ar fi înțeles vreo ”minte luminată” care se ocupă de lucrare. Tot acoperișul clădirii impozante cândva a fost distrus, iar fotografiile fac dovada că doar câteva ziduri mai amintesc de frumosul imobil de odinioară. Probabil, întreaga parte de sus va fi restructurată după gustul fin al Preasfinției Sale și nu ne-ar surprinde să admirăm copia vreunei alte structuri de înaltă ținută. Că la noi original nu poate fi nici măcar modul în care se obțin sumele pentru grandoarea unor asemenea zidiri, chipurile, cu iz de spiritualitate.

Din păcate… nu este monument istoric

Dinspre Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Teleorman aflăm că imobilul nu este pe lista monumentelor istorice. ”Din păcate”, după cum ne-a spus directorul Constantin Țânțariu, această clădire nu a ajuns să fie cuprinsă în patrimoniul cultural, deși nu ducea lipsă de elemente ce definesc identitatea cultelor colectivităţii pentru a fi protejată.

Construcția datează din anul 1929 și, în cursul vremurilor, a găzduit oameni care au făcut politică, fiind, pe rând, casă de oaspeți a PCR şi sediu al partidelor politice PNL și PNŢD. Mai pe scurt, oamenii Domnului au luat locul oamenilor politici și ne abținem de la o analiză amănunțită în a identifica răul cel mai mic.

Cineva spunea că istoria este un ghid de navigaţie în timpuri de restrişte, iar ea reprezintă ceea ce suntem şi motivul pentru care suntem aşa. Poate aceasta este explicația faptului că fiii duhovnicești continuă să contribuie cu generozitate la colecta publică a mai marilor Bisericii și să facă ceea ce zice Galaction, nu ce face acesta. Nu de alta, dar pe oamenii de rând chiar i-ar sancționa cineva dacă ar proceda precum popii…

Episcopia Alexandriei si Teleormanului înainteEpiscopia Alexandriei și Teleormanului acum

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

23 Comments

    • nu, nici decum ….
      voi ati devenit mai hrapareti decat unii politicieni …
      de unde atatia banii de v-ati cumparat masini de zeci de mii de euro, case cu garduri zidite de 2-3 inaltime si cu camere de filmat pe la colturi ?????
      va este frica de hoti ?
      pai au ce fura de la voi …
      noi care nu avem asemenea masini, case, garduri si camere de filmat
      NU NE ESTE FRICA DE HOTI !
      „pardon” – netrebnicule, ne ameninti cu:
      „Aveți mare grija sa nu Vă pedepsească Dumnezeu, pentru toate lucrurile pe care le scrieți despre biserica.” ?????
      care biserica ? a voastra ? asta ve cere Dumnezeu, sa ne luati painea de la gura batranilor bolnavi si neputinciosi, blestematilor ????
      pentru voi NU MAI ESTE LOC NICI IN IADUL CU CAZANE CU SMOALA FIERBINTE >>>>
      vrei sa-ti spun ce sume incaseaza popii vostrii de la amarati ?????
      cu cat se vind locurile de veci in unele parohii ?????
      stii ce sume sunt pe chitantele – atunci cand sunt destul de RAR eliberate – inscrise ?????
      o sa ne facem cat mai multi adventisti !
      cat costa un costm de-al vostru ?????
      va mai lipsesc cristalele svarovski pe ele ….
      sunt nepot de PREOT – decedat de multi ani ….
      CERULE, CE DIFERENTA INTRE ACEI PREOTI si popii vostrii de azi ….
      NU VA INTREBATI DE CE BISERICILE SUNT MAI TOT TIMPUL GOALE ?????
      ati ajuns sa cereti bani ca milogii …
      cate case pentru batranii fara cineva langa ei ati construit ?????
      cate crese ati construit ?????
      ca doar taiati panglica la 3 (trei) zile la o biserica …. construite cu banii nostrii,
      dati de ATEII DIN GUVERN …
      DE CE TREBUIE CEL MAI MARE POPA DIN JUDET SA LOCUIASCA CU MAICUTE SI NU CU MAICUTI ?????
      ha ! ha ! ha !
      mai vreti ? va mai spun. si cu date certe …..
      SA VA FIE RUSINE, NESATUILOR, IMBUIBATILOR !
      SUNTETI MAI RAU – AVAND IN VEDERE PE IISUS HRISTOS – DECAT sPARLAMENTARII !
      trebuie sa va spun ca sunt si PREOTI printre voi, dar din pacate putini la numar !
      CEI TINERI – LA FEL CA SI CEI DIN POLITICA „LUPII TINERI” AU UN SINGUR SCOP: CAPATUIALA …
      SI AU REUSIT CU BRIO UNII: AU CU MULT MAI MULTA AGONISEALA DECAT NOI CARE AM MUNCIT 35-45 DE ANI, IAR EI NU AU NICI VARSTA ASTA DAR CASE, MASINI, LUX DIN BELSUG >>>>
      STIE GALACTION CATI BANII CER PE AN POPII LUI DIN JUDET ?????
      „AVEM BIRURI MARI !” ASA SPUN UNII CARE SUNT PRESATI …
      PAI CUM SA NU AIBA „BIRURI MARI” POPII ASTIA,
      DACA INTAIUL POPA DE LA BUCURESTI-CARE SI-A LASAT FRATELE SI SORA IN TIMIS FARA MOSTENIRE- ESTE BISNITARUL NR. 1(UNU) AL B.O.R. ?????
      NU VA UITATI CA AMARATII DIN SATE NU VA REPROSEAZA NIMIC SI INDURA CA ANIMALELE DE POVARA, CA ASTIA MAI AU SI EI – UNII- NISTE FII, NEPOTI PE LA ORAS, MAI LUMINATI SI LUPTATORI PENTRU SANATATEA SI VIATA LOR,
      CARE AU CURAJUL SA VA INFRUNTE DIRECT, POPILOR …..
      V-ATI DECREDIBILIZAT !
      ASA CITI VOI IN SFANTA BIBLIE ?????
      BANI, BANI, BANI, BANI, BANI, BANI, BANI, BANI, BANI, BANI ….
      ASA A FACUT IISUS HRISTOS LA INTRAREA IN SFANTUL TEMPLU DIN IERUSALIM ?????

    • Nicidecum in ,,cocini,,.dar intr-o casa decenta cu 4 camere sau 8 etc ar putea sa-si scrie opera,daca are ceva de spus in viata.Parintele Staniloae sau parintele Galeriu sau Steihart, marii titani ai Ortodoxiei au locuit in puscariile comuniste..si au lasat in spate opere teologice de valoare inestimabila,pe când in cazul lui Galaction..ce ramane in Alexandria dupa el?

  1. Mai lăsați în pace biserica. …….Din câte observ nu va plac oamenii care vor sa facă ceva în acest județ. Știți ,oare Cum arata casa Preasfintitului?
    Știți ,ca la fiecare ploaie avea probleme cu apa?
    Voi nu știți decât sa aruncați cu noroi?
    Aveți mare grija sa nu Vă pedepsească Dumnezeu, pentru toate lucrurile pe care le scrieți despre biserica.

  2. Când îți plouă în casă, o dărâmi pe toată, deși nu este a ta? În asta constă credința? În a te înconjura de bunuri materiale? Nu știu asta, dar eu nu sunt un bun creștin… pentru a fi un bun creștin trebuie să știi să blestemi…

  3. Un calugar ipocrit care a depus votul sarciei.Casa a fost cumparata de la fostul propietar cu 350 mii euro bani din cheta preotilor adunati de Militaru.Acum constructia ar costa 700 mii euro.Galaction mai detine o colectie impresionanta de numismatica ,monezi si tablouri probabil din salariul de episcop sau din spagile pe care spune ca nu le-a luat. .Sa vedeti la Drganesti ce casa de vacanta…ca omul are nevoie de odihna dupa atata activitate.

  4. Dupa cate observ acest individ galaction,are o armata de slugi care il apara pe forum.E bine pentru voi cei care il duceti de nas, ca tipul e destul de naiv.Dar pentru ceilalati care isi fac datoria?.Nu sunt bisericos ma duc numai la Craciun si Pasti,dar pe viitor nu o sa mai ma duc la Biserica nici atunci.Imi este sila de conducatorii Bisericii.
    Doamna reporter Monica,a semnalat ceva care ne afecteaza pe toti, anume banii contribuabililor,taxele si impozitele pe care noi toti le platim se duc in buzunarele acestui individ care dupa cum vorbeste este o nulitate.Ce nu inteleg indivizii de mai sus este faptul ca ,chiar si sponsorizat de primarie,acest Galaction huzureste din banii nostrii .Probabil ca ofera voturi la schimb, desi ma indoiesc ca l-ar asculta cineva.

  5. Nu !!…O lasi sa se dărâme singura! Și stai sa te uiți la ea. ..Ca doar ești ,,bun creștin, !
    Mai o remarcă. .cu sau fără articolul dumneavoastră biserica își vede de drumul ei!

    • da „pardon” ! dar fara noi ! iar voi nu prea mai aveti „obiectul muncii” !
      vad ca ai „raspunsuri” la mai toate ….
      ti-ai ales bine numele „pardon” !

  6. Intradevar Biserica isi vede de drumul ei duhovnicesc.Ar trebui dna Vasilescu sa faceti un reportaj despre cei trei fii duhovnicesti ai lui Galaction>:Teoctist Nichitean (,filmat de pro tv in ipostaze pidosnice,) care locuieste la manastirea Adamesti ,Laurentiu Andreescu (popa porno,filmat tot de protv) ascuns acum la manastirea Crangu si Daniel Serdaru locuitor cu galaction la Draganesti. Domnul Pardon ..cautati pe net aceste nume si va veti schimba pseudonimul in Aoleuu mamaaaaaa.

  7. Da domnu Preot e foarte bine că matale ești ușă de biserica și poți arunca piatra. Trist e că din cauza unora ca tine nu mai mergem la biserica pentru ca invidia te roade și pe tine și pe cei ca tine și vă faceți firma de râs! Până acum nu v-a afectat viața altora. Cum se realizează ceva gata și cei ca tine!

    • Prietene? esti in alta lume.daca crezi ca un preot e invidios pe 2 calugari poponari filmati de pro tv.Eu am ingropat azi 2 morti pe canicula asta m-am spetit muncind si nu sunt sclavul lui Galaction si platesc cotizatii la Episcopie ca Laurentiu si Teoctist sa aiba salariu din Teleorman .Bani de oja si alifie dă-le tu daca esti filantrop.Teoctist apare si in dresuri de culoare rosie. Vezi filmul si apoi comenteaza

  8. trist si rusinos , dar preasfintitele lor obrazuri sunt groase ca talpa . mereu au fost lacomi si nesimtiti. nu le pasa decat de burdihanurile lor, si sa se scalde in lux. doar ca nu si-l permit pe banii lor ci pe ai altora…foarte bine , are nevoie de casa, dar, eu stiu ca pe langa biserici mereu au existat case parohiale in care locuiau preotii bisericii respective. el de ce nu sta intr-una ? ca avem si la A;exandria . e sub demnitatea lui? ii trebuie palat? si slugi ? ce face el singur in toata casoaia aia? dezmat cu calugaritele?de ce are nevoie de mai multe? …sa le fie rusine…

  9. Felicitari Monica pentru articol.Pt casa demolata fiecare preot a avut sarcina sa ,,daruiasca,, 20 mil lei.Nici macar nu a spus multumesc, dar sa mai dea si chitanta.Taxa de protectie.Jos Galaction ,Jos sclavia..

  10. Aici in Videle fam Militaru taie si spanzura.Fiul asa zisului protopop Militaru,a fost surprins de fosta sotie in pat cu amanta.Au divortat si respectivul Bogdan s-a insurat cu amanta si inca este preot la Biserica lui Liviu zamfir..Rusine Galaction ca nu ai luat nici o masura.Unde sunt Sfintele canoane? Doamne ajuta.

  11. Nu dumnezeu sau biserica sunt de vina pentru tampeniile astea. Unii oameni din biserica. Nu trebuie sa plecam din biserica in care au fost ai nostri. Trebuie sa fim inteligenti si sa cautam preotii buni. Nu zic sfinti sau foarte culti neaparat. Sa fie corecti sa isi ia si ei plata lor in limitele bunului simt ca si ei au copii si gata. Aveti grija ca de obicei aia care se fandosesc mai mul cu tot felul de gesturi religios teatrale aia sunt mai dubiosi. Eu nu ui preotul copilariei mele caelare era f iubit. Era un om normal ca si noi toti nu facea pe sfantul. Ce sa mai zic de bogatie sau lu afisat. Avea omul cate ceva dr nu il ura nimeni pt ca se stia ca munceste si cu spa in mana. Astia sunt adevaratii preoti. Nu masinile si casele lor scumpe ar i problema. Daca ar munci transpirand pt ele ar fi de i teles. Dar aia care le obtin prin prefacatorie in fata credinciosilor sunt de evitat. Cautati preoti simpli la aspect dar inteligenti la vorba, culti si omenosi si va veti schimba parerea.

  12. Eu am avut si am ocazia sa il cunosc pe Preasfintitul Galaction si nu este adevarat nimic din ce spuneti aici.Sunt niste minciuni rautacioase pe care le spuneti la adresa dansului si pentru care o sa va bata Dumnezeu intr-o zi!Aveti mare grija pentru ca vorbiti despre un Arhiereu.Voi stiti ce inseamna asta? Daca nu stiti, documentati-va si mergeti mai des la biserica.Un om care il cunoaste pe Preasfintitul Galaction (care il cunoaste cu adevarat) isi poate da seama ca tot ce este scris aici nu este adevarat.Sunt foarte indignata de ceea ce am citit aici si v-as spune vreo doua, dar bunul simt nu ma lasa.

  13. Oameni pacatosi Silvia ce sa le faci? eu zic sa donezi cat mai mult la Biserica sa-si faca si arhiereul casa si masina si lasa pacatosii in plata lor.De cunoscut il mai cunosc si altii pe Galaction, unii de la Draganesti il cunosc chiar si pe dinauntru dar asta nu sta in judecata noastra a pacatosilor .Noi trebuie sa ne conformam puterii ierahului si sa platim cotizatiile ,restul are grija Dumnezeu.Nu zic binee?

  14. E baiat bun Galaction asta.Daca nu s-ar arde si-n kor ar fi un sfant si mai mare.Dar eu il inteleg ca este o femeie inlantuita in trup de barbat .pacat ca s-a facut popa ar fi fost un bun functionar la UE.

Dă-i un răspuns lui norica Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

ABC Judo Alexandria, medaliat la prima ediție unifight din România

Următorul articol

Cine se are bine cu Boboc, face bani și la… Transloc

Cele mai recente articole de Reportaj

Locuri de neratat în Teleorman

Fiind situat în zona de sud a României, județul Teleorman face parte din regiunea Munteniei. Vecinii săi sunt Argeșul, Oltul, Dâmbovița și